16 aprilie 2024

SHOWING RESULTS FOR:

Dascălii au ridicat gimnaziul şi liceul la nivel de performanţă

În ultimii ani, fapt lăudabil, benefic şi îmbucurător, oameni luminaţi, sprijiniţi de comunităţile locale, de persoane fizice cu dragoste faţă de locurile natale, de...

Pământ din trei Cimitire Băcăuane ale Eroilor va ajunge la Muzeul Unirii Alba Iulia

Mai mulți săculeți cu pământ prelevat luni, 12 noiembrie, din trei cimitire băcăuane ale Eroilor din Poiana Sărată, de la Monumentul Măgura Ocnei (Târgu...

Școala Francofonă de vară de la Onești a ajuns la ediția a X a

Cu bucuria transformării într-un adevărat campus pentru elevi cu vârsta de la 7 la 18 ani dar și cu dăruirea cadrelor didactice de...

Swimathon 2018, la start

Ediția din acest an se va desfășura vineri, de la ora 17.00, la Bazinul de Natație din Bacău și propune interesului public un număr...

Concurs de protecţie civilă pentru elevi

Zilele trecute, Școala Gimnazială „C. Platon” din Bacău a fost gazda fazei județene a concursului școlar de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”....

Ne vedem în parc?

Astăzi, merită să vă faceți puțin timp liber. Azi, ne vedem în parc. Fie și pentru câteva minute. Negreșit! Cu mic și mare, ca...

Tg. Ocna: Infuzie de 18 milioane de lei în unitățile de învățământ din oraș

- banii au fost obținuți accesând fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală - numai la Colegiul Național “Costache Negri” vor fi investiți 10.361.308...

„Nu inaugurăm obiective fără finanțare”

Obiectivul nr. 1 al social-democraților băcăuani, pentru 2018, este PNDL II, a afirmat senatorul Dragoș Benea, președintele județenei PSD, duminică, la conferința de...

Polițiștii au coborât în ocnă

În vacanța intersemestrială, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din Târgu Ocna au ales să se întâlnească...

Contracte de finanțare în valoare de 81 de milioane de euro pentru județul Bacău

Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, și Vasile Asandei, director general al ADR N-E, au fost...

Prinos de recunostinta eroilor Primului Razboi Mondial

Daca in urma cu 100 de ani pe inaltimile Cosnei, Ciresoaiei si Magurii ostasii români, cu pretul vietii lor au invins un inamic puternic...

Coşna – ultima redută care a salvat Moldova şi România

August 1917, Coşna – Cota 789. Bătălie decisivă pentru soarta Moldovei şi a României. Luptele de pe Dealul Coşna, din comuna Pârgăreşti, sunt puse...

47 de absenți și doi eliminați

Absolvenții claselor a XII-a au susținut ieri prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, din cadrul Bacalaureatului 2017, sesiunea de vară. Intrarea...

Bacău: Ce unități de învățământ nu vor face cursuri luni și marți

Din cauza avariei la reteaua de apa, 7 unități școlare din Municipiul Bacău nu vor primi căldură în intervalul de timp afectat lucrărilor de...

Cine conduce Inspectoratul Școlar

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) este condus acum cu delegație. Asta după ce, inspectorul școlar general, prof. Theodora Șotcan, a devenit deputat de Bacău, din...

Cadouri de la jandarmi pentru copiii din Tg Ocna

În cadrul proiectului de voluntariat „Împreună pentru a dărui”, jandarmii de la Postul Staţiune Balneoclimaterică Tg. Ocna, alături de partenerii de proiect, au derulat...

In 17 unitati scolare nu s-a inscris nici un candidat pentru functia de director

Conform ultimelor decizii ale Ministerului Educatiei, in aceste zile de organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor de conducere in toate unitatile scolare, concurs care nu...

Topul liceelor din Bacau dupa ultimele medii de admitere

Marti, fix la ora 16.00, Ministerul Educatiei a publicat rezultatul repartizarii computerizate in licee. In Bacau, pe lista de inscrisi apar 3.813 de candidati....

Cadouri de la jandarmi

În cadrul proiectului de voluntariat „Împreună pentru a dărui”, jandarmii de la Postul Staţiune Balneoclimaterică Tg. Ocna, alături de partenerii de proiect,...

COMUNICAT DE PRESĂ privind derularea proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.)”

Proiectul Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.), POS DRU/161/2.1/G/139667, cofinanţat din Fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea...

Latest news