Schimb de generații la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”

    O nouă generație de absolvenți ai Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, au privit cu emoție spre viitor și cu nostalgie în trecut, la cei 4 ani de liceu care s-au încheiat. 5 clase de liceu și 4 de profesională (88 de elevi de clasa a XII-a și 106 de elevi de clasa a XI-a profesională-n.r.) au sărbătorit marți, 30 mai, alături de directori, profesori și colegi, finalizarea studiilor liceale și profesionale. Respectând tradiția, șefa de promoție a C.T. „Anghel Saligny”, eleva Alexia Mălina Unguru, a înmânat cheia de onoare colegul său din clasa a XI-a, Mihai Sebastian Novac, transferând simbolic valori, motivație și succes pentru următoarea generație de absolvenți.

    „Au fost 4 ani foarte frumoși…am învățat mult, dar am avut timp și pentru multe alte activități. Am avut parte de profesori deosebiți, care mi-au dăruit mult mai mult decât simple informații, mi-au dăruit o parte din sufletul lor și le mulțumesc pentru asta.”
    Alexia Mălina Unguru, șefa promoției 2017 a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”

    „Pe parcursul celor 4 ani elevii noștri s-au transformat din copiii ce pășeau cu timiditate și teamă pe porțile colegiului în adolescenți cu personalități puternice, ce dispun de toate resursele pentru a înțelege și a face față provocărilor vieții. În toată această călătorie, au avut lângă ei profesorii, care, cu pricepere, răbdare și perseverență, au investit în ei cunoaștere, valori şi idealuri înalte”, a declarat directorul colegiului, profesor Crisalinda Nona Irimia.



    Anul acesta Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” are o ofertă educațională foarte variată, cu multe calificări noi, unice în județul Bacău: la liceu – Științe sociale, Tehnician in aviație, Tehnician proiectant CAD, Tehnician în gastronomie, Tehnician în construcții și lucrări publice, Tehnician designer vestimentar, iar la școala profesională – Mecanic auto, Lăcătuș construcții aeronave, Operator la mașini cu comandă numerică, Confecționer tâmplărie de aluminiu și mase plastice, Zidar-pietrar-tencuitor, Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, Confecționer produse textile și Tâmplar universal.

    Pentru a susține aceste calificări, colegiul are încheiate peste 40 de parteneriate solide cu firme de prestigiu din județ, în care elevii vor face practică și vor avea posibilitatea de a se angaja la terminarea studiilor, cum ar fi S.C „Aerostar” S.A sau S.C „Electric Plus”( Barrier).

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"