Exista multe intrebari care trebuie sa-si gaseasca raspuns, insa, una din cele mai importante cred ca este de ce protestele care izbucnisera atât de fioros au sfârsit atât de brusc? S-au terminat pentru ca lumea a obosit sa mai iasa in strada sau pentru ca si-au atins obiectivul?
Intrebarea are logica ei; protestele, tinute in fiecare seara de la sapte la unspe (seven-eleven), nu au reusit sa atraga categoriile de vârsta importante: cel putin, in Bacau, majoritatea participantilor au fost elevi de liceu, multi dintre ei fara drept de vot. Cetatenii cu vârste medii au venit in prima zi, au vazut despre ce este vorba si au preferat sa ramâna acasa.
Ce s-a vazut in strada?
In primul rând, o lipsa crasa de logica: o tragedie cauzata de lacomia unor oameni de afaceri nu poate fi transferata in seama sistemului politic. Dect daca exista anumite interese in acest sens.
In al doilea rând s-a observat clar o directionare a protestelor impotriva anumitor forte politice. In al treilea rând, in multe zone, protestele au fost confiscate de grupari cu propriile revendicari. In al patrulea rând, revendicarile au fost atât de eterogene si, uneori, atât de absurde incât nu au reusit sa coalizeze diferitele segmente sociale si nici nu au nascut lideri. Pentru ca au fost declansate artificial, fara sa existe o coagulare a societatii in jurul unor idei.
S-a vazut, apoi, clar, ca evenimentele incep sa graviteze in jurul presedintelui Iohannis. Baia de multime din Piata Universitatii, maniera in care diversi jurnalisti ii suflau in talpi, modul in care vectori de comunicare de pe retelele sociale ii ridicau mingea la fileu, totul s-a contabilizat. S-a vazut clar ca, daca nu de la inceput, cel putin din a doua – a treia zi evenimentele se desfasurau in folosul lui Iohannis.
Concluzia este ca Revolutia seven-eleven a fost un mini-Maidan organizat pe fondul tragediei de la Clubul Colectiv cu scopul de a schimba Guvernul. Odata obiectivul atins, a disparut necesitatea scoaterii oamenilor in strada.
