Ofensiva autorităților împotriva extinderilor de clădiri

    la ultima ședință a Consiliului Local au fost respinse toate cererile unor cetățeni de a-și construi balcoane sau altfel de spații la parterul unor imobile

    Autoritățile locale par să fie mai preocupate în ultima vreme de respectarea mai strictă a unor reguli de urbanism. Iar aici, ne referim la o problemă aparent banală, cea a extinderilor sau construirii de balcoane aflate la parterul blocurilor de locuințe.

    La ultima ședință a Consiliului Local Bacău s-au aflat pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâri prin care cetățeni ai orașului au solicitat aprobare pentru astfel de construcții, prin concesionarea unor mici suprafețe din terenul municipalității sau pentru intarea în legalitate a construcțiilor pe care deja le-au ridicat.

    Consilierii locali s-au opus însă tuturor acestor proiecte și le-au respins. Și aceasta, în ciuda faptului că toate compartimentele și comisiile competente din cadrul Primăriei, inclusiv arhitectul șef al orașului, au dat avize favorabile respectivelor proiecte. Promotorul acestei atitudini contrare a fost consilierul local independent Cristian Ghingheș, căruia i s-au alăturat toți consilierii locali. “Încă de când am preluat mandatul de consilier am vorbit cu domnul architect șef al orașului și i-am transmis că această debandadă urbanistică ar trebui să înceteze.



    Referitor la intrarea în legalitate a acelor construcții deja existente, această procedură a fost valabilă până prin anul 2011. Acum, procedura nu mai este legală. Părerea mea este că ar trebui impusă o amendă pentru cetățenii care și-au făcut construcții în mod abuziv, fără autorizații, pe terenul municipalității, și ar trebui impusă chiar măsura demolării acelor construcții. Nu este normal să construim oricum, pe unde dorim prin oraș, și apoi să îi bage primăria în legalitate. Nu se poate merge la infinit astfel”, spune consilierul local Cristian Ghingheș.

    Ofensiva împotriva construcțiilor ilegale și mai ales a acestor extinderi de construcții pare să fie susținută și de executivul Primăriei. “Sunt total împotriva extinderilor. Este deja creat un precedent de către administrația trecută, prin acordarea de autorizații pentru tot felul de cabinete, de spații comerciale la parterul blocurilor. Au stricat mult aspectul orașului. Aș fi poate de acord, fiindcă sunt și blocuri unde se pretează, dar trebuie totuși respectate niște linii. Pe de altă parte, în zone precum cea din preajma Casei de Cultură, kilometrul zero al orașului, sau pe alte artere importante, dau foarte urât ochiului atât băcăuanilor, cât și celor care vizitează orașul. Aceasta nu înseamnă că în zonele mai periferice trebuie acceptate astfel de construcții. Nu au ce căuta astfel de construcții, fiindcă dau foarte rău, foarte urât. Vrem să reglementăm acest aspect”, spune viceprimarul Constantin Scripăț.

    Nu mai puțin de 13 puncte de pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local au vizat concesionarea unor mici suprafețe de teren la cererea unor cetățeni, pe care aceștia vor să își extindă sau să își construiască balcoane la parterul blocurilor. Trei astfel de construcții erau deja ridicate fără avizele necesare, astfel că prin decizia consilierilor s-ar fi dorit intrate în legalitate. Votul aleșilor locali a fost, însă, împotrivă.

    “Este prea mult deranj în ceea ce privește amenajarea teritoriului la nivel local și chiar cred că regulile de urbanism ar trebui cumva înăsprite și să nu existe o relaxare a lor. În privința balcoanelor, vedem și noi când mergem pe stradă că urâțesc cumva aspectul orașului. Nu cred că ar trebui să le mai dăm dreptul cetățenilor să facă tot felul de improvizații pe terenul public”.
    – Cristian Ghingheș, consilier local

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"