28 martie 2024
Interviu“Pasiunea si determinarea te pot conduce la nivel de excelenta”

“Pasiunea si determinarea te pot conduce la nivel de excelenta”

Lucian Serban, inspector scolar si profesor de geografie, la Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”. Vârsta: 41 de ani. Aceasta ar fi cea mai succinta prezentare. Insa in spatele acestor formulari seci sta un om cu multiple preocupari, un mare iubitor de natura, un om de spirit, si, in primul rând, cu un suflet mare cât tot globul acesta pamântesc despre care le vorbeste necontenit elevilor sI celor multi care il apreciaza.

Despre comunicare si generatii

– Preponderent, în ce mod va percep cei din jur: ca dascal, ca un reprezentant al autorităților din Educatie (data fiind calitatea de inspector scolar), ca fotograf, ca blogger, ca iubitor de natura si istorie? În ce relatii sunteti cu elevii dumneavoastra, dat fiind ca aveti pasiuni similare cu multi dintre ei (blogging, Facebook, fotografie)?



Mai în gluma, mai în serios, as putea spune ca am norocul ca cei cu care interactionez sa nu-mi cunoasca decât o parte a ipostazelor amintite de dumneavoastra. Nu rare au fost însa si momentele, destul de comice de altfel, în care diverse cunostinte au ramas surprinse sa vada ca sunt una si aceeasi persoana cu cea cunoscuta într-o împrejurare sa-i spunem traditionala. Un mic avantaj rezultat din capacitatea de a trece relativ usor de la scaunul de birou la rucsacul pentru drumetie, de la rigorile birocratice la nonconformismul oferit de mediul online sau de lentila fotografului amator. O functie sau diversele realizari profesionale nu ar trebui sa altereze relatiile interumane în sensul pastrarii unor “distante astrale” cu cei din jur, asa cum, din pacate, observam la tot pasul în România zilelor noastre. Poate si de aceea îmi plac imaginile care circula pe retelele de socializare cu ministri care asteapta linistiti sosirea metroului pentru a ajunge la cabinet, poate de aceea îmi place sa cred ca a fi open-minded reprezinta o necesitate pentru scoala moderna a secolului XXI. O abordare care a dat roade de-a lungul timpului, zic eu, tinând cont ca nu sunt chiar la coada unui clasament al popularitatii în rândul elevilor. Trebuie sa recunosc însa ca am si norocul unor parteneri de top, vranceni sclipitori în pasiuni si idei convergente.

– De ce oamenilor le place sa îsi împartaseasca impresiile si trarile prin fotografii sau scrieri pe bloguri sau retele de socializare?

Fiecare revolutie din istoria civilizatiei umane a avut un anumit specific prin care am reusit sa transcendem timpului, sau macar sa ne amăgim. Papirusul, creionul cu vârf de carbune sau emoticonul trimis de tastatura nu reprezinta pâna la urma decât variante ale aceluiasi instrument prin care încercam sa alungam întunericul, singuratatea, angoasa sau sa ne apropriem vanitatea. Desigur, acum în varianta instant, cu cât mai multi pixeli colorati, prin cât mai multe device-uri sincronizate… Cum sa nu fi atras de noi si noi grade de “libertate” oferite de web 1.0, 2.0., 3.0 si câte vor mai veni în curând, dându-ti senzatia de stapân al unui Matrix georeferentiat la patru pereti? Isabel Allende spunea ca “amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire”. Astazi mediul virtual a devenit cel mai utilizat loc de stocare si împartasire a trairilor. O interconditionalitate cu realitatea de care poate aveam nevoie: acum putem reface, sterge sau recrea dupa bunul nostru plac identitati, trairi, informatii. Nimic nu mai este imuabil, ne putem lua oricând lua la trânta cu anostul timp, ne putem administra propriul univers. Dincolo de fiorul ironic, nu uit însa de caracterul utilitar evident al acestor retele.

– Se poate vorbi în mediul electronic de o socializare în sensul real al cuvântului?

În nici un caz, cel putin în acest moment al revolutiei informatice. “Stocul” de prieteni din retelele sociale îti poate transmite indirect informatii si impulsuri actualizate, dar lucrul acesta nu înseamna ca te integrezi automat unui sistem comun de valori. As renunta oricând la lista celor aproape 4000 de “prieteni” virtuali pentru o jumatate de duzina de apropiati cu care sa ma asez la o masa de ceainarie, punând tara la cale într-o seara rece de noiembrie… Pe de alta parte, cunosc grupuri profesionale (pasionati de fotografie, literatura, geografie, arta) foarte active, prin intermediul carora membrii comunitatii au dezvoltat relatii de colaborare si chiar de prietenie prin relationare “traditionala”.

– Unii dintre noi, cei mai maturi, obisnuiesc sa le reproseze tinerilor ca sunt mult prea atasati de gadgeturi si comunicare virtuala, prin replica “pe vremea mea nu existau nici telefoane mobile, nici Facebook, nici Google, si totusi am fost o generatie mai buna”. Cum trebuie privita aceasta chestiune care aparent desparte generatiile?

O astfel de replica o aud mai des din partea celor total depasiti de binefacerile informatice. Atâta timp cât aceste device-uri ne usureaza viata, ne ajuta în formarea profesionala, ne comprima spatiul si timpul pentru a comunica mai facil, nu vad nici un impediment în a le utiliza. Totul însa cu masura. Presupun însa ca vârsta are o mare importanta în conturarea unor raspunsuri. Eu apartin unei generatii care mai poarta la mâna un instrument mecanic desuet, cu o singura functie anosta de vizualizare a curgerii timpului, dar în acelasi timp încearca sa fie la curent cu noutatile din IT si social media, fie si la nivel de diletant. Apartin pesemne unei interferente neprevazute între valurile lui Alvin Toffler, modificate seismic de un 1989 adolescentin. Între noi fie vorba, nu-i înteleg pe cei care ramân zeci de ore întepeniti în fata atractiilor din Counter-Strike sau World of Warcraft…

Despre Bacaul vechi si Bacaul nou

– Sunteti un recunoscut pasionat de istoria Bacaului. Fotografiile cu Bacaul vechi ne transmit aroma vremurilor trecute, iar cei mai maturi ne aducem aminte cu placere de Strada Mare sau unele vechi cladiri, astazi disparute. Si totusi, cum am putea cataloga vechiul Bacau: ca un târg înnoroiat, pe ulitele caruia se scurgeau toate zoaiele de prin curtile caselor (asa cum apare descris pe alocuri), sau pur si simplu ca pe un oras tipic de provincie, cu aere de urbe in care stratificarea sociala era bine pusa la punct, iar administratia se lupta pentru binele cetatenilor?

Bacaul are o istorie proprie, cu destule elemente de interes care sunt înca prea putin cunoscute marelui public. Identitatea orasului nu se rezuma la arhitecturile prezentului, dupa cum au impresia multi citadini. Sufletul Bacaului sta cuibarit în urzeala trairilor, în memoria locurilor, mai putin în fatade si chei de bolta. Cele doua ipostaze amintite de dumneavoastra ne sunt cunoscute gratie primilor cronicari ai Bacaului sau calatorilor care doar au tranzitat vechea urbe. Sunt realitati care scoase din context pot denatura perceptia unui cititor mai putin avizat. Evolutia urbanistica a Bacaului nu poate face abstractie de cea a sistemului urban în care s-a format. Fata de alte localitati, Bacaul a avut evidente elemente de specificitate, care l-au propulsat în ierarhia urbana începând cu prima parte a secolului XX. Detractorilor care repeta papagaliceste formulari de genul “târg prafuit” le propun o incursiune în istoria urbanismului românesc si despatirea barierelor orizontului local.

– În acelasi context: ce este de apreciat la vechiul Bacau (cu aproximatie, al anilor 1850-1930) si ce razbate neplacut despre vechiul Bacau, din cronicile despre oras?

Urmele perioadelor anterioare sunt astazi cu greu vizibile, semnificatiile lor originale încep sa scape citadinului din societatea cinematica a acestui secol, cu atât mai mult cu cât recursul la propriul trecut, la identitate, la mostenirea cultural – istorica pare a fi tributar spiritului Carpe diem sau ar fi catalogat drept vetust.
Pentru un oras în care melanjul urban-rural ar parea astazi bulversant, la vreo 13.500 locuitori în anul 1890 si 34.000 locuitori la 1930, nu ai cum sa nu apreciezi totusi aspectul tonic, dat de numeroasele gradini particulare si spatii verzi care împânzeau tesutul urban al Bacaului de altadata. Culmea, bacauanii aveau atunci mai multe librarii, terase si hoteluri decât ne putem lauda acum! În contrapartida, nu pot uita paginile cronicarului Costache Radu în care este prezentata starea precara a infrastructurii, putinele dotari edilitare, numeroasele incendii, inundatii si epidemii care loveau napraznic, modificând destine si fizionomii urbane…

– Cum credeti ca vor privi urmasii urmasilor nostri Bacaul actual, atunci când, peste vreo suta de ani, vor privi fotografiile dumneavoastra (sau ale altora) ce înfatiseaza orasul?
Bacaul a fost destructurat de sistematizarea comunista, iar cei 25 de ani nu au reusit sa contureze o directie coerenta pentru (re)definirea imaginii urbane. Mi-as dori ca peste o suta de ani (durata enorma din punct de vedere al amenajarii teritoriului si urbanismului) urmasii sa ne priveasca cu aceeasi mirare fotografiile precum facem noi la vederea cartilor postale din colectia domnului inginer Mihai Ceuca. Orasele au fost comparate cu niste organisme vii, cu functii asemanatoare acestora. Perioadele de regres si stagnare fac parte deci dintr-o lege a naturii. Amintiti-va cum caracteriza Grigore Grigorovici în 1933 orasul nostru: “Astazi Bacaul este un „municipiu” civilizat, între cele 13 ale tarii si chiar are o viata pretentioasa. Civilizatia lui s-a îndeplinit sub ochii nostri. Scaldat noaptea în lumina electrica, cu apa din belsug si canalizat, i s-au deschis bulevarde largi, cu cladiri în diferite stiluri, cu palate chiar, parcuri si mai ales cu malurile Bistritei pline de cosuri fumegânde… ”Pe acelasi trend, cum ar putea fi caracterizat Bacaul peste un secol? Sunt optimist, parfumul se va pastra…

– Este Bacaul actual un oras frumos? Arhitectii au planuri ca sa îl faca si mai frumos. Ce credeti dumneavoastra ca l-ar face si mai frumos?
Imaginea urbana este o constructie mental extrem de volatila. Ea se construieste si se consolideaza în timp, fiind potentata de o multime de stimuli. Atâta timp cât spatiul perceput, spatiul conceput si spatiul trait genereaza sentimente de apreciere din partea bacauanilor, lucrurile sunt pe drumul cel bun. Din pacate nu este asa. Comportamentul topofil este generat de prea putine locuri din intravilan. O initiativa pusa în aplicare acum câteva zile, prin proiectul Map me Happy Bacau, a demonstrat ca orasul are nevoie de revalorizarea spatiului public, de un urbanism participativ aplicat. Un oras frumos nu poate fi orasul care ofera experiente senzoriale pozitive doar prin intermediul a două parcuri. Orasul trebuie sa redevina un oras pentru oameni. După cum ne spunea Jan Gehl, “un oras bun este ca o petrecere buna. Oamenii stau mai mult pentru ca se simt bine”. Ce trasaturi ar trebui sa îndeplineasca Bacaul pentru a ajunge la acest statut: sa fie vivace, sigur, durabil si sanatos.

Despre om si natura

– Care este diferenta între oamenii care îsi fac ragaz sa admire un copac, un relief, un rasarit, un animal în mediul sau natural etc. si cei care vad natura doar ca pe un suport pe care sa îsi puna gratarul cu mici si petul cu bere?
Orasul îsi are propria sa patologie, în care diversele structuri demografice impun moduri diferite de relationare cu fragmentele de mediu natural care au scapat de tavalugul planificarii teritoriale. Exodul rural care a congestionat orasul în deceniile 6-8 din secolul trecut a creat o noua forma de oraseni (tarani-oraseni/oraseni-tarani), care nu a fost nici pâna astazi asimilata integral de fibra citadina. Oricât ne-am dori, nu suntem la a zecea generatie de oraseni. Avem nevoie de timp si de aplomb educational pentru a ne putea bucura de frumusetea unui parc englezesc. Sa nu uitam însa ca pretentiile la arhitectura peisagera se pot emite doar atunci când avem parte de canalizare, apa potabila, strazi asfaltate, locuri de munca, s.a.m.d.

– Omul se considera fiinta superioara, dominanta pe planeta. Si totusi, omul domina natura sau natura pe om? Într-o lupta fair-play între om si natura, cine ar câștiga? Ce puncte forte ar avea fiecare dintre parti?
Problema atinge vechea disputa conceptuala dintre determinismul geografic si posibilism. Controversele si disputele sunt la ordinea zilei, inflamate fiind si de schimbarile climatice evidente. Conceptul de dezvoltare durabila si-a aratat deja limitele. Acum vorbim de rezilienta. Deci nu e vorba de lupta, fie ea si fair-play. Avem nevoie de o schimbare totala de viziune. Greu de gândit pozitiv în conditiile în care economicul dicteaza ecologicului. Vom fi un caz demn de analizat de alte civilizatii: singura specie care se va autodistruge, eventual cu un zâmbet ipocrit întiparit pe fata. Timpul ar mai reprezenta o necunoscuta în aceasta ecuatie darwiniana.

– Cunostintele acumulate de omenire pâna acum spun ca sfârsitul lumii se va produce într-adevar, dar abia peste vreo cinci miliarde de ani, când se va stinge Soarele, asta daca pâna atunci nu ne mai cade în cap vreun asteroid si ne elimina ca pe dinozauri. Trebuie sa ne îngrijoram?
Traim deja pe un Pamânt mai cald, mai plat si mai aglomerat, dupa cum ne demonstra Thomas Friedman într-un best-seller vizionar. Cele trei noi proprietati telurice îmi sunt îndestulatoare! Cinci miliarde de ani ma pot doar indispune, atâta timp cât ma voi transforma, mai mult ca sigur, într-un atom de siliciu care va posta fotografii dintr-o gaura neagra aflata la marginea deferlarilor metagalaxiei…

– La cei sapte ani ai sai, fetita dumneavoastra da semne ca v-ar urma pasiunile? Daca ar fi de ales între a fi profesor de matematica si a fi profesor de geografie ce i-ati recomanda?
Pentru un joc de cuvinte, dar si pentru a fi în consonanta cu dezvoltarea accelerata a tehnologiei, i-as recomanda geomatica. Mai avem însa ceva timp pentru a lua decizii majore. Ca absolvent de matematica-fizica, stiintele exacte au fost pentru mine o a doua limba materna la Liceul “Lucretiu Patrascanu” (actualul Colegiu National “Gheorghe Vranceanu”). Geografia a fost însa pasiunea care si-a urmat cursul si nu îmi pare rau. Ma bucur sa observ la fiica mea a preluat din pasiunile parintilor ce este mai bun: spiritul analitic, dorinta de cunoastere, capacitatea exploratorie. Aceste calitati se vor cristaliza cu siguranta în viitor. Mai putin conteaza numele profesiei, atâta timp cât pasiunea si determinarea te pot conduce la nivel de excelenta.

Serban Lucian Palanca

Curriculum Vitae

Data si locul nasterii: 1974, municipiul Bacau. Casătorit, un copil.
Absolvent al Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi, Facultatea de Geografie-Geologie, sectia Geografie; sef de promotie. Studii postuniversitare în domeniul geografiei umane. Scoala doctorala, Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi. Doctor în geografie.
Profesor de geografie la Colegiul National “Gheorghe Vranceanu” Bacau.
Autor a peste 40 de articole, studii si comunicari stiintifice în domeniile: geografie umana, sociologie urbana, geofilosofie.
Participari la simpozioane stiintifice regionale si nationale.
Colaborator si redactor-sef la mai multe reviste cu profil didactic si turistic.
Coordonator proiecte educationale. Autor ghiduri si auxiliare didactice Membru în colectivul de conducere al Societatii de Geografie din România, filiala Bacau.
Fondator al primei reviste a profesorilor de geografie din judetul Bacau (“Orizontul bacauan”).
Editor – reeditarea primei monografii a orasului Bacau: “Bacaul de la 1850-1900” (Editura “Grafit”, Bacau, 2005 si Editura “Egal”, Bacau, 2008)
Autor al “Dictionarului geografic al judetului Bacau” (Editura “Egal”, Bacau, 2006) si al antologiei “Bacau: palimpseste urbane” (Editura Rovimed Publishers Bacau, 2013)
Inspector scolar general adjunct (septembrie 2007-martie 2008). Inspector scolar de specialitate geografie ISJ Bacău (2007 – prezent, cu întreruperi)
Pasiuni: fotografie, blogging, literatura, drumetii, sah.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri