Situatie din ce in ce mai imprevizibila pentru Serviciul public de apa si canalizare din Onesti

    Municipiul Onesti a fost impânzit cu instiintari ale SC Apa Canal SA din localitate prin care aceasta anunta ca datorita situatiei critice in care se afla (având datorii la CRAB de peste 4 miliarde de lei vechi), de la 15 decembrie 2016 nu mai poate functiona.

    „Acest fapt inseamna ca nu mai putem asigura plata salariilor angajatilor de la 1 ianuarie 2017 si nu se mai poate asigura furnizarea apei in municipiul Onesti, nemaiputând asigura nici calitatea apei potabile si a apelor epurate in râul Trotus“, se mentioneaza in atentionarea trimisa catre toate asociatiile de locatari din municipiul Onesti a SC Apa Canal. In aceeasi adresa este evidentiat faptul ca “Primaria municipiului Onesti a aplicat SC Apa Canal SA amenzi in valoare de 450 000 lei, fapt ce a dus de decapitalizarea societatii, neputând astfel sa investim in infrastructura de apa si canalizare iar calitatea apei a avut de suferit.

    De asemenea, avem pe rolul instantelor de judecata litigii cu Primaria municipiului Onesti si cu o mare parte din asociatiile de proprietari, având ca obiect refuzul partial al facturilor emise de SC Apa Canal iar la solicitarea Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB), incepând cu octombrie 2016 avem proprire pe contul bancar de catre executorul judecatoresc, la solicitarea CRAB”.



    Desi in adresa aflata la toate scarile de bloc din municipiul Onesti sunt mentionate toate impedimentele de care “se loveste” SC Apa Canal, care converg spre oprirea acestei firme este de remarcat faptul ca beneficiarii onesteni ai serviciului public de apa si canalizare sunt informati cu o propunere pentru a se iesi din situatia critica de acum. In opinia administratorului unic al SC Apa Canal SA, Corneliu Fântâna solutia ar fi “analizarea posibilitatii de realizare a fuziunii prin absorbtie sau a oricarei alte modalitati legale, a SC Apa Canal cu Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB)”.

    Trist este faptul ca situatia Serviciului public de apa si canalizare din municipiul Onesti se acutizeaza si mai mult si din zi in zi situatia devine si mai imprevizibila. Acestei stari critice, cunoscuta de catre consilierii locali onesteni dar si de populatia municipiului i se mai alatura inca una: dupa cum a mentionat, cu titlu informativ, secretarul municipiului Onesti Daniel Spânu, la sedinta Consiliului Local de zilele trecute, “SC Apa Municipal SA, infiintata in urma cu 5 ani, nu mai este functionala intrucât a expirat mandatul administratorului unic al societatii”.

    Consilierii locali ai municipiului Onesti trebuie sa decida intr-un termen scurt ce se va face pe viitor cu aceasta societate (care era pregatita pentru a prelua, de la SC Apa Canal serviciul public de apa si canalizare in cazul in care se incheiau in favoarea Primariei si a Consiliului Local toate litigiile din instanta pe stringentele probleme ale apei). Dupa cum s-a mentionat in legislativul onestean alternativele pentru aceasta firma sunt numirea unui nou consiliu de administratie ori modificarea Actului constitutiv al SC Apa Municipal SA.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"