29 martie 2024
EvenimentSe cauta liceeni interesati de cariera militara

Se cauta liceeni interesati de cariera militara

– absolventii claselor a IX-a si a X-a care vor sa urmeze o forma de invatamânt militar, au sansa sa se transfere la Colegiul National Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova – chiar daca este vacanta, oferta este valabila doar pâna la sfârsitul lunii iulie

Colegiul National Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova s-a reinfiintat si este in cautare de elevi. Centrul Militar Judetean Bacau ii anunta pe absolventii claselor a IX-a si a X-a din institutiile civile, cu specializare matematica-informatica, ca se pot transfera la aceasta institutie de invatamânt militar.

Pentru ocuparea celor 40 de locuri pentru clasele a X-a si 40 de locuri pentru clasele a IX-a, Ministerul Apararii Nationale, prin Centrul Militar Judetean Bacau, desfasoara activitati de recrutare a candidatilor – baieti si fete – pentru admiterea in anul scolar 2016- 2017. Candidatii trebuie sa fie absolventi ai clasei IX-a, respectiv ai clasei a X-a, in anul scolar 2015 – 2016, la specializarea matematica-informatica, sa aiba cel putin media generala 8 si cel putin media 7 la disciplinele matematica, informatica, fizica si limba engleza.



Nu vor fi acceptati liceenii care au sub nota 9 la purtare si nici cei care au repetat ani de studiu. „Pentru a participa la concursul de admitere in institutiile militare de invatamânt, candidatii trebuie sa se prezinte pentru luarea in evidenta la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judetean Bacau, sa efectueze un examen medical la o clinica militara (Spitalul Militar Focsani), sa sustina doua teste aptitudinale la Centrul Zonal de Selectie si Orientare Câmpulung Moldovenesc si sa participe la concursul de admitere in institutia militara de invatamânt”, declara mr. Florin Iftimie, ofiter de relatii publice la CMJ Bacau.

Admiterea elevilor  în învatamântul militar liceal se va face pe baza mediilor generale de absolvire a claselor a IX-a si a X-a si a mediilor anuale obtinute la disciplinele matematica, informatica, fizica si limba engleza. Faza finala a admiterii va presupune sustinerea unui examen de diferenta la disciplina scolara pregatire militara. Pentru candidatii din judetul Bacau, activitatea de recrutare se desfasoara pâna pe 29 iulie 2016, la sediul Biroului Informare-Recrutare, situat în strada Energiei, nr. 1, zilnic de luni pâna vineri între orele 08.00-16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la telefoanele 0234/ 512913, int. 132 sau 0234/546855.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri