28 martie 2024
ContrasensPrea multa valoare

Prea multa valoare

Cu parere de rau trebuie sa recunosc faptul ca Bacaul este un oras plin de fite. De fumuri care nu-si au corespondentul in realitate, de imagini care sunt atent construite ca sa amageasca. Si nu e vorba doar de marketing, e vorba, in primul rând de oameni. Bacaul este plin de oameni falsi, care traiesc vieti duble, in intimitate chinuindu-se sa supravietuiasca de pe o zi pe alta iar in public incercând sa epateze.

De câte ori nu ati vazut pe câte careva care merge cu masina (straina, evident) sa alimenteze cu benzina de doar 20-30 de lei?! Si care da, apoi ture, pe Centru claxonându-i pe “saracii” cu Logan?! Câti tineri nu “sparg” banii câstigati cu mare truda intr-o luna intreaga doar pentru a petrece câteva ore intr-un club sau la o terasa cu bauturi scumpe, pe care nu si le permit dar de care abuzeaza?! Fetele lu’ mama si flacaii lu’ taticu se imbraca numai cu “toale de firma” desi in prea putine cazuri parintii isi permit. De telefoanele scumpe nu mai vorbesc, tusesc daca merg pe strada cu un smartphone care nu e iPhone sau Samsung Galaxy.

Sa ne intelegem: nu este vorba despre acei putini care isi permit aceste lucruri si care pot face cu banii ce doresc. Este vorba de cei multi care nu-si permit aceste lucruri dar care le cumpara pe datorie sau platind in alte moduri pentru o fusta sau o excursie intr-o tara exotica. De cei care isi santajeaza parintii sa cheltuiasca din putinul câstigat ca sa le satisfaca lor câte un capriciu, sa-i aduca “in rând cu lumea”. De cei care promit ca vor invata si ca vor lua examenul doar daca li se cumpara ceva: un telefon, laptop sau chiar o masina.

Sunt constient ca nu doar in Bacau se intâmpla acest gen de situatii, dar parca la noi e mai vizibila problema. Parca la noi lumea iese la terasa nu ca sa se simta bine cu prietenii la un pahar de bere si la o friptura, ci ca sa fie vazuta ca-si permite berea si friptura. Pentru ca fitele sunt o incercare de schimbare a statusului social, o tentativa de a depasi anumite frustrari acumulate de-a lungul timpului. In marketing i se spune “consum ostentativ” si este bine documentat pentru ca negustorii iubesc acest gen de client.

Prea putini educati, cu o capacitate critica mult diminuata, ei inghit orice le spune vânzatorul si platesc mai mult decât isi permit in incercarea de a copia persoanele pe care le considera “de succes”. Sunt genul de persoane care iti scuipa seminte in cap desi manânca mustar pe pâine pâna la urmatoarea leafa pentru ca salariul li s-a dus pe ratele de la creditul facut pentru a-si lua plasma, ultimul model de iPhone si pentru BMW-ul adus din Germania unde a stat mai mult in garaj la o batrânica.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri