28 martie 2024
ActualitateProfesionistii

Profesionistii

– Centrul medicinei românesti s-a mutat, din nou, saptamâna trecuta la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti – La aceasta prestigioasa unitate medicala, al carei renume a depasit de multa vreme granitele judetului si chiar ale tarii, s-au desfasurat “Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti” – Evenimentul a reunit mari personalitati din lumea medicala din România si strainatate

Ajunsa deja la a X-a editie, manifestarea, cu un puternic caracter stiintific, care a marcat si implinirea a 20 de ani de chirurgie laparoscopica la acest spital (primul din judet care a introdus noua procedura chirurgicala moderna, miniminvaziva), a reunit si acum, pe lânga peste 300 de medici (printre ei si din Republica Moldova si Ucraina) si 130 de kinetoterapeuti, si personalitati remarcabile din lumea medicala româneasca, dar si straina.

dr Cotirlet alaturi de dr Nicolae Suciu



“Devenita traditie in lumea medicala româneasca, manifestarea se doreste a fi una de referinta, acoperind o gama diversa a activitatilor in domeniul medical si chirurgical. Astfel, conferinta va debuta cu lucrari specifice asistentilor medicali, pentru ca in urmatoarele doua zile sa fie prezentate lucrari stiintifice adresate medicilor de diferite specialitati medicale si chirurgicale, medicilor de familie, medicilor rezidenti si kinetoterapeutilor”, a mentionat, in invitatia sa de a participa la eveniment, lansata, cu mai mult timp in urma, medicilor români si straini, prof.dr.Adrian Cotirlet, managerul spitalului.

Si, intr-adevar, si evenimentul din acest an este unul de referinta prin tinuta stiintifica si mai ridicata a activitatilor desfasurate, dar si prin personalitatile care au participat la el. Pe lânga medici români renumiti, precum prof.dr.Mircea Beuran, presedintele in exercitiu al Societatii Române de Chirurgie, prof.dr.Silviu Constantinoiu, presedintele ales al acesteia, prof.dr.Nicolae Suciu, presedintele Societatii Române de Obstetrica-Ginecologie, managerul Spitalului de Obstetrica-Ginecologie “Polizu” Bucuresti, prof.dr.Vasile Astarastoaie, de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr.T.Popa” Iasi, si conf.dr. Vasile Cepoi, presedintele Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, la aceasta a X-a editie au participat in mod direct, cu prelegeri, dar si prin efectuarea de interventii chirurgicale, invitati de renume din Israel si Statele Unite ale Americii.

“Ne dezvoltam profesional”

Manifestarea a debutat joi, 25 iunie, cu o serie de cursuri si sesiuni stiintifice pentru asistentii medicali. Vineri, 26 iunie, s-au derulat workshop-uri de oncogenetica (“Strategii de monitorizare oncogenetica a cancerului colorectal familial”), o masa rotunda cu tema “Etica si deontologia in practica medicala” si, evident, demonstratii operatorii, transmise in direct, efectuate de catre medici consacrati din Israel si SUA, impreuna cu doctori din Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti.

Printre acestia s-a aflat si dr.Madalina Axinte, medic specialist obtetrica ginecologie, care ne-a declarat: “A fost pentru mine o ocazie deosebita de a opera impreuna cu domnul doctor Moshe Bustan, cunoscut in Israel pentru chirurgia laparoscopica miniminvaziva, de a afla cum ma descurc cu un asemenea specialist.

Prin aceasta interventie chirurgicala laparoscopica noi, doctorii mai tineri, ne dezvoltam profesional, invatam din experienta celor care au mult mai multe cazuri operate. Inseamna o modalitate de a cunoaste noi perspective si tendinte in dezvoltarea chirurgiei miniminvazive ginecologice”. Tot vineri s-a desfasurat o sesiune stiintifica de chirurgie, moderata de catre prof.dr.Silviu Constantinoiu, prof.dr.Nicolae Suciu, dr.Evgeny Solomonov si dr.Ran Katz, ambii de la Ziv University Hospital Zefat-Israel, si de dr. Moshe Bustan, de la Central Emek Hospital Afula-Israel.

sala de operatie

Ziua de vineri s-a incheiat cu o videoconferinta cu prof.dr.Horace Roman, de la Centre Hospitalier Universitaire din Rouen-Franta. Sâmbata, 27 iunie, programul a continuat cu sesiuni stiintifice cu profil chirurgical si medical, moderate de catre dr.Ritha Alhindawi-North Shore Hospital, New York, prof.dr.Mircea Beuran, prof.dr.Stefan Georgescu si prof.dr.Cristian Lupascu, ambii de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Sf.Spiridon” Iasi, prof.dr.Florin Dan Ungureanu-Spitalul Clinic nr.1 C.F.Witting Bucuresti, precum si cu demonstratii operatorii care au putut fi urmarite in direct. La deschiderea festiva care a avut loc vineri, 26 iunie, in sala de conferinte a Primariei Municipiului Moinesti, au participat si parlamentari, Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean, IPS Ioachim Bacauanul, arhiepiscopul Romanului si Bacaului, Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, primari ai localitatilor limitrofe, manageri de spitale, sefi de institutii etc.

Medici si bolnavi, beneficiari deopotriva

Intrebat vineri, 26 iunie, ce aduce nou aceasta editie a “Zilelor Spitalului”, managerul unitatii medicale moinestene, prof.dr.Adrian Cotirlet, ne-a declarat: “In afara de faptul ca este o editie jubiliara, deoarece se implinesc 20 de ani de chirurgie laparoscopica, este si un moment in care colective de pe diferite sectii se confrunta intr-o partida amicala cu mari personalitati din domeniu. Este un moment al adevarului pentru echipele noastre, si operatorii, si de specialitati medicale, este un moment in care 20 de bolnavi beneficiaza de un act medical la cel mai inalt nivel. Este un moment in care ne gândim si la medicina de mâine, având de aceasta data si o sectiune de sesiuni stiintifice pentru medicii rezidenti.

Dar, ca si in editiile anterioare, am mentinut o sectiune de kinetoterapie, care se bucura de o mare audienta. Totodata, avem transmisii in direct de la Barcelona si Rouen si avem in mijlocul nostru o echipa de chirurgi de la Ziv University Hospital Zefat din Israel, cu care spitalul nostru are incheiat un parteneriat de mai multi ani. Beneficiem si de experienta unui chirurg de la North Shore Hospital din New York. Intr-un cuvânt, este un moment de efervescenta pentru corpul medical din Moinesti”.

Spital multidisciplinar

Si, asa cum ne-a obisnuit la fiecare editie a manifestarilor, si de aceasta data conducerea Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti a venit cu noi investitii in unitate, investitii care au fost finalizate in ultimul an. Astfel, au fost amenajate, conform standardelor europene, o sala de reabilitare medicala si una operatorie, un salon de terapie intensiva, dotat la datele cele mai inalte, si s-au realizat investitii si in domeniul imagisticii medicale. In acest sens, spitalul a fost dotat cu doua aparate multiperformante de ecografie.

In prezent, este structurat pe 7 sectii (chirurgie, anestezie-terapie intensiva, medicina interna, boli infectioase, obstetrica-ginecologie, pneumoftiziologie, pediatrie) si 17 compartimente cu paturi (cardiologie, balneofizioterapie, neurologie, nefrologie, geriatrie, diabet si boli de nutritie, psihiatrie, chirurgie laparoscopica, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, arsi, ortopedie, neonatologie, gastroenterologie, urologie, pneumologie), 5 sali de operatie, laborator de analize medicale, centru de imagistica-radiologie, compartiment de primire urgente, ambulatoriu de specialitate. Dispune de 414 paturi si are 120 de medici.

Asadar, are un medic la patru paturi, ceea ce este un raport foarte bun, pentru orice sistem medical din Uniunea Europeana. Este dotat cu echipamente de ultima generatie, conform standardelor europene, are personal medical cu grade diferite de competente (si doctori in stiinte medicale), 6 linii de garda, platou paraclinic (laborator) certificat ISO 9001 si este acreditat RENAR in 2010 (unicul din judetul Bacau). Din 2008 are si un departament de cercetare medicala si nu mai inregistreaza arierate inca din 2003, la numai doi ani de când dr.Adrian Cotirlet a preluat conducerea spitalului. Tot de mai multi ani are reputatia de Centru de Excelenta.

Este al doilea spital din Moldova si al saselea din tara in care acum 20 de ani s-a introdus o metoda chirurgicala moderna, revolutionara-laparoscopia. In perioada 2001-2015, de când prof.dr.Adrian Cotirlet este managerul spitalului, au fost reabiltate si modernizate blocul operator, sectiile de chirurgie, boli infectioase, pneumologie, pediatrie, medicina interna si de ATI, laboratoarele de radiologie si cel clinic, precum si serviciul de sterilizare si ambulatoriul integrat. Au fost infiintate compartimentul de hemodializa, sectia de obstetrica-ginecologie si compartimentul de recuperare cardiovasculara.

A obtinut titulatura de spital de urgenta, si-a extins compartimentul de primire urgente, a reabilitat blocul alimentar, a implementat sistemul informatic, a reabilitat termic cladirile, a dotat laboratorul de imagistica medicala cu un computer-tomograf performant, a infiintat un heliport, a inlocuit sistemul clasic de incalzire-racire si preparare a apei calde pentru consum, cu un sistem ce utilizeaza energii regenerabile etc. La toate aceste investitii au contribuit financiar Ministerul Sanatatii, Consiliul Judetean, Consiliul Local Moinesti, dar si spitalul, din fonduri proprii. Gratie acestor finantari, dar mai ales efortului managerului si al colectivului pe care il conduce, spitalul a ajuns la standarde europene.

“Este o unitate medicala minunata”

I-am intrebat pe mai multi participanti de renume cu ce impresie pleaca de la acest spital si toti, fara exceptie, au avut numai cuvinte de lauda:

Dr.Ritha Alhindawi, North Shore Hospital, New York : “Intr-un fel sunt conectat la orasul Moinesti (este casatorit cu o moinesteanca-n.n.).Cunosc acest spital de acum 30 de ani, de acum 20 de ani si de acum 10 ani. Ma impresioneaza cât a progresat. A evoluat de la un spital, intr-un fel, rudimentar, la unul de nivel românesc si international, de elita. Ma impresioneaza câte lucruri mari a facut, cu posibilitatile mici pe care le-a avut. Aici se fac operatii complexe, ca si la spitale de renume”.

Prof.dr.Nicolae Suciu, presedintele Societatii Române de Obstetrica-Ginecologie : “Am o impresie foarte buna, cunoscându-i pe domnul dr.Adrian Cotirlet si echipa de ginecologi-obstetricieni de la acest spital. Dânsul, prin tot ceea ce a facut, a dat un mesaj foarte puternic, pe care il dau numai oamenii intreprinzatori, asa cum este si dumnealui. Apoi, echipa de ginecologi-obstetricieni a spitalului este onoranta. Sunt convins, cunoscându-le aspiratiile, ca acesti medici doresc sa-si optimizeze si sa-si imbunatateasca stilul profesional, indemânarea, si ca vor studia si vor participa, in continuare, la manifestari stiintifice. Astfel, cu siguranta, vor reusi sa-si atinga aspiratiile, mai ales ca in spital sunt achizitii tehnologice performante”.

Dr.Ran Katz si dr.Evgeny Solomonov, Ziv University Hospital Zefat, Israel : “Nu am fost niciodata in România. Este o tara foarte frumoasa iar spitalul, minunat. Sunt multe asemanari intre acesta si spitalul nostru. Este intotdeauna o placere sa venim si sa intâlnim noi colegi, sa invatam noi tehnici”.

Dr.Moshe Bustan, Central Emek Hospital Afula, Israel :”Am auzit multe despre spitalul acesta, de la colegi care au mai fost inainte in Moinesti. Oamenii de la acest spital sunt de o calitate deosebita si se pricep la ceea ce fac. Am operat acum (vineri, inainte de prânz-n.n.) impreuna cu doctorita Madalina Axinte si mi-a fost de mare ajutor. Fara ea interventia chirurgicala nu ar fi mers asa de bine. Este un spital foarte frumos, foarte curat si foarte avansat din punct de vedere al dotarii si al profesionalismului personalului medico-sanitar iar doctorul Cotirlet este o persoana deosebita”.

Dr.Sergiu Gligor si dr.Alexandru Gligor, Spitalul Raional “Noua Sulita”, Regiunea Cernauti, Ucraina: “Avem o impresie foarte frumoasa despre acest spital si despre managerul lui. Ne-au impresionat dotarea spitalului, atitudinea personalului, modul de organizare a unitatii medicale si profesionalismul medicilor si al asistentelor. Se simte aici dorinta de a face performanta”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri