16 aprilie 2024
ActualitateScene de toata jena, sub nasul Primariei Bacau

Scene de toata jena, sub nasul Primariei Bacau

In plin centrul municipiului Bacau, intr-o zona locuita de sute de familii si intens circulata, de peste un an persista o situatie greu de suportat de catre cei care au ghinionul sa se afle prin preajma.

Zilnic, locatarii de la blocurile de pe strada Trandafirilor si persoanele care trec pe aceasta artera sunt nevoite sa asiste la scene de-a dreptul jenante. In zona, mai exact in spatele complexului comercial “Luceafarul”, la nici 20 de metri de Casa Casatoriilor, in urma cu câtiva ani, Primaria municipiului Bacau a amplasat doua cabine de wc, publice, una pentru femei si cealalta, pentru barbati.

La inceput acestea au avut usi cu geamuri, erau dotate cu instalatia necesara de apa si chiuveta. Cu timpul, insa, toate acestea au disparut. Cele doua cabine nu mai au la usi sticla mata care masca persoana de dinauntru si nici clante. Cu toate acestea, unii trecatori nu se sfiesc sa le foloseasca, spre repulsia si jena celor care locuiesc aproape si a celor care, intâmplator, trec prin zona. Dar pe lânga tabloul penibil si degradant, evident, aceasta stare de lucruri genereaza si disconfort olfactiv.



Mai ales in zilele toride de vara, cabinele imprastie in jur mirosuri fetide, ce-ti provoaca greata. Dar, dupa cum se vede, nu si celor de la primarie, din moment ce situatia este neschimbata de atâta amar de vreme.

Contactat telefonic, Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei municipiului Bacau, a invocat faptul ca starea deplorabila in care au ajuns cele doua cabine se datoreaza unora dintre cei care le-au folosit si le-au vandalizat iar aici nu putem sa-l contrazicem. “La aceste cabine, periodic, executam lucrari de intretinere si de reparatii, dar ceea ce se rezolva nu dureaza decât câteva zile. Din nou, sunt vandalizate”, ne-a mai spus Ionut Tomescu.

Totusi, reprezentantul primariei a promis ca: “Aceste cabine vor fi reparate cât mai repede, dar intentionam ca de anul viitor sa le inlocuim. Vor fi aduse toalete ecologice (acestea sunt astfel concepute incât nu mai exista riscul de a fi distruse-n.n.) si, in plus, vom construi si alte veceuri publice”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri