29 martie 2024
CulturăLimba ce-o vorbim şi-o scriem / „Din izvoare adânci...“

Limba ce-o vorbim şi-o scriem / „Din izvoare adânci…“

O experienţă aparte e de consemnat când aflăm de plecarea dintre noi a unui semen. Developăm eventuala traiectorie comună a vieţii, punem asteriscuri în dreptul unor secvenţe anume şi, aproape întotdeauna, refacem filmul ultimelor momente, pentru a confirma adevărul că moartea transformă viaţa în destin.
Oarecum altfel stau lucrurile când e vorba de o personalitate din lumea literaturii, de pildă, căreia îi suntem datori să-i reconstituim traseul creaţiei, reflectat în scrieri.

Petru Ursache (1931-2013), pentru mine, este nu doar etnologul şi istoricul literar, ci şi eseistul de marcă. Un studiu stilistic şi estetic despre care nu s-a scris îndeajuns, „Sadovenizând, sadovenizând…“ („Junimea“, 1994; redactor de carte, Constantin Dram), recitit după nouă ani, şi-a etalat alte frumuseţi şi utilităţi. Este un amplu eseu pe tema contribuţiei – aproape deloc cunoscută – a lui Mihail Sadoveanu la răspândirea „cărţilor poporane“. „Dicţionarul scriitorilor români (2002), „Istoria…“ lui George Călinescu ş.a. nu se referă la rescrierea acestora de către autorul „Baltagului“.

Petru Ursache produce o necesară întregire a operei sadoveniene, aplecându-se cu acribie filologică şi cu uneltele textologiei asupra „Alexandriei“, continuând cu „Esopia“, „Genoveva de Brabant“ ş.a., punând faţă în faţă eşantioane din traducerile care circulau în zona carpato-dunăreană cu adaptările realizate de autorul „Hanului Ancuţei“. Cu o multitudine de exemple, cu comentarii stilistice şi lingvistice, universitarul ieşean a reuşit să demonstreze că „tălmăcirile“ lui Mihail Sadoveanu sunt o adevărată operă de răspândire a limbii populare. De fapt nu se ştie exact ce a produs scriitorul: adaptare, diortosire, stilizare…



Petru Ursache le adună pe toate în cel mai potrivit cuvânt: sadovenizare. Un exemplu de prelucrare superioară a unei cărţi populare este lucrarea proprie „Măria Sa Puiul pădurii“, care îşi trage seva din „romanul poporan“ „Genoveva de Brabant“, după cum remarcase şi G. Călinescu. Operând o bună distincţie între stilistică şi textologie şi bizuindu-se pe autoritatea filologică (Petru Ursache este, de multă vreme, membru în colegiul de redacţie al revistei „Limbă şi literatură“, alături de Mioara Avram, Gh. Bulgăr, Narcisa Forăscu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu ş.a.), eseistul-estetician analizează cu pertinenţă nivelurile limbii, reflectate în cele două variante: fonetic (împărăţea, răsipea, ştia, pentru împărăţiia, răsipiia, ştiia), lexical (substituiri de tipul iară, domnea, a birui, în loc de şi, împărăţiia, a bate), gramatical (inversare topică, pentru o mai bună înţelegere de către cititor: „… iară Merlichie-Împărat stăpânea Râmul şi tot Apusul cu toţi craii“, în loc de „… iară Râmul împăraţiia Merlichie împărat…“). „Copist de adevăruri eterne“ (Nicolae Manolescu), Mihail Sadoveanu are ştiinţa valorii expresive a unor aparent nevinovate arhaisme fonetice: dacă boiarii devine boierii, iar trimeţând, trimiţând, formele cetind, Eghipet, spuie rămân intacte.

Cartea lui Petru Ursache este şi o pledoarie pentru respectarea valorii sacre a clasicilor literaturii române, care „ţâşnesc la lumină din izvoare adânci, misterioase şi inepuizabile, forţe renăscătoare ce fac ridicolă orice hulire“. Nimeni nu ar trebui să se ambiţioneze a scrie despre continentul Sadoveanu fără a deschide acest mai mult decât necesar eseu aplicativ de doar 172 de pagini.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri