Albert Einstein este, probabil, cel mai important om de stiinta din toate timpurile. Te-ai astepta ca un asemenea geniu sa fi trait intr-un turn de fildes, doar cu teoriile sale revolutionare. Dar Einstein a fost un om care a comunicat incredibil de mult cu semenii sai. Volumul „Draga profesore Einstein. Din corespondenta lui Albert Einstein cu copiii” (Editor Alice Calprice, Editura Humanitas, Bucuresti, 2016) ne dezvaluie nobletea unui caracter de exceptie. Copii din toata lumea i-au scris, rugându-l sa le raspunda la intrebari.
Unii prunci, purtati de valul inocentei, i-au solicitat sa le explice chiar si teoria relativitatii, marturisind cu sinceritate ca n-au priceput nimic din esenta ei… Unora dintre acesti copii, Einstein le-a raspuns. Nu gasim in raspunsurile sale nicio urma de ironie, de atitudine care le-ar putea descuraja curiozitatea; dimpotriva. O domnisoara din clasa a VI-a, Phyllis, New York, scrie: „La scoala duminicala am pus intrebarea: oamenii de stiinta se roaga? Mai intâi ne-am pus intrebarea daca putem crede si in stiinta, si in religie (…) Vom fi enorm de onorati daca veti raspunde la intrebarea noastra. Se roaga oamenii de stiinta, si pentru ce se roaga ei?”(Op. cit., pag. 126). Peste numai cinci zile (24 ianuarie,1936), Einstein ìi raspunde: „Oamenii de stiinta cred ca tot ce se intâmpla, inclusiv in vietile oamenilor, se datoreaza legilor naturii. Din pricina asta, un om de stiinta nu poate fi tentat sa creada ca rugaciunea, adica o dorinta adresata unei forte supranaturale, ar influenta cursul evenimentelor. Cu toate astea, trebuie sa admitem ca pâna la urma nu posedam cunostinte depline despre aceste forte, asa ca, pâna la urma, nadejdea intr-un ultim final, se bazeaza pe un fel de credinta. Aceasta credinta are o larga raspândire in ciuda realizarilor actuale din stiinta”.(Ibidem, pag. 128).
Un copil il intreaba de ce nu se raceste repede supa din farfurie. „Tinere prieten, ìi raspunde savantul, supa nu se raceste prea repede in farfurie fiindca stratul de grasime de deasupra ingreuneaza evaporarea si deci incetineste racirea”. (Ibidem, pag. 120-121). Micutei Myfanwy, din Africa de Sud, care intre altele fusese surprinsa de faptul ca Einstein mai era in viata, ìi scrie (25 august, 1946): „E cazul sa-mi cer scuze ca mai sunt inca printre cei vii. Totusi va exista un remediu in privinta asta. Sa nu te nelinisteasca < „Draga Monique, Pamântul exista de mai bine de un miliard de ani. Cât priveste intrebarea despre sfârsitul lui, sfatul meu este: Asteapta si ai sa vezi!”, ii scrie Einstein, pe 19 iunie 1950. (Ibidem, pag. 176). Din Pennsylvania, Frank intreaba (25 martie 1950): Draga dr. Einstein, as vrea sa stiu ce exista dincolo de cer. Mama mi-a spus ca dumneavoastra mi-ati putea raspunde.” Din pacate, Einstein nu i-a raspuns sau n-a mai fost gasita scrisoarea. Ar fi fost interesant raspunsul…Copiii il adorau. Il percepeau ca pe un mare prieten. In 1951, Ann ii scrie: „Draga domnule Einstein, sunt o fetita de sase ani. V-am vazut fotografia intr-un ziar. Cred ca trebuie sa va tundeti, ca sa aratati mai bine”. (Ibidem, pag. 190). Nici ei nu i-a raspuns, se pare. Si nici nu i-a ascultat rugamintea…Unii dintre copii i-au scris si biografia. Cu inocenta si…ortografia vârstei lor…Iata un fragment din biografia unuia (neidentificat) dintre acestia: „Albert Einstein vine din germania, este un om scund si chel. Este unul dintre cei mai destepti oameni pe care-i avem in tara asta. Teoria lui Einstein este prea grea pentru mine. Oricum, el este profesor la Princeton (…) Locuieste la colej. Mai ie si matematician. S-a nascut in 1879 din parinti evreiesti, a mers la scoala si in germania, si in Elvetia. (…) E un omulet linistit si pasnic”. (Ibidem, pag. 173).
Modul ludic in care Einstein abordeaza problemele stiintifice, simplificându-le/explicându-le fericit, este impresionant. Cele vreo saizeci de scrisori ale copiilor, cuprinse in volumul amintit, ca si raspunsurile cuceritoare ale lui Einstein, ar putea fi incluse intr-o enciclopedie a inocentei umane, daca aceasta va fi editata vreodata.
