16 aprilie 2024
ActualitateMăriri salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

Măriri salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

– prin efortul susținut al FSLI, o parte din angajații din școli primesc salarii majorate cu 20%

Tot personalul nedidactic din învățământ va beneficia, din această lună, de salarii mai mari, după ce Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în acest sens.

Astfel, actul normativ soluționează o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, în funcție de vechimea în muncă. Măsura a fost luată după consultările avute de premierul Sorin Grindeanu și ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație.



”Federația Sindicatului Liber din Învățământ apreciază deschiderea și operativitatea manifestate de Guvern în rezolvarea acestei probleme, dar în egală măsură își exprimă speranța că, atât Executivul, cât și Parlamentul României vor găsi soluții pentru rezolvarea celorlalte probleme cu care se confruntă salariații din educație, și aici mă refer la calculul incorect al sporurilor cuvenite personalului didactic începând cu 1 ianuarie 2017, lipsa fondurilor pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, respectiv, tranșele aferente anului 2017 și restanțele pentru anul 2016”, ne-a declarat prof. George Adrian Purcaru (foto), liderul Sindicatului Liber din Învățământ, filiala Bacău. În sistemul educațional preuniversitar din județul nostru sunt în jur de 1.500 de salariați ca personal nedidactic (îngrijitori, femei de serviciu, paznici, fochiști etc).

De altfel, agenda sindicală din ultima perioadă a fost destul de încărcată. În urmă cu doar câteva zile, sindicaliștii s-au întâlnit la sediul Ministerului Muncii și Justiției Sociale pentru elaborarea Proiectului Legii salarizării unitare, unde au mai participat ministrul Lia Olguța Vasilescu, Simion Hâncescu, din partea Confederației Sindicatelor Democratice din România și ministrul pentru dialog social, Gabriel Petrea.

Se preconizează o creșterea medie în sectorul bugetar, în perioada 1 ianuarie 2018-1 ianuarie 2020 de 56%, sporurile vor fi, în medie, de 30% pe ordonatorul de credite și se va acorda 5% fond de premiere. ”Referitor la grila pentru învățământ, singurul lucru convenit este reducerea numărului treptelor de vechime de la 11 la 7 pentru cadrele didactice, ultima urmând a fi «peste 25 de ani».

De asemenea, a fost semnat și publicat în Monitorul Oficial și Contractul Colectiv de Muncă. SLI Bacău a reușit în cele din urmă să determine și aplicarea sporului de 15% în învățământ special pentru consilierii școlari, în județul Bacău fiind peste 70 de persoane care lucrează în acest sector”, a mai spus liderul filialei locale a SLI.


Ce mai cer sindicaliști: modernizarea infrastructurii școlare, reforma curriculara, îmbunătățirea statutului social al salariaților din educație și poziționarea tuturor categoriilor de personal din învățământ în grilele de salarizare ale proiectului legii salarizării unitare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri