25 aprilie 2024
EvenimentRestaurante, baruri si carmangerii, prinse pe picior gresit de veterinari

Restaurante, baruri si carmangerii, prinse pe picior gresit de veterinari

– medicii veterinari au impartit zeci de amenzi in perioada Craciunului

Pâna aproape de Craciun, personalul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau a stat cu ochii pe comerciantii din tot judetul, in scopul identificarii eventualelor incalcari ale normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.

Surpriza mare in contextul in care inspectorii sanitar veterinari au fost nevoiti sa aplice zeci de sanctiuni celor controlati. In total, au fost date 35 de sanctiuni contraventionale, din care 13 au fost amenzi in valoare totala de 24.600 lei, diferenta constând in avertismente scrise. Totodata, a fost nevoie sa fie confiscate si 27 kilograme de peste congelat in valoare de 1.180 de lei.



„In general, deficientele sanctionate au constat in manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare, in aceasta situatie fiind depistate o carmangerie si un magazin alimentar din municipiul Bacau, precum si in comercializarea de produse in spatii neaprobate sanitar veterinar, neregula pentru care au primit sanctiuni trei baruri si un restaurant din municipiu”, a declarat dr. Carmen Carleta Bodea, director executiv la DSVSA Bacau.

In plus, s-au mai depistat si fapte de comercializare a de animale vii fara documente sanitare veterinare, in acest caz fiind sanctionat un cetatean in târgul Onesti. Totodata, amenzi au mai fost aplicate si pentru intretinerea necorespunzatoare a spatiilor de depozitare si prelucrare a produselor alimentare, pentru aceste nereguli fiind sanctionate trei restaurante in municipiul Bacau si unul in Slanic Moldova.

Sanctiuni au mai fost date si pentru raionarea necorespunzatoare a unitatilor cu activitate in comercializarea produselor alimentare – un depozit alimentar din municipiul Bacau si un magazin din localitatea Racaciuni.

„Pentru perioada urmatoare, DSVSA Bacau continua verificarile in domeniile de competenta, atragând atentia ca este interzisa organizarea de mese festive de catre unitatile de alimentatie publica, cu produse de origine animala (carne de vita, oaie, capra si porc) provenite din sacrificarile in gospodaria proprie.

In plus, in aceasta perioada, institutia asigura permanenta la telefonul 0234/586233, consumatorii putând apela acest numar pentru a sesiza eventualele neconformitati legate de siguranta alimentelor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri