29 martie 2024
ActualitateSlănic Moldova: Primii plătitori de taxe și impozite primesc și un pom...

Slănic Moldova: Primii plătitori de taxe și impozite primesc și un pom fructifer

Primarul orașului – stațiune Slănic Moldova, Gheorghe Baciu a propus zilele trecute consilierilor locali un proiect de hotărâre cu o inițiativă care a fost adoptată în unanimitate. Este vorba de a da, pentru a fi plantat, câte un pom fructifer, primilor 100 de cetățeni ai acestui oraș ce au achitat până la 1 aprilie impozitele și taxele locale pentru anul în curs.

Prin acest proiect primarul slănicean Gheorghe Baciu răsplătește pe cei care au considerat că este cel mai bine să plătești taxele și impozitele locale în primele luni ale anului.

“Aceasta este o acțiune ce se practică și în alte localități. Ne-am gândit ca dintr-o sumă modică, de 1.500 lei, să achiziționăm pomi fructiferi (cireși, peri și meri), pentru primii 100 de slăniceni ce și-au achitat toate taxele și impozitele locale”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova, cu dorința ca acest exemplu să fie urmat și de alte orașe și comune băcăuane.



Război construcțiilor părăginite

În speranța că această localitate să fie vizitată de cât mai mulți turiști edilul – șef de aici împreună cu echipa Primăriei orașului “au declanșat un război” construcțiilor părăginite și caselor neîntreținute din stațiune.

Astfel, a fost întocmită o inventariere a acestor clădiri (fiind peste 10 în această situație) și dacă proprietarii nu vor schimba aspectul imobilelor în cauză până la 30 mai, ei sunt pasibili de o penalizare cu sută la sută a impozitului pe care îl au de plătit. Primarul orașului – stațiune Slănic Moldova, Gheorghe Baciu a declarat că “sunt clădiri care dau o stare de nesiguranță, una din acestea fiind cea a unui hotel din preajma pârtiei de schi, care nu are gard de împrejmuire și trecând prin zonă vezi cum cad cărămizi și țiglă spartă”.

O veste bună ce a adus-o Gheorghe Baciu la recenta ședință a Consiliului Local este că “un grup de investitori și-au arătat intenția de a amenaja o stână turistică și un Parc – Aventura în zona Campingului, la aproape un kilometru depărtare de zona Cascadei”. În acest sens a fost aprobat un proiect de hotărâre.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri