28 martie 2024
EvenimentMama copilului abuzat acuza din nou: „Am fost intimidata de conducerea scolii”

Mama copilului abuzat acuza din nou: „Am fost intimidata de conducerea scolii”

Doina B., mama copilului de clasa a II-a, de la Scoala Gimnaziala „Ion Luca” Bacau, care a acuzat ca baietelul ei a fost abuzat sexual in toaleta institutiei scolare, sustine ca cei din conducerea unitatii de invatamânt vor sa o intimideze.

Ea vine acum cu noi acuzatii: „Am fost pusa la zid. Mi s-a cerut sa-mi retrag plângerea, sa renunt. Am fost intimidata de conducerea scolii. Vinerea trecuta, pe 26 februarie, am fost chemata la Colegiul «Mangeron», de care tine si scoala in care invata copilul meu, si am fost pusa sa dau explicatii in fata a peste 100 de profesori, invatatori si educatori, toate cadrele didactice din scolile si gradinitele ce apartin de acest colegiu. Am fost eu, impreuna cu parintii tuturor copiilor implicati in cele doua incidente care au avut loc in Scoala «Luca», dar numai eu am fost certata, intimidata, acuzata ca am stricat imaginea scolii, ca am facut de râs pe toata lumea, ca am depus plângeri peste tot”, ne-a spus femeia.

Reamintim ca toate au pornit de la faptul ca Doina B. a avut curajul sa isi caute dreptatea, sa strige cu voce tare, sa infrunte prejudecati, doar pentru a-si apara copilul. Asa cum am relatat si noi, cotidianul Desteptarea, in editia de joi, 25 februarie, femeia a sesizat conducerea scolii, dar si Directia Generala de Protectie a Copilului, Inspectoratul Scolar si Politia despre faptul ca fiul ei, de numai 9 ani, ar fi fost abuzat sexual in toaleta scolii, asta dupa ce, in urma cu câteva saptamâni, in aceeasi unitate de invatamânt, dar in baia de la sala de sport, intre alti doi copii, din aceeasi clasa, ar fi fost un incident asemanator.



„Perversiuni sexuale, abuz, e greu de spus ce a fost acolo, ca totusi au 9 ani. Am cerut transferul lor, pentru siguranta copiilor nostri. Nu s-a intâmplat nimic, iar apoi victima a fost copilul meu. Eu am aflat destul de târziu abia vineri seara ce i s-a intâmplat, pentru ca ii era frica sa-mi spuna. Nu mai voia sa mearga la scoala si asa am observat ca ceva i se intâmpla”, ne declara atunci femeia.

A fost si o sedinta cu parintii, la care a venit echipa completa de directori – profesorii Ion Balcan, Iulia Corlade si Mihai Guramulta, in care s-a discutat despre aceste incidente din scoala, au fost si acuze, si voci de sustinere. Insa de când a aparut subiectul si in presa, mama Doina B. nu mai are liniste. Intre timp, „copilul meu a facut si varsat de vânt, e acasa, nu mai poate sa mearga la scoala. A fost consiliat, e bine, insa eu sunt mereu judecata ca am mers prea departe cu acest caz”, ne mai spune acum femeia.

Directorii de la „Mangeron” au alte variante

„Nu putem vorbi de intimidare in acea sedinta, a declarat categoric prof. Ion Balcan, directorul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron”, de care tine si Scoala „Ion Luca”. A fost doar o expunere a incidentelor petrecute. Ancheta noastra continua, am cerut si ajutorul unui psiholog de la Protectia Copilului, intre timp in scoala am luat masuri suplimentare, sunt deja doi profesori supraveghetori pe fiecare etaj, fata de unul cât era pâna acum, parintii nu mai intra in scoala in timpul orelor de curs, consilierul scolar inca mai face sedinte cu copiii.”

„A fost un consiliu profesoral, e adevarat, la care au participat toate cadrele didactice din structurile colegiului nostru. Multi dintre ei nu stiau ce s-a intâmplat la Scoala «Luca» si au vrut sa afle. Am chemat numai parintii celor patru copii implicati in cele doua incidente. Chiar Protectia Copilului ne-a cerut o declaratie de la ei. Cum sa le luam altfel declaratii, decât chemându-i la scoala! Si Inspectoratul Scolar ne-a cerut un raport”, a fost si declaratia prof. Iulia Corlade, director adjunct. Insa nimic de intimidare, de reprosuri sau de alte declaratii. Ba chiar au negat ca discutiile ar fi degenerat.

Protectia Copilului: „Au existat si alte incidente, dar scoala nu le-a tratat cu seriozitate”

De cealalta parte si specialistii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau au intocmit un prim raport in ceea ce priveste incidentele de la Scoala „Ion Luca”, urmare a sesizarii facute chiar de Doina B. Conform purtatorului de cuvânt, Marian Vatamanescu, concluziile evaluarilor sunt urmatoarele: „Abuzul sexual nu se confirma, existând insa elementele unei actiuni initiate la nivel de joc care poate fi interpretata a avea conotatii sexuale, pe fondul existentei, la nivelul scolii, a unor alte incidente, comportamente si preocupari de natura sexuala atipice vârstei copiilor, care nu au fost tratate cu seriozitate si sanctionate corespunzator.” Ancheta continua. Atât din partea DGASPC, cât si a scolii. Se asteapta un raspuns final si de la consilierul scolar, cel care trebuie sa faca lumina in cele doua incidente.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri