28 martie 2024
ActualitateScandal "politic" la Scoala Filipeni

Scandal “politic” la Scoala Filipeni

Pleaca ai nostri, vin ai nostri!

Din aceasta saptamâna, Scoala gimnaziala Filipeni are un nou director, care este, de fapt, unul vechi. Adica cel care a functionat pâna in 2008. In apararea Anisoarei Buganu, care a câstigat postul prin concurs in urma cu patru ani si careia i-a expirat mandatul, s-au ridicat unele cadre didactice, Florin Olariu, consilier local, si insusi primarul comunei, Vasile Banu. Desi ii luase acceptul scris pentru prelungirea mandatului, ISJ s-a razgândit si a numit alt director. Consilierul Olariu reclama ca ISJ Bacau a facut un abuz asupra directoarei Anisoara Buganu: “Aceasta a fost schimbata din functia de director pe criterii politice, numindu-se in locul domniei sale pe sotia presedintelui filialei locale a PSD. Tin sa mentionez faptul ca directoarea Anisoara Buganu este o persoana care s-a dedicat muncii de profesor si de director.” Consilierul sustine ca la inspectia din toamna, Buganu a primit calificativul maxim.”Acest lucru nu a contat in fata inspectorului general Theodora Sotcan. Chiar daca in apararea directoarei Buganu au intervenit inspectorul teritorial si doamna inspector Rafiroiu, care i-a verificat activitatea, inspectorul general nu a tinut cont de parerea acestora.” In urma cu cinci ani, cea care era directoare si care acum i-a luat locul Anisoarei Buganu a facut obiectul unui scandal, care a fost mediatizat, de altfel. Florin Olariu sustine ca directoarea a fost amendata si adauga: “Acum nu mai are nici o valoare proverbul «Ai carte ai parte», ci «Poti fi orice daca esti in PSD». Multumim USL pentru depolitizarea institutiilor!”

„Toata lumea spune despre toata lumea”



Vasile Banu, primarul comunei Filipeni, nu s-a rezumat la critici, ci s-a adresat Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Bacau, aratând ca reincadrarea este “o eroare grosolana si de neiertat având in vedere ca la data de 22 noiembrie 2007 a fost surprinsa la furat in curtea Scolii Filipeni pe timp de noapte (…).” Edilul o informeaza pe Theodora Sotcan ca, in 2007, directoarea a fost surprinsa de politisti, ca exista martori si ca dosarul de cercetare a fost solutionat de instanta “prin aplicarea unei amenzi administrative in suma de 900 de lei si achitarea daunelor care au fost considerate lipsa in gestiune in suma de 800 de lei.” Primarul Vasile Banu sustine ca, in conformitate cu Legea 188/1999, art. 13, directorul scolii are si calitatea de functionar public, or, conform art. 54, literele “h” si “i” din aceeasi lege, nu poate ocupa o functie publica persoana care “a furat din avutul obstesc” si a fost destituita din functie disciplinar. Theodora Sotcan, sefa ISJ Bacau, afirma ca nu a avut stiinta de aceasta situatie inainte de numire. Pentru a stabili daca e o problema de legalitate sau una de moralitate, va face o ancheta la fata locului: “Imediat dupa sarbatori, vom trimite, acolo, o comisie care va verifica cum stau lucrurile. Stiti cum e, toata lumea spune despre toata lumea! Eu chiar vreau sa vad daca domnul primar are dreptate si abia dupa aceea sa iau o decizie. Membrii comisiei vor merge in Filipeni, vor vorbi si cu parintii, si cu elevii, vor asculta si punctul de vedere al primarului, iar dupa ce se va clarifica situatia vom stabili si masurile!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri