Abundenta de produse din pietele Bacaului stârneste in oricine, cu siguranta, pofte dintre cele mai ascunse. Treci pe lânga tarabe si este imposibil sa nu simti, macar cu imaginatia, aroma vinetelor coapte, a mâncarurilor de toate felurile, cu dovlecei, cartofi, ceapa si verdeturi, savoarea zmeurii sau a caiselor, dulceata pepenilor.
Tot acest iures de culori si arome are in spate insa multa munca, multe cheltuieli, iar uneori rasplata baneasca de la final este atât de slaba, incât producatorilor le vine sa se lase de meserie. Dar o iau de la capat mereu si mereu, cu speranta ca anul ce vine va fi mai bun.
Anul acesta chiar este unul ceva mai bun decât cel precedent, dar nu exceptional. La televizor, crainici frumos imbracati vorbesc doct despre agricultura ca despre sectorul care va trage intreaga economie la liman. Taranul din piata, cu palme crapate de munca, o stie insa pe a lui: chletuieste mult, munceste pe brânci, il mai loveste si natura uneori, iar la final se alege cu praful de pe toba.
Parerile despre productia de anul acesta sunt, totusi, impartite. “Nu e chiar asa cum se spune la televizor. S-au facut produse, dar nu foarte multe. Plus ca multe rosii s-au manat din cauza ploilor. O fi abundenta, dar in sudul tarii, nu la noi, la Bacau”, spune Maria Strapon, care isi cultiva pamântul prin zona Traian. Pe de alta parte, preturile sunt, totusi, de doua ori mai mici decât in aceeasi perioada a anului trecut, semn ca productia e bunicica.
Munti de legume aruncate la gunoi
Faptul este confirmat de un producator din vestita comuna galateana Matca. “S-a facut multa productie. Urmeaza acum sa iasa a doua cultura. Dar sa veniti la noi, la Matca, sa vedeti cum se arunca la groapa de gunoi munti de varza si alte legume, fiindca nu are cine sa le cumpere. Lumea moare de foame si noi le aruncam. Nu mai exista nici spatii de depozitare, nici fabrici de conserve, ce poti sa faci cu atâta marfa? Avem o piata cât trei stadioane, plina ochi.
Polonezii vin si cumpara câte zece tiruri de castraveti pe zi, iI duc la ei sI in consrva, dupa care ni-I vând tot noua. Asta se intâmpla pentru ca nu are cine sa puna lucrurile la punct si la noi”, spune Tache Pohrib, producatorul de Matca (foto). De pe ogorul sau, rosiile pleaca la pretul de 50 de bani si, trecute din mâna in mâna, se scumpesc de trei-patru ori pâna ajung pe taraba la Bacau.
Furtunile i-au stricat zece ari de solar, pierderile s-au ridicat la 120 de milioane de lei, dar a primit despagubiri de numai 30 de milioane. In piata de la Bacau abia daca vinde trei baxuri de rosii pe zi, (circa 70 kg), dar merge inainte, chiar daca, la fel ca toti ceilalti producatori, spune ca abia daca isi va scoate banii investiti.
Producator cu ghiul de aur
La câtiva pasi de producatorii sadea, vând aceeasi marfa o alta categorie de “producatori”: cei cu ghiuluri si lanturi de aur, tatuati si bronzati din nastere. Sunt cei care nu stiu la ce foloseste o ustensila agricola, dar in schimb au certificate de producator stampilate si parafate de autoritatile din te-miri-ce primarie de comuna. Marfa ce o scot la vânzare pe taraba nu e rodul muncii lor, ci o cumpara en-gros de la producatori, ii pun adaosul maxim permis de lege, de 300% si scot profit mai mult decât mulumitor cu un minim efort.
O privire de ansamblu asupra anului agricol are insa si Constantin Lupu, inpector de specialitate la Administratia Pietelor. “Anul acesta e mai bun decât cel trecut, fiindca pe vremea asta preturile erau de doua ori mai mari”, spune Constantin Lupu. Despre convietuirea producatorilor sadea si a celor neavenitI este constient, dar nu are nici o pârghie prin care sa impiedice fenomenul.
“Falsii producatori stabilesc preturile, cu adaosul maxim de 300%, iar cei adevarati si le aliniaza dupa ei, fiindca le convine, chiar daca in mod normal ar trebui sa vânda mai ieftin. Cu totii au certificate de producatori in regula, emise de autoritatI din localitatile judetului. Pur si simplu nu am ce sa le fac”, spune Constantin Lupu.
La televizor, lucrurile sunt pe roze: culturi mari, tarani fericiti, profituri mari, economia creste cu procente revolutionare. In realitate, pe ogor, lucrurile sunt insa un pic diferite.
