Cu binecuvântarea Domnului si o cruce larga, cu mult inainte de mijirea zorilor, am pornit cu Florin si Padre la o partida de pescuit.
Eram in penultima saptamâna a verii. Solunariul nu ne dadea sanse prea multe iar meteorologii anuntasera cod galben de ploi. Cerul senin si Luceafarul de dimineata, care licarea tocmai spre directia unde porneam, ne dadeau sperante.
Incarcati cu de toate, nada, momeli si scule de tot soiul, aveam doua repere: Placile de la Racaciuni sau iazul de la Gaiceana. La ultimul, aflaseram din surse sigure ca trage ctenul mare si somnul. Asa ca n-am mai dat cu banul si am luat-o intr-acolo.
„Trei ore daca tine vremea dupa ce ajungem, e bine.” Padre este la volan si se lupta cu geamurile aburite. Se vede ca-i nerabdator sa ajungem. Sunt totusi optzeci de kilometri si drumul este bun. „Usurel ca avem timp. Ia-o la dreapta. De la zece incolo trage pestele!”.
Cu proverbialul calm, Florin, acum pe post de copilot, ii tempereaza elanul. Mergem cu faza mica. Drumul prin padure curge lin. Pâcle de ceata ne inconjoara. Coborâm geamurile fugarind aburii. Intra un aer umed, cu miros de toamna. De e sa vina o ploaie… vine diseara! Imi fac si eu sperante. „Daca vreti, oprim la Horgesti”, ne incearca Florin.
„Chiar Padre, n-ai fost tu niciodata la iazul de la Gaiceana? Cum de ti-a scapat?” Frâneaza. Ne orbea o masina din sens opus cu farurile. „Sa stii ca am fost odata… Tin minte ca am facut un reportaj cu unul care crestea melci.”
Iesim din padure. Asfaltul ne duce lin spre Bibiresti. Se ridica si ceata. Satele se insiruie tacute. Linistea este sparta doar de laudarosenia cocosilor. Lasam in dreapta drumul spre Horgesti, care ne facea cu ochiul, si o luam spre Nanesti. Padre, alias Constantin Gherasim, a implinit treizeci si opt de ani. Este casatorit si are doi baieti. Pasiunea pentru pescuit a venit mai incoace. Nu-i place sa vorbeasca despre ea. Nu are nici timp prea mult sa-i aloce, de aceea se bucura de fiecare iesire.
De la Pater Noster la Shimano
Inram in Gaiceana, strabatând-o de la un capat la altul intr-o liniste deplina. Parca am venit la furat. Nici motorul nu mai facea zgomot. Ajungem la balta. Nici tipenie. Suntem singuri. Toata intinderea de apa este a noastra. Suntem inconjurati repede de sapte-opt câini. Un scarpinat dupa urechi facut celui mai mic si mai galagios si treaba se rezolva. Incep sa mijeasca zorile. Pescarii au ramas acasa, speriati de prognoza meteo care anuntase furtuni.
„Sa iau si lansta de feeder?” Ia-le pe toate parinte, ii zic. De ce sa faci cale intoarsa. Pe balta nu se stie niciodata. Trage la ce nu ai. Incarcati ca brazii de Craciun, aluzie la Florin, trecem puntea ingusta in sir indian. Ma opresc primul, unde malul e mai jos. Un golfulet inconjurat de stuf, loc numai bun sa vina obletele, dar sa arunc si lanseta. Ne depaseste. El alege un mal mai inalt unde sa-si desfasoare sculele. Vrea sa dea la crap. Schimb priviri cu Florin care s-a asezat lânga mine. „Pacatos loc de scos daca prinde unul.”
Vine rasaritul. Alerg cu aparatul de fotografiat de la unu la altul sa prind momentul. Padre e mai dotat ca noi. Insiruite pe suport, cu senzori acustici, patru undite pentru crap, aproape noi, stau pregatite.
„Le-am luat pe rând, câte doua”, imi intuieste intrebarea când vede ca ma aplec sa vad daca sunt de „firma”. Oricum, sunt curios sa aflu care a fost cel mai mare peste prins cu ele. „ Nelu… eu stiu ca tu vrei sa faci un reportaj cu mine, asa ca nu ma mai ispiti. Am fost câteva zile in delta, dar nu a tras deloc. Oare este crap aici? Ce zici? Sa dau la boiless sau la boaba de porumb?” Intrebarea ramâne fara raspuns, pentru ca apare paznicul.
Taxa este de cinzeci de lei. „Sa stiti ca ieri a tras foarte bine ctenul la boaba”, ne sfatuieste el. Pater Noster este o metoda inventata de calugari, pentru a pescui sub malurile abrupte, in apa adânca. Elementul de baza il constitie un betigas care indeparteaza firul de care e legat cârligul de linia principala, cu plumb la capat. Distanta era in asa fel calculata, incât râma sau mamaliga agatate in el sa nu atinga fundul apei. Metoda ete folosita si astazi pe Siret cu succes.
La zece… trage!
Orele trec repede. Belditele si caraseii dolofani iau calea juvelnicului. Zornaitul clopoteilor este acompaniat de cârâitul senzorilor electronici. Soarele e sus, de doua sulite. Incepe sa adie un vânticel dinspre sud, care creste treptat in intensitate. Albitura nu mai vrea sa traga. Valurile create namolesc apa mica de la mal.
O pauza numai buna pentru o gustare. Pestii intra din ce in ce mai rar. Ma gândeam ca profetia lui Florin e taman pe dos. Pâna la… sau… de când trage? Adie in vazduh un aer de lâncezeala care trage la somn. Cel din lac nu si-a aratat mustatile. Vioaie sunt doar rândunicile. Se ghiftuiesc cu musculite, atingând firele lansetelor, zgândarind gingas clopoteii. Un cârâit sfâsâietor sperie cireada de vite, venita la pascut lânga bagajele noastre.
Pâna si câinele care le pazea scapa din gura bucata de mamaliga, furata din galeata cu nada. Il vedem pe Padre incordat sub lanseta arcuita. „Ada repede minciocul!” Sarim ca din pusca. Colegul cu minciogul, eu cu aparatul de fotografiat.„Fugi mai de-aici. Ala-i minciog?!” E drept ca nu-i mai mare decât o olita de noapte, dar asa se cheama. Noroc ca asista la eveniment si doi pescari adevarati, veniti mai târziu.
Vin ei in ajutor cu unul incapator, cât o setca. Mama ce dril. Venea namila pâna la mal, dadea de mâl si sarea in sus ca un iepure. Iar o lua spre larg. Florin, in apa pâna la genunchi, mânuia fara folos capcana din plasa. De doua ori l-a scapat. Parintelui, mai sa-i sara inima din piept de emotie. Se tine tare.
Un hei-rup colectiv (asistenta doar cu indicatii) si minciogul este ridicat in sus, mai sus decât Cupa Campionilor. „Are pe putin trei kile. Ba mai mult, ca asta-i indesat si lung.”
Pâna la proba cântarului, Padre il ridica si sta la poza. Asa ceva merita imortalizat. „Haideti ca fac cinste. Ce ziceti? Stam pâna diseara?!” Se tine de cuvânt. Trag o fuga in sat sa iau de-ale gurii si ceva udatura. Fac astia la brutarie o pâine… de o manânci goala. Am cumparat-o aburinda.
Inteleptul iubeste tacerea
Dupa-amiaza a trecut linistita. Incitati de captura, tacit, am trecut toti pe boabe de porumb. Doar, doar! Nimic. Iazul si-a oferit ofranda. Pornim spre casa cu gândul sa ajungem pe lumina. „Mergem si saptamâna viitoare? E un loc mai bun acolo, la capat, in stufaris!… Sa stiti, ctenul asta e cel mai mare peste pe care l-am prins.”
Ne cunoastem de ani buni, dar este prima oara când venim toti trei la pescuit. Constantin Gherasim a fost atras la inceput de gazetarie. Talent recompensat cu trei premii la Galele Jurnalismului. A ales sa urmeze Facultatea de Teologie din Iasi, absolvind in nouazeci si opt. De aici i s-a tras si numele dat de cei din breasla, Padre, dupa ce devine purtator de cuvânt al Arhiepiscopiei. Are un master in Stiintele Comunicarii si Limbajului, la Facultatea de Litere a Universitatii Bacau.
Este hirotonisit preot in martie, doua mii sapte, la Biserica Sf. Gheorghe din Bacau. Din doua mii treisprezece este numit paroh al acestui sfânt lacas. Actual ocupa si functia de inspector în Probleme de tineret si mass-media al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.
Nu-i place sa vorbeasca despre el, evitând cu diplomatie imixtiunile in viata intima. Nu-mi ramâne decât sa-l citez, preluând un fragment dintr-un articol pe care l-a publicat in urma cu doi ani: „Mai bine este a mânca pâine uscata cu dragoste, decât vitel gras cu vrajba.” Am spicuit un fragment: “Dacă vreti să trăiti bine în viata aceasta, opriti-vă gura de la grăire desartă.
Fericit este omul acela, care nu greseste cu limba sa. Pentru că cel ce uraste vorba multă, împutinează răutatea. Si cele bune se varsă, de la Domnul, prin gura cea tăcută.”
Tacut este si pestele in apa, dar glasuieste când sfârâie in tigaie, dezlegând buzele cu un pahar, umplut cu vin bun. Cugetare de la care nu se poate abtine, pacatosul din mine.
