25 aprilie 2024
EvenimentPerchezitii la vanzatorii de petarde

Perchezitii la vanzatorii de petarde

Polițiștii băcăuani au ridicat aproximativ 450 de kg de articole pirotehnice, care urmau să fie comercializate fără drept, în urma a 9 percheziții domiciliare și 5 controale efectuate la magazinele unor societăți comerciale.

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și posturilor de poliție Mărgineni, Răchitoasa și Stănișești, au acționat pe linia prevenirii și combaterii comercializarii ilegale a articolelor pirotehnice.

În cadrul acțiunii polițiștii au efectuat 9 percheziții domiciliare și 5 controale la punctele de comercializare a unor persoane fizice și juridice, care dețineau și comercializau fără drept articole pirotehnice.



Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor aproximativ 450 kg articole pirotehnice, din categoriile F1 – F4, în valoare de aproximativ 12 000 de lei.

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 28 și 60 de ani, din Bacău și comunele Mărgineni și Stănișești, care comercializau fără drept, de la domiciliu sau prin magazinele unor societăți comerciale, articole pirotehnice, au fost conduse la sediul unității de poliție pentru cercetări.

Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri