20 aprilie 2024
ActualitateMinistrul Dezvoltării, vizită în Bacău

Ministrul Dezvoltării, vizită în Bacău

Bacăul a primit, astăzi, vizita domnului Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, căruia i-au fost prezentate cele mai importante lucrări realizate de Compania Națională de Investiții în infrastructura medicală de la Spitalul Județean de Urgență, precum și proiectele pe care Consiliul Județean le are în implementare sau în pregătire la SJU Bacău.

“Sunt investiții de anvergură, rod al implicării și determinării guvernării PSD 2017 – 2019, care a făcut din Sănătate o prioritate în Bacău și nu numai. M-am bucurat să văd că Cseke Attila, fost ministru al Sănătății între 2009/2011, a înțeles preocuparea CJ pentru acest domeniu fundamental, dar și convingerea noastră că un act medical eficient se sprijină pe o infrastructură medicală solidă”, spune președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea.

Au fost vizitate lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii vechi a SJU, proiect în valoare de aprox. 6 milioane euro, secția Radioterapie, aflată în extindere printr-o investiție suportată de CJ (4,7 milioane euro), precum și Heliportul construit cu fonduri europene (3,3 milioane euro) la spital și care, sunt convins, va crește semnificativ promptitudinea intervenției în cazurile de urgență medicală când diferența dintre viață și moarte se măsoară în secunde.



“I-am prezentat ministrului faptul că modernizarea secției Radioterapie a fost susținută de guvernarea PSD, printr-o investiție derulată de CNI și recepționată în 2017, iar pentru extinderea secției și dublarea numărului de cazuri tratate aici am solicitat, în 2020, sprijinul guvernului Orban, care – însă – a tăiat suma prevăzută în bugetul național pentru acest obiectiv vital. Prin urmare, CJ Bacău și-a asumat finanțarea integrală a acestui obiectiv, inclusiv cumpărarea acceleratorului de particule pentru tratarea pacienților oncologici”, a mai spus Valentin Ivancea.

“De asemenea, am reiterat proiectele propuse de CJ spre finanțare prin PNRR, între acestea numărându-se o investiție de 17 milioane euro vizând digitalizarea completă a SJU Bacău, a operațiunilor medicale, precum și extinderea & securizarea sistemului informatic la nivelul întregului spital. Am subliniat faptul că niciuna dintre propunerile CJ Bacău nu se regăsește în PNRR, în ciuda caracterului matur al proiectelor depuse, cel puțin pe domeniul sanitar”, a subliniat președintele Consiliului Județean.

Ministrului i s-a transmis că SJU Bacău a finalizat proiectul tehnic pentru modernizarea blocului operator (10 săli de operații dotate și modernizate – val. 13,5 milioane euro), a încheiat contractul de execuție a lucrărilor solicitând, totodată, finanțare de la Ministerul Sănătății. De altfel, cu ocazia dezbaterilor asupra bugetului național parlamentarii social-democrați de Bacău au propus un amendament privind asigurarea resurselor bugetare pentru modernizarea blocului operator, inițiativă picată la vot de majoritatea PNL/USR care a desconsiderat această investiție.

“În acest context, i-am reiterat ministrului necesitatea finanțării acestui proiect medical complex de către Guvernul României, cu atât mai mult cu cât SJU Bacău deservește un număr mare de pacienți proveniți inclusiv din județele limitrofe. Domnul ministru m-a asigurat că, în limita atribuțiilor și competențelor sale, va sprijini proiectele derulate de CJ Bacău, inclusiv cele din domeniul medical mai ales că CNI, companie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, are în implementare investiții la SJU Bacău”
Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri