Printre traditiile pe care, noi românii, suntem pe cale sa le pierdem se numara, de ani buni, si cea a mustariilor. Povestile bunicilor despre mustariile de altadata par incredibile când auzim de gratarele sfârâind gros cu pastrama de oaie si mici, de butoaiele cu must dulce sau inasprit, dar si de renumitii lautari care faceau dintr-o seara la mustarie o intâmplare de neuitat. Unde sunt mustariile de altadata – ne-am obisnuit sa intrebam de ani buni incoace?
Lumea se schimba. Alte gusturi, alte idealuri pun stapânire pe noi. Dar nu pe toti. Ramânem, totusi, cu nostalgia vremurilor trecute, asa cum le-am cunoscut din carti sau din povestile altora si le mai cautam, toamna de toamna, urma. Un loc sigur ramâne, in acest sens, Restaurantul “Green Park” din Bacau. De ieri, 17 septembrie, la Parc s-a deschis mustaria. Snopi de papura imbraca gardurile, bostani galbeni si stiuleti de porumb apar din loc in loc, pe la felinare si pe sub copaci, cosulete impletite si stegare orneaza restul. Lânga gratare, stau stiva butoaie pântecoase – care cu must, care cu tuica sau cu vin de casa. Chelneritele pe care le stiai la fuste “mini”si toc inalt poarta acum costume care iti aduc aminte de celebra Ancuta a lui Sadoveanu. Aceasta este mustaria de la “Parc”. “O deschidem an de an – spune administratorul restaurantului si societatii “Grup Parc” din Bacau, Gheorghe Dospinescu. Am ramas si noi cu nostalgia mustariilor de alta data si cred ca daca am sari un an peste acest obicei nu am mai fi noi insine”.
Notez pe un colt de hirtie “asortimentul” cu care te imbie taracunta cu ochi sagalnici: pastrama de oaie, cirnaciori de oaie (proaspeti sau afumati), mititei, drob de miel, frigarui sau tochitura moldoveneasca. Parca si simt in nari mirosul de mujdei si parca si vad feliile galbene de mamaliga. De la gratar vine un damf de iti ia mintile, nu poti rezista si dai comanda de doua portii. Mustul? Bun dulce, cum nu te-ai fi asteptat in asemenea vremuri, dar, dupa o vara torida, se spune ca vinul este altfel.
Dupa gustul de usturoi ii pui in valoare toate valentele. Taiate felii, bucatile de pastrama iti fac cu ochiul mai ceva ca tarancuta care ti le-a adus, iar combinatia dintre mujdeiul de usturoi si hreanul cu otet face praf orice infrânare de a le gusta inainte de a mai spune celorlalti “pofta buna”. Ar crapa centironul daca ti-ai pune mintea cu tot ce vezi pe gratar. Manânci si nu poti crede ca tot mai poftesti. Dai de fundul copului in care ai pus must si te uiti cu jind la butoiul de lânga gard. Parca ar mai merge o oala! In spatele nostru, cineva comanda, din start, doi litri. Sa fie! Privesc discret si inteleg ca are unde sa incapa.
Dupa-amiaza abia incepe, iar bacauanii abia acum se urnesc din case. Parcul se umple incet, dar constant. Lotul chelnerilor se “intareste”, iar la celalalat gard se itesc muzicantii. Vremea tine cu bacauanii. Se anunta o seara subtire la mustarie si imi imaginez destule neveste care cu greu isi vor convinge consortii sa mai plece acasa. Asa, macar de dorul de altadata, pentru ca cine stie cât de lunga va fi toamna aceasta, cu toate semnele ei bune.
