Spuneam intr-un articol anterior ca umanitatea isi creeaza realitati paralele in care evadeaza. Basmele, drogurile, jocurile pe computer, toate acestea au avut rolul de a oferi o evadare temporara din realitatea prea dura.
Jocul care a aprins spiritele in intreaga lume – Pokemon Go – a dus aceasta evadare putin mai departe. Iar cei care critica aparitia jocului cu afirmatii de genul “exista alte probleme mai importante pe lumea asta” nu-si dau seama ca exact acele probleme cauzeaza acest entuziasm pentru un joc. Cu alte cuvinte, problema e pusa gresit: nu in aceste “timpuri grele” se gasesc unii sa se joace, ci ei se joaca tocmai din cauza acestor vremuri dificile.
Si nici macar nu e o idee noua. Scriitorii SF au anticipat trendul cu multi ani in urma. “Masinaria rock-and-roll” a lui Norman Spinrad din 1997 imagineaza un viitor in care drogurile sintetice si muzica generata de computer faciliteaza aparitia unei “casti” care, puse pe cap schimba perceptia despre realitate. Vorbesti cu aceleasi persoane de pe strada, numai ca le vezi altfel: bogate, frumoase, placute.
“Interfete periculoase – Poarta Timpului”, din 1989 coordonata de Robert Silverberg si Bill Fawcett merge mai departe: in lumea virtuala sunt recreate personaje istorice dar se ajunge si invers: persoanele reale se sinucid in lumea reala si devin persoane virtuale, care exista numai in retea.
Cum am mai spus, daca nu putem modifica realitatea si nici nu putem sa ne adaptam ei, nu ne ramâne decât sa ne schimbam perceptia despre realitate.
Revenind la pokemoni, am vazut reactii pro si contra. M-au uimit reactiile contra.
Pentru ca veneau de la acelasi gen de persoane care criticau faptul ca adolescentii pierdeau ore in sir in fata computerului pentru a se juca sau a socializa.
Acum, când un joc ii scoate din casa si-i determina sa faca miscare si sa socializeze in viata reala, iar nu e bine.
Dar, oare, când o fi bine?
