20 aprilie 2024
ActualitatePregătiri pentru 150 de ani „Ferdinand I”

Pregătiri pentru 150 de ani „Ferdinand I”

Înființată în 1867 ca „Gimnaziu Clasic de băieți”, în primii ani de funcționare, școala s-a confruntat cu numeroase dificultăți: definirea statutului, lipsa cadrelor, a unui local propriu sau a materialului didactic. În anul școlar 1870-1871, școala a dat prima promoție de absolvenți, iar în 1891 s-a încheiat construcția primului local.

În același an, școala a primit denumirea de Gimnaziul „Principele Ferdinand” iar după 1897, prin înființarea clasei a V-a, i se acordă titulatura de Liceul „Principele Ferdinand”, nume sub care a fost cunoscut oficial până în anul 1914. Între 1914 și până la reforma învățământului din 1948, denumirea a fost schimbată în Liceul „Ferdinand I”. Multă vreme, între 1948-1967, fără o denumire proprie, cu prilejul centenarului din 1967, școlii i se atribuie numele marelui poet George Bacovia, fost elev al liceului. Începând cu anul școlar 1997-1998, în urma unei hotărâri a corpului profesoral și a Ordinului nr. 4133/25.06.1997, Ministerul Educației Naționale a dispus schimbarea denumirii liceului în Colegiul Liceal „Ferdinand I”.

În aceste condiții școala și-a recăpătat propria identitate istorică, redobândindu-și vechiul nume și titlul de Colegiu Național. Aceasta este pe scurt istoria de 150 de ani a Colegiului Național „Ferdinand I” care se pregătește de sărbătoare. În vederea activităților care se vor desfășura cu acest prilej, conducerea colegiului a organizat o întâlnire cu presa, întâlnire la care au participat și reprezentanți ai profesorilor, ai părinților și ai elevilor.



„Vom debuta în programul activităților cu Simpozionul Național de Estetică, ce va avea o primă etapă la noi în colegiu joi, 12 octombrie, de la ora 14.30, după care, săptămâna viitoare, pe 20 octombrie, avem o acțiune pe care am numit-o «Balul Generațiilor Bacovia-Ferdinand», o întâlnire a generațiilor cu profesorii, care va fi o acțiune de strângere de fonduri, bani cu care vor fi finanțate toate activitățile dedicate sărbătoriri a 150 de ani de «Ferdinand I»”, a susținut la începutul întâlnirii prof. Nicu Harasemciuc, directorul Colegiului Național „Ferdinand I”.

Programul special pentru a marca cei 150 de ani de existență ai colegiului băcăuan se va derula în intervalul 20-24 noiembrie, atunci când se va desfășura și programul „Școala altfel”, perioadă în care vor avea loc o multitudine de activități. Între acțiunile dedicate aniversării se numără și „ReGala Ferdinand” ediția a IV-a, un eveniment dedicat performanței, răsplătirea efortului elevilor în toate domeniile din anul școlar precedent.

Un alt eveniment important dedicat acestei aniversări va fi Simpozionul „Ferdinand I”, simpozion cu o temă mai largă, despre importanța educației în viața oricărui elev. Vor participa, pe lângă elevi și profesori, foști absolvenți care au obținut succese remarcabile în activitatea lor, precum și invitați speciali, profesori universitari de la mai multe universități din țară. Ultima zi a acestei perioade de sărbătoare pentru „ferdinandiști” va fi rezervată pentru întâlnirea tuturor absolvenților din toate promoțiile cu foștii și actualii profesori, la depănat de amintiri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri