Acasă Blog Pagina 860

Duminica a XXV-a din Timpul de Peste An (A)

În fragmentul Evanghelic din această duminică, Isus ne prezintă o altă parabolă despre împărăția cerurilor (Mt 20,1-16) și ne demonstrează încă o dată că logica lui Dumnezeu diferă mult de logica noastră umană.
Isus aseamănă împărăția cerurilor cu stăpânul unei podgorii care, dis-de-dimineață, trimite lucrători în via sa, înțelegându-se de la început cu ei și asupra recompensei pentru munca desfășurată. De-a lungul zilei, stăpânul tocmește și alți lucrători în vie, la diferite ore, iar la sfârșitul zilei îi răsplătește pe toți în mod egal.
Această parabolă, la o primă vedere, pare destul de nedreaptă. Cei care au muncit mai mult, nu meritau să primească mai mult?
Dincolo de dreptatea lui Dumnezeu, prin acest exemplu Isus ne vorbește despre chemarea lui Dumnezeu și despre răspunsul nostru.
Prin acest exemplu, Domnul explică de ce și păgânii au acces la împărăția lui Dumnezeu și pot experimenta iertarea și harul său. Poporul evreu era cel care lucra de la orele dimineții, care s-a străduit să păstreze tradiția și legile și a rezistat în fața amenințărilor. Păgânii sunt cei care au sosit mai târziu.
Isus ne învață că bunătatea și generozitatea lui Dumnezeu îi invită pe toți oamenii la o viață nouă în prezența sa. El vrea să ofere tuturor aceeași răsplată: viața veșnică. Cel mai important lucru în această parabolă nu este cât timp au lucrat cei tocmiți, ci faptul că au răspuns afirmativ chemării pe care au primit-o.
Putem aplica această parabolă și la viața noastră. Oamenii sunt chemați de Cristos în momente diferite din viața lor. Unii sunt botezați „dis-de-dimineață”, imediat după naștere. Alții experimentează o chemare din partea Domnului în adolescență, „în cursul dimineții”, alții la „amiază”, ca adulți, sau chiar la „spre seara”, ca persoane în vârstă. La orice vârstă putem fi atrași de Cristos și chemați să-l urmăm mai îndeaproape. Dumnezeu îi cheamă pe oameni în orice perioadă a vieții lor.
Parabola din această duminică nu se referă doar la evrei și păgâni, nu se referă doar la diferitele momente în care oamenii îl întâlnesc pe Domnul și la unicitatea chemării noastre. Este, de asemenea, o parabolă despre anotimpurile vieții. Indiferent de vârsta noastră, cu toții putem aduce roade în via Domnului.
La orice oră din zi și în fiecare anotimp al vieții noastre, Domnul ne cheamă și ne pregătește un loc și o lucrare în via sa.

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

Tânăr din Răcăciuni prins de polițiști drogat la volan

    Ieri, în data de 22 septembrie 2023, în jurul orei 20:35, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au efectuat o oprire pentru control în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău. La volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Comuna Răcăciuni, județul Bacău.

    Conform paginii FB Atenție Poliția Bacau, conducătorul auto a fost supus unui test cu aparatul Drug Test, care a relevat prezența substanței psihoactive „canabis” în organismul său. În consecință, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru recoltarea de mostre biologice, cum ar fi sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației substanței în corpul său.

    Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz, cercetându-l pe tânăr pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, în acest caz, canabisului.

    Viitorul Darabani nu s-a prezentat la meciul cu FC Bacău

    FOTO: Viitorul Darabani

    Viitorul Darabani, singura echipă care reprezintă județul Botoșani în actuala ediție a Ligii 3 de fotbal, a stârnit o undă de șoc în lumea sportului vineri, 22 septembrie 2023, când nu s-a prezentat la meciul programat împotriva FC Bacău, în cadrul etapei a 5-a a campionatului.

    Clubul Viitorul Darabani a emis un comunicat oficial prin intermediul rețelei de socializare Facebook pentru a explica situația delicată în care se află. Din păcate, această absență de la meci îi va aduce clubului o serie de consecințe neplăcute.

    Potrivit regulilor impuse de Federația Română de Fotbal (FRF), Viitorul Darabani va pierde meciul cu FC Bacău prin decizia „la masa verde”, din cauza neprezentării la partida programată. De asemenea, clubul va fi sancționat cu o amendă din partea FRF, iar în cazul în care astfel de incidente se vor repeta, există riscul ca echipa să fie exclusă din competiție, lăsând Seria 1 cu o echipă în minus.

    În urma acestui episod regretabil, conducerea clubului Viitorul Darabani a făcut un apel public către toți iubitorii de fotbal, suporterii și oamenii de afaceri interesați să susțină echipa, îndemnându-i să nu lase să dispară complet această echipă.

    Un eveniment de discuții și clarificări cu privire la situația echipei a fost programat pentru duminică, 24 septembrie 2023, la ora 18:00, la sala Casa de Cultură din Darabani. Conducerea speră să găsească soluții pentru problemele financiare și de organizare cu care se confruntă echipa în acest moment dificil.

    „ÎMPREUNĂ SUNTEM FOTBAL!” – acesta este mesajul pe care echipa Viitorul Darabani îl transmite comunității sale, sperând că va primi sprijinul necesar pentru a continua să existe în lumea fotbalului.

    Accident rutier cu patru victime în comuna Măgura

    Comuna Măgura a fost martora unui accident rutier grav în această seară, accident care a necesitat intervenția promptă a forțelor de salvare. La fața locului s-au deplasat echipe specializate pentru a gestiona situația.

    Un echipaj de Descarcerare, un echipaj al Serviciului de Ambulanță și două echipaje SMURD TIM cu un total de 11 subofițeri au sosit rapid la locul accidentului pentru a acorda asistență victimelor.

    În urma accidentului au rezultat patru victime conștiente, care au fost imediat transportate la spital cu ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean și cu echipajele SMURD. Nu au fost persoane incarcerate în urma impactului.

    Detalii suplimentare cu privire la cauza și circumstanțele accidentului vor fi dezvăluite pe măsură ce ancheta continuă.

     
    Sursa foto: Judetul Bacau, Bun si Rau

    Andra a cântat în Bacău cu un finalist de la Românii au Talent

      O promisiune făcută în fața întregii țări s-a împlinit cu succes într-un concert de excepție desfășurat în Bacău. Andra, una dintre cele mai iubite cântărețe din România, și Oleg Spînu, finalist al celei mai recente ediții a emisiunii „Românii au talent”, au împărțit scena, aseară, la concertul Tradițional 2 din Bacău.

      Oleg Spînu, tânărul talentat de numai 16 ani, care s-a clasat pe locul 3 în marea finală a „Românii au talent” din 2023, a primit o invitație specială din partea Andrei, după prestația lui remarcabilă în competiție. Andra i-a promis că îl va lua cu ea la concertul Tradițional 2, care a avut loc pe 22 septembrie la Bacău.

      Cu toate acestea, vizita lui Oleg Spînu la Bacău nu a fost lipsită de peripeții. Tânărul talentat venea din Chișinău și, la vamă, și-a dat seama că pașaportul său nu mai era valabil. El el s-a întors rapid pentru a-și obține un nou pașaport și a reușit să ajungă la concert la timp.

      Andra, impresionată de talentul și dedicarea lui Oleg, l-a prezentat cu mândrie publicului și l-a invitat pe scenă. „Sunt sigură că l-ați văzut la Românii au talent și vreau să-l primiți cu aplauze pe Oleg Spînu. I-am promis că o să-l iau cu mine aici, la Bacău”, a spus Andra în timpul spectacolului.

      Cei doi artiști au oferit o interpretare senzațională a piesei „Bine-i șade mesei mele” din repertoriul artistului moldovean Ion Paladi. Publicul a fost cucerit de talentul și emoția cu care cei doi au cântat împreună.

      La finalul concertului, Andra a postat pe rețelele de socializare imagini din momentul lor special, subliniind că „promisiunea e promisiune”. Oleg Spînu a demonstrat încă o dată că muzica este limbajul universal care aduce oamenii împreună și că talentul său strălucește pe scenă.

       

      Festivalul-Concurs Național de Poezie „Avangarda XXII“ – prima zi

      * deschiderea Salonului Cărții „Avangarda XXII“ și premiile de la ,,Balta Albastră”

       

      Vineri, 22 septembrie, au debutat manifestările Festivalului-Concurs Național de Poezie „Avangarda XXII“, ediția a XX-a, organizat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov“. În cadrul itinerariilor invitaților veniți din mai multe zone ale țării la Pensiunea ,,Balta Albastră”, din satul Siret, comuna Letea Veche, a avut loc colocviul pe tema ,,Literatura necenzurată și impostura”, susținut de scriitorii Radu Voinescu, Valentin Talpalaru, Maria Nițu, Daniel Mariș și Lucian Strochi.

       

      Petre Isachi a susținut un medalion literar dedicat scriitorului bucureștean Radu Voinescu, apoi a fost deschis Salonul Cărții „Avangarda XXII“, unde au fost lansate de autori volume semnificative apărute până la această ediție a Salonului:

      Poezie: Valentin Talpalaru – Desculț prin lumină, Ed. ,Junimea, Iași, 2022, Lucian Strochi – Sonete, Ed. ,,Tipo Moldova”, Iași, 2023, Nicolae Toma – Zece pași spre înțelepciune, Ed. ,,Castrum de Thimes”, Giroc, Timiș, 2023, Daniel Marian – Traversarea umbrei, Ed. ,,Castrum de Thimes”, Giroc, Timiș, 2022, Nicolae Mihai – Întinericul de nicăieri, Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2023 și Paula Bârsan – Catharsis, Ed. „Universitară”, București, 2022.

      Proză: Adrian Lungu – Labirintul, Ed. „Limes”, Cluj-Napoca, 2022, Ioan Ouatu – Crimă sau sinucidere?, Ed. ,,PapiruS media”, Roman, 2023, Maria Nițu – Sămânța de vorbă. Cuibul unor expresii românești, Ed. ,,David Press Print”, Timișoara, 2023, Ecaterina Petrescu Botoncea – Dincolo de dimineți, Ed. „Limes”, Cluj-Napoca, 2022, Ovidiu Bârsan – Jurnalul renegaților, Ed. ,,Universitară”, București, 2022, Stanomir Petrovici. Dileme, fără sfârșit, Ed. „Limes”, Cluj-Napoca, 2022.

      Eseu, critică literară: Petre Isachi – Aut Cioran, aut nihil, Ed. „Rovimed Publishers”„ Bacău, 2023, Daniel Mariș – Manufactura de oglinzi. Alchimii literare&revelații critice, Ed. ,,Castrum de Thimes”, Giroc, Timiș, 2023

      Istorie culturală, monografie, memorialistică, jurnal, publicistică: Dumitru Lecca – Mingea buclucașă, Ed. ,,Magic Print”, Onești, 2023 și Dan Sandu – Prietenocrația, Ed. ,,Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2022. 

      Premiile 

      Tot la ,,Balta Albastră”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău (președinte, Dumitru Brăneanu) a conferit un premi lui Dan Sandu pentru volumul Prietenocrația, Ed. ,,Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2022, iar Fundația Culturală ,,Georgeta și Mircea Cancicov”, a acorda premii pentru aparițiile editoriale semnate de Dumitru Lecca, pentru volumul Mingea buclucașă, Ed. ,,Magic Print”, Onești, 2023, Adrian Lungu, pentru romanul Labirintul, Petre Isachi, pentru volumul de eseuri Aut Cioran, aut nihil, Ed. „Rovimed Publishers”, Bacău, 2023, Daniel Mariș, pentru cartea de critică literară Manufactura de oglinzi. Alchimii literare&revelații critice, Ed. ,,Castrum de Thimes”, Giroc, Timiș, 2023 și Ecaterina Petrescu Botoncea, pentru volumul de proză Dincolo de dimineți, Ed. „Limes”, Cluj-Napoca, 2022. Iar Asociația Culturală ,,Familia Lecca” a dat premii pentru cartea de poezie a poetei Florentina Stanciu – Viața în montagnes russes, Ed. „Vinea”, București, 2022 și pentru cartea de proză lui Ovidiu Bârsan – Jurnalul renegaților, Ed. ,,Universitară”, București, 2022

      La final, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala ,,Col. Corneliu Chirieș” Bacău (președinte Dănuț Voicu) a oferit premii pentru calitatea pieselor muzicale prezentate în timpul manifestărilor solistei Oana Crețu (profesoară la Colegiul Național ,,George Apostu” din Bacău) și cantautorului Florin Țuțuianu. 

      Vom reveni cu o consemnare din ziua a doua, 23 septembrie, a Festivalului.

      SJU Bacău lansează un serviciu modern de comunicare cu pacienții pentru îmbunătățirea experienței medicale

      Spitalul Județean de Urgență Bacău a luat un pas semnificativ către îmbunătățirea comunicării cu pacienții și aparținătorii prin lansarea unui serviciu modern. După o testare de succes, au fost introduse două module informatice menite să faciliteze acest proces:

      1️⃣ INFORMSPITAL – Un serviciu revoluționar care permite spitalului să comunice rapid și eficient cu aparținătorii pacienților internați. În termen de doar două ore de la internare, spitalul poate furniza informații esențiale aparținătorilor desemnați, inclusiv unitatea sanitară la care este internat pacientul, adresa, secția, compartimentul, salonul, etajul, numele medicului curant și un număr de telefon pentru informații suplimentare.

      2️⃣ SMS FEEDBACK – Pacienții care au fost externați din SJU Bacău în perioada 1-17 august 2023 au fost primii care au beneficiat de acest serviciu. Aceștia au primit un SMS pe numărul lor personal înregistrat în fișa de internare și au fost încurajați să completeze cu sinceritate un chestionar de feedback.

      Cum funcționează aplicația? Toți pacienții care ajung la Spitalul Județean de Urgență Bacău au acces la o aplicație online prin intermediul căreia pot împărtăși experiența lor cu privire la serviciile medicale primite pe parcursul spitalizării. După primirea unui SMS pe telefon, aceștia au acces la un chestionar cuprinzător, care abordează diverse aspecte ale experienței lor în spital, inclusiv activitatea și implicarea medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, comunicarea acestora atât cu pacienții, cât și cu aparținătorii, dar și calitatea curățeniei și a hranei.

      La finalul chestionarului, pacienții au posibilitatea să aducă observații referitoare la aspectele pozitive sau negative pe care le-au constatat în timpul șederii lor la spital. Răspunsurile pacienților vor fi centralizate pe fiecare secție în parte și ulterior vor fi analizate și dezbătute în cadrul Consiliului Medical și Comitetului Director, pentru a putea îmbunătăți calitatea serviciilor medicale oferite de SJU Bacău.

      Programul de iarnă 2023-2024 al Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău

        În conformitate cu practica obișnuită din industria aviatică, Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău se pregătește pentru tranziția de la sezonul de zboruri de vară la cel de iarnă. Această schimbare va avea loc în perioada cuprinsă între 29 octombrie 2023 și 31 martie 2024, iar zborurile vor fi operate de către companiile aeriene conform programului de zboruri pentru sezonul de iarnă.

        Pasagerii din Bacău vor putea să călătorească în continuare către trei destinații importante din Europa: Londra (Luton), Roma (Fiumicino) și Milano (Malpensa). Iată programul de zboruri pentru aceste destinații:

        Londra (Luton):

        • Compania aeriană: Wizz Air
        • Zboruri în fiecare zi a săptămânii
          • Luni, Miercuri, Joi și Vineri: Bacău-Londra 20:40 / Londra-Bacău 21:15
          • Marți și Sâmbătă: Bacău-Londra 10:55 / Londra-Bacău 11:30
          • Duminică: Bacău-Londra 12:20 / Londra-Bacău 12:55

        Roma (Fiumicino):

        • Compania aeriană: Aeroitalia
        • Zboruri de 3 ori pe săptămână
          • Marți, Joi și Sâmbătă: Bacău-Roma 21:15 / Roma-Bacău 22:00

        Milano (Malpensa):

        • Compania aeriană: Wizz Air
        • Zboruri de 3 ori pe săptămână în zilele de Marți, Miercuri și Sâmbătă
          • Marți: Bacău-Milano 15:20 / Milano-Bacău 15:55
          • Miercuri: Bacău-Milano 16:30 / Milano-Bacău 17:05
          • Sâmbătă: Bacău-Milano 16:05 / Milano-Bacău 16:40

        Biletele pentru aceste zboruri pot fi rezervate pe website-urile companiilor aeriene.

        Orarul complet al zborurilor, atât pentru plecările, cât și pentru sosirile pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, este disponibil pe https://www.bacauairport.ro/.

        Pasagerii sunt încurajați să consulte site-urile companiilor aeriene și să fie la curent cu orarul zborurilor pentru a-și planifica călătoria în sezonul de iarnă 2023-2024.

        Videoclipul accidentului: Un BMW depășește în curbă și lovește o Tesla

          FOTO: Radar/Politie/Evenimente Rutiere Bacau

          Un grav accident a avut loc joi pe DN 11, în comuna Măgura, între un autoturism BMW și un Tesla, provocând pagube semnificative și blocând circulația pe ambele sensuri ale drumului.

          Autoturismul BMW a încercat să depășească o coloana de autovehicule într-o curbă, în condiții de vizibilitate redusă. Din păcate, manevra riscantă a condus la coliziunea cu un Tesla Model 3 care circula regulamentar în sens opus.

          Camera de bord de pe Tesla a surprins întregul incident, înregistrarea video arătând momentul în care BMW-ul a intrat în depășire și a lovit frontal Tesla-ul. Impactul a fost de o forță considerabilă, iar ambele mașini au suferit daune semnificative.

          La locul accidentului au fost imediat chemate echipaje de poliție și ambulanță.

          Circulația pe DN2 a fost perturbată, iar echipajele de intervenție au lucrat la îndepărtarea mașinilor avariate și la curățarea carosabilului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a accidentului și pentru a determina dacă viteza excesivă sau alte încălcări ale regulilor de circulație au contribuit la producerea acestuia.

          Înregistrarea video a accidentului a fost postată pe grupul Radar/Poliție/Evenimente Rutiere Bacău.

          Primarul Bacăului anunță o nouă serie de ANL-uri scoase la vânzare: „Aviz celor interesați!”

          Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a făcut o declarație importantă, astăzi, cu informații pentru băcăuanii care locuiesc în apartamentele ANL. Conform anunțului său, în următoarea ședință de consiliu programată pentru 28 septembrie, se va vota declanșarea procesului prin care chiriașii actuali ai apartamentelor ANL vor putea achiziționa aceste locuințe, dacă doresc să devină proprietari.

          Apartamentele care urmează să fie scoase la vânzare se află în următoarele ansambluri rezidențiale:

          • Făgăraș 4 (sc.A+B)
          • Făgăraș 6 (sc.A+B)
          • Făgăraș 8 (sc.A+B)
          • Depoului 80 (sc.A+B)
          • Depoului 82 (sc.A+B)
          • Depoului 84 (sc.A+B)
          • Depoului 86 (sc.A+B)
          • Letea 46A (sc.A+B)
          • Letea 50 bis (sc.A+B)

          După ce procesul de vot va fi trecut cu succes prin Consiliul Local, lista cu apartamentele care pot fi cumpărate va fi transmisă Guvernului pentru emiterea unei hotărâri de Guvern. Estimările indică faptul că acest lucru ar putea avea loc în aproximativ două luni.

          Primarul Stanciu-Viziteu a subliniat că acest pas reprezintă o oportunitate pentru chiriașii actuali să devină proprietari cu acte în regulă. Sumele obținute din vânzarea acestor locuințe vor fi reinvestite în proiecte de construire a altor locuințe ANL în municipiul Bacău.

          Această inițiativă vine după succesul vânzării primelor locuințe ANL de pe străzile Bucegi, Narciselor și Orizontului în luna iunie a acestui an. A fost un proces administrativ care a necesitat timp și efort, dar care a meritat, oferind locuitorilor șansa de a deveni proprietari în mod oficial.

          Laboratorul Mobil APM Bacău a descoperit ce pute la Cluj; orașul dorește, acum, propriul laborator

            După săptămâni de speculații și nemulțumiri legate de un miros deranjant care a cuprins orașul Cluj-Napoca, Agenția pentru Protecția Mediului din Bacău a clarificat problema. Cu ajutorul Laboratorului Mobil al APM Bacău, specialiștii au desfășurat măsurători de lungă durată și au ajuns la concluzia că mirosul neplăcut care a perturbat locuitorii este legat de activitățile desfășurate în două zone principale: Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) și operațiunile de îngrășământare la ferma de produse vegetale din Aiton, comuna Aiton.

            Conform raportului emis de APM Bacău, măsurătorile au arătat „ușoare depășiri” ale normelor la amoniac, însă aceste depășiri se încadrează în parametrii acceptabili. De asemenea, s-a observat că activitățile care au generat mirosurile neplăcute au fost amplificate de condițiile meteo și direcția curenților de aer din zonă.

            Instituția Prefectului a comunicat că, în ciuda disconfortului olfactiv puternic resimțit în perioadele de îngrășământare intensă a terenurilor din comuna Aiton, depășirile nu au un impact negativ asupra sănătății publice. Cu toate acestea, au fost constatate neregularități la CMID în ceea ce privește Autorizația Integrată de Mediu, iar pentru aceasta s-a impus o amendă și măsuri de remediere.

            O altă dezvoltare importantă în acest caz este faptul că Agenția pentru Protecția Mediului din Cluj va primi un autolaborator propriu, oferit de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a putea monitoriza și gestiona mai eficient situații similare în viitor. Acest laborator mobil este așteptat să fie operațional până la sfârșitul anului curent, oferind orașului Cluj capacitatea de a răspunde rapid la eventuale incidente legate de mediu și mirosuri neplăcute.

            Se redeschide Bazinul de înot. Cu întârziere de o săptămână

              Bazinul de Înot Bacău a emis un comunicat în care a anunțat că, din păcate, nu s-a putut încadra în perioada de timp estimată pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și igienizare. Ca urmare, redeschiderea bazinului pentru public va avea loc mai târziu decât s-a anticipat inițial.

              Bazinul de Înot Bacău va relua programul cu publicul începând cu data de 2 octombrie 2023, la ora 07:00. Această întârziere de o săptămână față de data estimată inițial pentru redeschidere a fost cauzată de complexitatea și extinderea lucrărilor de întreținere.

              În comunicat, reprezentanții bazinului au prezentat detaliile operațiunilor efectuate în perioada de închidere a bazinului, cuprinsă între 21 august și 24 septembrie 2023.

              Pentru a compensa întârzierea și pentru a asigura că toți abonații beneficiază pe deplin de serviciile bazinului, toate abonamentele active vor avea perioada de valabilitate prelungită corespunzător perioadei în care bazinul a fost închis.

              Echipa Bazinului de Înot Bacău își cere scuze pentru orice neplăceri cauzate de această întârziere și le mulțumește tuturor pentru înțelegere și răbdare în această perioadă. Se așteaptă cu nerăbdare să vă salute din nou în incinta bazinului începând cu data de 2 octombrie 2023.

              Lucrări de reparații capitale finalizate la ‘Casa nr. 2’ din Bacău. Investiție de 5,8 milioane de lei

              Într-o declarație recentă, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a anunțat finalizarea cu succes a lucrărilor de reparații capitale la clădirea situată pe strada Henri Coandă nr. 2, cunoscută sub numele de „Casa nr. 2”. Această inițiativă a avut ca scop amenajarea și dotarea cu spații de lucru și depozitare noi.

              Proiectul de modernizare a implicat o serie de intervenții rapide și eficiente, care au inclus reparații la tâmplărie, izolație termică, refacerea fațadei și finisaje interioare. De asemenea, au fost aduse îmbunătățiri semnificative la instalația electrică și cea termică. Rezultatul final este o clădire modernă, potrivită pentru desfășurarea activității administrative, echipată cu o parcare corespunzătoare și un spațiu verde care pune în valoare întregul imobil.

              Valoarea totală a investiției a fost de aproximativ 5,8 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată în întregime din bugetul Consiliului Județean Bacău. Constructorul a fost lăudat pentru seriozitatea și calitatea maximă a lucrărilor de modernizare și dotare a acestui obiectiv.

              Președintele Valentin Ivancea a subliniat importanța evaluării constante a tuturor clădirilor aflate în administrarea Consiliului Județean, astfel încât intervențiile de reabilitare și modernizare să fie realizate în timp util și cu costuri cât mai reduse. În viitor, se prevede că, pe baza unui plan de intervenție elaborat de către echipa sa, vor fi efectuate reparații la toate spațiile administrative, pentru a asigura un mediu optim de lucru și desfășurare a activităților administrative.

              Susținere internațională de teză de doctorat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                Joi, 21 septembrie 2023, a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău susținerea publică a tezei de doctorat „Studii și cercetări cu privire la utilizarea membranelor organice din fibre goale din PAN, în procesul de ultrafiltrare al apei”, susținută de ing. Laurențiu TĂTARU. Comisia de doctorat a fost formată din: Preşedinte: Prof.univ.dr. Adriana-Luminița FÎNARU, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău; Membri: Coordonator științific Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău; Referenți științifici: Prof. univ. dr. hab. Rodica STURZA, Universitatea Tehnică a Moldovei, Chișinău, Republica Moldova, Prof. univ. dr. ing. Juan Antonio LÓPEZ RAMIREZ, Universitatea din Cadiz, Spania, Prof. univ. dr. Maricel AGOP, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, România.

                „Această teză de doctorat reprezintă o nouă realizare a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău în domeniul Ingineria mediului. Comisia de evaluare a fost una internațională: din România, din Republica Moldova – Universitatea Tehnică a Moldovei și din Spania – Universitatea din Cadiz. Mulțumesc celor doi colegi din aceste țări în evaluarea și susținerea publică a acestei teze de doctorat. Mulțumesc candidatului pentru modul în care a abordat tema și pentru stagiile efectuale la Universitatea din Cadiz în cercetarea de laborator”, a declarat Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                „Mă simt onorat că am dus la bun sfârșit teza de doctorat. Mulțumesc Universității, mulțumesc domnului profesor care m-am îndrumat și m-a susținut până la capăt, precum și tuturor profesorilor care m-au ajutat să finalizez aceste cercetări, care sunt de mare actualitate, cu rezultate atât de bune”, a precizat ing. Laurențiu TĂTARU, doctorand.

                Membrii comisiei de doctorat au subliniat – fiecare dintr-o altă perspectivă – importanţa temei abordate de candidat. În plus, doamna Prof. univ. dr. hab. Rodica STURZA a menţionat noutatea tehnicilor utilizate de către doctorand şi rigoarea cu care au fost analizate rezultatele experimentale. Domnul Prof. univ. dr. ing. Juan Antonio LÓPEZ RAMIREZ a amintit colaborarea permanentă cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi a apreciat seriozitatea, perseverenţa şi dedicarea doctorandului, pe parcursul stagiilor realizate de acesta la Universitatea din Cadiz, iar domnul Prof. univ. dr. Maricel AGOP a remarcat consistenţa şi potenţialul rezultatelor obţinute. În acest sens, doamna Prof.univ.dr. Adriana-Luminița FÎNARU a amintit că a fost deja iniţiată o colaborare cu AGRICOLA Bacău, în sensul aplicării, în viitor, a rezultatelor obţinute de ing. Laurențiu TĂTARU privind ultrafiltrarea apelor uzate cu ajutorul tehnologiei eficiente a membranelor polimerice.

                Au ajuns în arest după un scandal în familie

                  La data de 21 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați de 36 și 44 de ani, din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis. Cei în cauză au fost introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

                  Din cercetări a rezultat că, la data de 29 august a.c., un bărbat, de 36 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Orbic din Buhuși, până la domiciliul unei rude, un bărbat de 44 de ani din aceeași localitate. Între cei doi bărbați ar fi avut loc un conflict spontan, în urma căruia s-ar fi lovit reciproc, tulburând totodată, ordinea și liniștea publică.

                  În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că, bărbatul de 36 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                  Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

                  Acțiune a polițiștilor Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa pe linie silvică

                    La data de 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, împreună cu lucrători silvici, în urma unor activități desfășurate pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic au confiscat cantitatea de 32 m.c. de material lemnos diferite specii, în valoare de peste 8.000 de lei.

                                  De asemenea, au fost legitimate 35 de persoane, controlate peste 20 de autovehicule, verificate 4 unități economice și au fost constatate 5 infracțiuni flagrante la regimul silvic.

                                  Totodată, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei.

                                        În urma controlului efectuat la o exploatare forestieră din comuna Asău, polițiștii au confiscat și predat Ocolului Silvic Comănești, cantitatea de 8 m.c. material lemnos în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

                                  Totodată, au fost constatate nereguli cu privire la modul de exploatare, fiind identificate diferenţe între stocul scriptic şi cel faptic. A fost confiscată valoric, cantitatea de 13 m.c. de material lemnos în valoare de peste 2.000 de lei și aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 171/2010, în valoare de 5.000 de lei.

                              Polițiștii au depistat în flagrant delict un bărbat, de 51 de ani, din comuna Asău, care ar fi sustras din pădurea Ocolului Silvic Comăneşti, 6 arbori esenţă răşinoase.

                                  Cantitatea de 11 m.c. în valoare de aproximativ 4.000 de lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Comăneşti.

                    Reținut de polițiști după ce ar fi sustras un telefon mobil

                      La data de 21 septembrie a.c., Secția 2 Polițe Bacău a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o tânără, de 24 de ani, din comuna Odobești, despre faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras telefonul mobil.

                                    Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 21.30, în timp ce tânăra se afla la locul de muncă, într-o societate comercială din municipiul Bacău, ar fi intrat doi bărbați, care, profitând de neatenția acesteia, i-ar fi sustras telefonul mobil aflat pe tejghea, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 de lei.

                                    În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției 2 Polițe Bacău, la scurt timp după comiterea faptei a fost depistat un bărbat, de 35 de ani, din județul Neamț, în zona unui parc din localitate.

                                    În urma administrării probelor, polițiștii au luat măsura reținerii celui în cauză, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.              

                                    Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                      Amenzi de 23.000 de lei, pentru nereguli constatate la regimul silvic

                        În perioada 20-22 septembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au acționat în județul Bacău, pentru prevenirea și combaterea faptelor incidente domeniului silvic privind exploatarea, expedierea, transportul, deținerea și/sau comercializarea materialelor lemnoase.

                        În cadrul acțiunii au fost vizate 3 depozite de material lemnos, o exploatare forestieră și un ocol silvic privat.

                        În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.000 de lei, pentru nereguli constatate la regimul silvic. Totodată, a fost dispusă măsura confiscării valorice a cantității de 320 de m.c., diverse specii și sortimente de material lemnos, în valoare de 43.000 de lei

                        De asemenea, polițiștii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului unui mijloc de transport ce ar fi fost utilizat la un transport de material lemnos de peste 10 m.c., fără proveniență legală, cât și asupra cantității de 23 de m.c. de lemn diverse specii.

                        Laboratorul de circulație rutieră prezent în Moinești și Dărmănești

                          În zilele de 21 și 22 septembrie a.c., poliţiştii din Moinești și Dărmănești au fost prezenți la școlile din zona de competență, unde au transmis mesaje cu caracter preventiv cu ajutorul Laboratorului de Siguranță Rutieră.

                          Subiectele au vizat reguli de circulație privind traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta sau trotineta electrică, semnificaţia indicatoarelor rutiere.

                          Activitatea are ca scop instruirea și informarea copiilor în ceea ce privește educația pentru siguranță rutieră și se desfășoară în mediul urban, pe raza întregului județ.

                          5 ani și 6 luni de închisoare pentru de trafic de minori și proxenetism

                            La data de 21 septembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău a depistat pe strada Nicu Enea din municipiu, un bărbat, de 32 de ani, care figura în bazele de date urmărit la nivel național.

                            Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Bacău, fiind condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori și proxenetism.

                            Cel în cauză a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                            ULTIMELE ȘTIRI