29 martie 2024
Top StoryRevolta halatelor albe. Medici gata de greva

Revolta halatelor albe. Medici gata de greva

Sistemul medical este in fierbere de mai bine de o saptamâna. Decizia Curtii Constitutionale potrivit careia medicii sunt considerati functionari publici a declansat o adevarata revolta in rândul halatelor albe.

Doctorii din intreaga tara s-au unit intr-un grup format pe Facebook si au cerut salarii decente, astfel incât sa nu fie pusi in situatia de a fi acuzati de coruptie, in cazul in care ar primi o atentie din partea pacientului, chiar daca Legea drepturilor pacientului permite acest lucru. Acest grup numara acum peste 31.000 de membri, insa nu toti sunt medici.

Solicitarile lor au ajuns rapid la urechile celor din Ministerul Sanatatii si la Guvern, iar zilele trecute premierul a anuntat ca de la 1 octombrie salariile tuturor angajatilor din sistemul sanitar vor creste cu 25 la suta si ca se cauta o solutie si pentru legalizarea atentiilor. Acest din urma anunt a fost insa picatura care a umplut paharul, iar acum doctorii se pregatesc de greva generala. „Referitor la sustinerea unor actiuni publice ale medicilor, cum ar fi inclusiv o greva pe 1 septembrie, Alianta Medicilor este la faza de tranzitie de la o miscare spontanta pe internet la o forma organizata intr-un cadru legal.



Pâna la finalizarea formei legale de organizare, Alianta nu isi poate asuma nicio manifestare publica, indiferent de natura ei”, se arata intr-o postare pe pagina „Medici gata de greva generala. Solicitam salarii decente”, in care se mai adauga si ca scopul aliantei este de modernizare a sistemului sanitar prin cheltuirea eficienta a fondurilor care sa ajunga pentru salarii decente si investitii in spitale. Situatia se schimba insa rapid de la o zi la alta, iar in weekend medicii au anuntat ca vor ca lefurile sa fie dublate intr-o singura transa, nu pâna in 2017, sa se faca angajari in sistem, plata garzilor sa nu mai fie impozitata iar programul de lucru sa fie de cel mult 48 de ore. De cealalta parte, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, are o alta varianta la „plicul cu bani” al pacientului. Medicii sa presteze ore suplimentare iar banii câstigati din consultatiile platite de bolnavi sa se imparta intre ei si spital.

Au plecat in strainatate, pentru salarii mai bune

Conducerea Colegiului Medicilor Bacau este de parere ca majorarea salariilor ar putea rezolva si problema plecarilor din sistem.

stranga

„Inca nu am un semnal de la colegii mei dupa ce s-a anuntat aceasta marire de salariu. Ca o prima etapa, cred ca este bine. In ultimii ani, s-a plecat masiv din sistemul de sanatate de la noi, iar Colegiul Medicilor a atras atentia in repetate rânduri cu privire la acest fenomen. Medici si asistente au plecat in strainatate pentru ca acolo sunt platiti mult mai bine. Poate ca daca vor fi salarii decente nu vor mai pleca.”
dr. Elena Stânga, presedintele Colegiului Medicilor Bacau

Solidarizarea medicilor de familie

Medicii de familie isi sustin colegii din spitalele publice.

andriescu

„Noi, medicii de familie, nu intram in aceasta grila de salarizare din sistemul public, insa suntem alaturi de colegii nostri in demersurile pe care le fac pentru a obtine o majorare salariala. In orice alta tara, salariul unui medic ajunge la valoarea a doua-trei salarii medii, ceea ce nu se intâmpla si in România.”
dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din judetul Bacau

grigoriu„In primul rând, medicul nu este functionar public. Noi suntem liber profesionisti si suntem platiti de catre Casa de Sanatate in functie de serviciile medicale prestate, conform contractului incheiat intre ambele parti. Daca vorbim de mita, atunci vorbim de acel act care impune si conditioneaza serviciul medical. In rest, cred ca trebuie sa vorbim de o mai buna gestionare a resurselor financiare din Sanatate. Importanta sociala a meseriei de medic nu se poate compara cu cea a unui functionar public care taie o chitanta la ghiseu.”
dr. Radu Grigoriu, medic primar cardiolog Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

cotarlet

„Cel mai benefic ar fi sa se decida cresterea salariilor tuturor cadrelor medicale. Cât priveste legalizarea asa-zisei spagi catre medic, discutiile sunt multe si cred ca o hotarâre de guvern bine aplicata este binevenita. Insa a conditiona actul medical cu plata unei anumite sume de bani este clar caz penal, care trebuie sa duca si la arestare. Numai ca lucrurile nu se pot schimba de azi pe mâine.”
dr. Adrian Cotirlet, medic primar chirurg si managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti

corneliac„Ce se intâmpla acum in sistemul sanitar este o mare nebunie. Noi nu vrem decât salarii decente, iar solidaritatea de breasla trebuie sa fie eleganta. Daca vor creste retributiile in tot sistemul, nu vor mai fi probleme. Este pacat ca deja au aparut articole defaimatoare la adresa medicilor. Nu cred ca asta s-a dorit.”
dr. Vladimir Corneliac, medic primar obstetrica – ginecologie Maternitatea Bacau

Geta Panaite
Roxana Neagu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri