Liricul și o compunere despre o competiție sportivă la prima probă a Evaluării Naționale

    Evaluarea Națională a început astăzi cu prima probă, cea la Limba și Literatura Română. „A fost ușor, nu ne așteptam să pice tot liricul. Am lucrat mult, și la simulare, și la clasă pe el. O să fie note mari”, au spus candidații la ieșirea din sălile de examen.

    Testarea a durat două ore și a început la 9.00. În Bacău sunt 4.935 de candidați în Bacău, conform datelor de la Inspectoratul Școlar Județean. Media obținută la probele scrise ale Evaluării Naționale are o pondere, de anul acesta, de 80% din media de admitere în clasa a IX-a, restul de 20% reprezentând media generală de absolvire a claselor V-VIII.

    Pe 26 iunie, până la ora 16.00, se vor afișa și rezultatele, iar tot în aceeași zi, cei nemultumiți de notă pot depune și contestații. 30 iunie este data când vor fi afișate rezultatelor finale după contestaţii.



    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"