28 martie 2024
ActualitateLegalitatea barourilor paralele revine în discuţie

Legalitatea barourilor paralele revine în discuţie

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, prin decizie definitivă, legalitatea înfiinţării UNBR – Bota, anunţă presa centrală. Hotărârea vine în contradicţie cu alte decizii mai vechi ale ÎCCJ prin care au fost desfiinţate asociaţii ce aveau ca obiect de activitate înfiinţarea de barouri paralele.

“Hotărârea are efect doar pentru părţile din proces, nu are consecinţe lărgite”, este de părere avocatul Gigi Candet, decanul Baroului Bacău.

Instanţa confirmă practic legalitatea înfiinţării Uniunii Naţionale a Barourilor din România – Bota (UNBR) şi stabileşte că hotărârea judecătorească de înfiinţare nu poate fi modificată în cadrul unui proces deschis de o societate comercială.



“Uniunea Naţională a Barourilor din România (Baroul Bota), fiind înfiinţată printr-o hotărâre judecătorească, cele statuate în cuprinsul său se impun a fi respectate şi nu pot fi modificate decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi nicidecum printr-o acţiune în constatarea nulităţii persoanei juridice de interes public astfel create, neputându-se introduce o cerere în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior judecatoreşte. (…)

Nu poate fi introdusă o acţiune care să constate nulitatea acestei instituţii fără a se aduce atingere hotărârii judecătoreşti care a înfiinţat-o”, motivează instanţa. Decanul Baroului Bacău susţine, însă, că decizia are efecte doar pentru părţile din proces.

“Baroul lui Bota nu există decât la nivel declarativ. Bota nu a reuşit să structureze o uniune conform legii. Are Bota vreun barou în fiecare judeţ? Are casă de pensii? Există hotărâri ale ÎCCJ prin care au fost desfiinţate asociaţii de acest tip, care aveau ca obiect de activitate înfiinţarea de barouri. UNBR este o instituţie de drept public, ce funcţionează cu o serie de departamente, are o casă de pensii proprie, înfiinţată la 1923, institut naţional de pregătire şi perfecţionare, şi este în relaţie cu Ministerul Justiţiei”, arată av. Gigi Candet, decanul Baroului Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri