29 martie 2024
Top StoryMetode diversificate de inselaciune

Metode diversificate de inselaciune

– hotii gasesc mereu formule de a-i pacali pe oameni – pe strazi au reinceput sa apara anunturi prin care un presupus colectionar german cauta sa achizitioneze masini de cusut si ofera o suma considerabila in schimb – inselatoria nu este noua, acum câtiva ani facând multe victime

Un bacauan care s-a recomandat „un cetatean ingrijorat” ne-a adus la redactie mai multi fluturasi pe care sustine ca i-a gasit si cules de pe stâlpii din municipiul Bacau. „Acest anunt mi-a atras atentia si ma intreb de ce politia nu ia nici o masura, ca mi se pare ca «miroase» a inselaciune la mijloc”, ne-a spus barbatul.

Este vorba de anuntul „Colectionar german cumpar masini de cusut vechi, marci germane. Pret 60.000-65.000 de euro, plata pe loc”, cu numarul de telefon aferent si o imagine a unei masini de cusut. S-ar parea ca metoda de inselaciune nu este noua si s-a practicat si in Bacau acum câtiva ani.

„Colectionarul” spune ca este interesat sa cumpere o astfel de masina de cusut, dar, este dispus sa ofere suma de bani promisa doar daca proprietarul reuseste sa identifice si sa cumpere si masina de cusut inscriptionata cu seria „pereche”. Din intâmplare, colectionarul are numarul de telefon al celui care detine a doua masina de cusut, care poate fi cumparata cu mii de euro.



Cei care cad in plasa si cumpara masina pereche nu-l vor mai gasi niciodata pe „colectionarul german” care sa le dea suma in euro, cu cinci zerouri. Dupa cum spuneam, metoda nu este noua, dar aparitia anunturilor poate insemna ca hotii s-au reinventat si profita de naivitatea celor care nu cunosc scandalul.

Anul trecut, de exemplu, Tribunalul Alba a condamnat opt persoane la un total de 46 de ani de inchisoare pentru inselaciune tocmai prin metoda masinii de cusut Singer. Activitatea infractionala a gruparii a avut loc in cursul anilor 2008-2009, dosarul a fost trimis in judecata in 2012 iar sentinta a venit abia in 2015. 71 de victime a facut aceasta grupare, prejudiciul total fiind de 390.115 lei.
Am incercat si noi sa apelam la acest numar de telefon, fiind directionati spre o casuta vocala.

Un alt procedeu: plata unor facturi restante

Daca acest tip de inselaciune se practica pe strazi, un altul este in floare, de aceasta data prin intermediul telefonului. Cei vizati primesc un sms de la un numarul scurt prin care sunt informati ca au de platit o factura restanta de o valoare destul de mare, de ordinul a 200-300 de lei, intr-un cont specific, invocându-se numarul facturii. In finalul mesajului se precizeaza „daca ati achitat factura, ignorati mesajul.”

Sms-ul pare credibil, companiile de telefonie mobila apelând la astfel de mesaje scurte pentru a informa clientii cu privire la emiterea facturilor. Si bancile mai au astfel de servicii de sms-uri, prin care clientii afla ca li s-a platit salariul sau ce le-a mai ramas in conturi dupa ce au facut diverse cumparaturi.

Atentie insa la veridicitatea acestora, iar daca aveti dubii, cel mai bine este sa mergeti direct la furnizorul de utilitati.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri