19 aprilie 2024
ActualitatePosturi de politie fara sefi si fara masini

Posturi de politie fara sefi si fara masini

La un an de zile de la reinfiintarea posturilor de politie, in judetul Bacau sunt patru comune unde niciun politist nu a vrut sa ocupe functia de sef de post. Concursuri s-au tot organizat, dar nu se inscrie nimeni. In tot acest timp, atributiile de sef au fost preluate de agenti numiti de conducerea Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau.

„In primele sase luni ale acestui an s-au organizat 16 concursuri pentru ocuparea functiilor vacante de sef de post, dar mai sunt patru posturi de politie unde nu au fost candidati. Acestia trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Nu trebuie sa aiba abateri disciplinare si au nevoie de un calificativ bun. Si raspunderea este mare, poate de aceea nu s-au inscris”, a explicat cms. sef Vasile Oprisan, inspectorul sef de la IPJ Bacau.

Posturile care nu si-au gasit nici acum un conducator sunt de la Izvorul Berheciului, Lipova, Filipeni si Blagesti.



Masina de imprumut

Dar nu doar sefii lipsesc din teritoriu, ci si masinile. In continuare sunt opt posturi de politie care nu dispun de un autoturism pentru patrulare si interventie la evenimente. „Urmeaza sa primim prin programul Rabla. Nu stiu exact câte vor fi.

Chiar daca nu sunt masini la post nu inseamna ca politistii de acolo nu au cu ce sa-si faca treaba. De regula lipsesc din localitatile unde sunt sectii rurale si acestea au autoturism sau sunt localitati apropiate si se ajuta intre ei”, a mai spus cms. sef Oprisan.

Conditii pentru „serif” de comuna:

IPJ Bacau a scos din nou la concurs functia de sef de la Postul de Politie Lipova. Cine vrea sa se inscrie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
– sa fie absolvent de studii medii, cu diploma de Bac
– sa aiba 2 ani vechime
– sa fie declarat apt medical si psihologic,
– sa nu fie sub efectul unei sanctiuni disciplinare si sa nu fie pus la dispozitie,
– sa fi obtinut in ultimii doi ani cel putin calficativul „Bine”
– sa aiba un comportament corespunzator in familie, societate si la serviciu.
Concursul va avea loc in data de 5 septembrie si va consta intr-un interviu cu intrebari pe subiectele din tematica. Ca sa ajunga sef trebuie sa obtina cel putin nota 7,00.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri