28 martie 2024
ActualitateDe ce a fost retinut primarul Bacaului. UPDATE

De ce a fost retinut primarul Bacaului. UPDATE

Primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a fost retinut, astazi, de procurorii DNA, informeaza agentiile de presa Mediafax si Agerpres.

Conform unor surse judiciare citate de RTV, Stavarache este retinut impreuna cu doi oameni de afaceri din Bacau, patroni ai unor organe de presa, fiind acuzati de cinci infractiuni de dare de mita.

Conform unui comunicat al Directiei National Anticoruptie, primarul Stavarache ar fi pretins si primit mai multe sume de bani de la oameni de afaceri:



“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a inculpaților:

– STAVARACHE ROMEO, primarul municipiului Bacău, în sarcina căruia s-au reținut în concurs 5 infracțiuni de luare de mită;
– GOIAN LIVIU, în sarcina căruia s-au reținut în concurs 3 infracţiuni de complicitate la luare de mită;
– CENUȘĂ LIVIU VASILE, în sarcina căruia s-au reținut în concurs 2 infracţiuni de complicitate la luare de mită

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2008 – 2011, inculpatul Stavarache Romeo, direct sau prin intermediul celorlalți 2 inculpați, a pretins și primit, de la 4 oameni de afaceri, mai multe sume de bani după cum urmează:

1. La începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăți comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare ce era de 38 de euro/stâlp.

În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011, inculpatul Stavarache Romeo a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 lei.

2. În luna ianuarie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiți în două tranșe, prin intermediul unei asociații sportive.

3. În luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la același om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA.

În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 – septembrie 2011, Stavarache Romeo a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 1.259.789,03 lei.

4. În luna martie 2010, inculpatul Stavarache Romeo i-a solicitat, administratorului unei societăți comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei, respectiv 30.000 lei.

5. În perioada martie – aprilie 2009, împreună cu o altă persoană, i-a solicitat lui unui om de afaceri suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociații sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în data de 24.04.2009.

În cauză se desfășoară cercetări și cu privire la alte persoane.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații și al Direcției Generale Anticorupție Bacău din cadrul M.A.I.

Inculpaților Stavarache Romeo, Goian Liviu și Cenușă Liviu Vasile li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 26 iunie 2014, la Curtea de Apel Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arata in comunicatul DNA.

“Eu ii apar pe Goian si pe Cenusa. Lor li se retin fapte de complicitate la luare de mita iar primarului mai multe fapte de luare de mita. Azi dimineata la 9.00 s-au emis ordonantele de retinere si astazi dupa-amiaza vor fi dusi la instanta pentru propunerea de arestare preventiva, pentru ca mâine dimineata le expira ordonantele”, a declarat avocatul Cristian Cojocaru, aparatorul celor doi oameni de afaceri.

Pe primarul Stavarache l-a aparat dimineata la DNA Bacau avocatul Liviu Ghioc.

„Pot confirma ca sunt emise trei ordonante de retinere. Domnul primar este acuzat de infractiuni de coruptie. El spune ca nu a luat niciun ban niciodata. Nu am vazut dosarul pentru ca legea s-a schimbat intre timp iar anchetatorii au dreptul ca timp de 10 zile sa nu puna dosarul la dispozitia avocatilor”, a declarat avocatul Ghioc. Se pare ca pentru judecarea cererii de arestare preventiva va veni, pentru apararea in instanta a primarului Stavarache, un avocat de la Bucuresti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri