24 aprilie 2024
ActualitateLa Spitalul Judeţean Bacău a fost grevă de „catifea”

La Spitalul Judeţean Bacău a fost grevă de „catifea”

Ieri dimineaţă, între orele 9.00 şi 11.00, în majoritatea spitalelor din ţară a fost grevă de avertisment, iar în unele unităţi au avut loc şi pichetări. La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, în acest interval, activitatea s-a desfăşurat normal.

„La noi nu este o grevă de avertisment efectivă. Este o grevă de «catifea» să-i spunem. Doar au fost puse afişe prin care Sindicatul Sanitas de la SJU Bacău este solidar cu toate cererile Federaţiei Sanitas din România şi, implicit, cu toate spitalele din ţară. Nemulţumirile nu sunt atât de mari cum sunt la alte unităţi. Sporurile totuşi au fost acordate la maximum, s-au pierdut doar anumite sporuri de către cei de la TESA, Secţia de Infecţioase Copii, Neonatologie, directorul de îngrijiri, analişti programatori, statisticieni. Restul, şi mă refer la medici şi asistenţi, nu pot spune că sunt nemulţumiţi, dar sunt solidari cu cei care nu au primit nimic la salariu, ba chiar au pierdut.”
asist. Cătălin Obreja,
lider de sindicat Sanitas la SJU Bacău

Chiar dacă aici lucrurile stau ceva mai bine decât în alte unităţi medicale din ţară, tot a fost demarată procedura de strângere de semnături pentru declanşarea grevei generale în întreg sistemul sanitar. Până acum, o mie de salariaţi din Spitalul Judeţean Bacău au semnat pentru grevă şi ar mai fi nevoie de încă o sută pentru a se atinge procentul de 50 plus 1. „Strângem în continuare semnături pentru declanşarea grevei generale în cazul în care miercuri, la întâlnirea care va avea loc între Guvern şi reprezentanţii Sanitas din România, nu se va ajunge la un acord sau la ceea ce s-a promis”, a mai spus asist. Cătălin Obreja.



Pe afişele lipite de sindicat pe uşile de acces în secţiile SJU Bacău erau enumerate următoarele revendicări: eliminarea plafonului de 30 la sută ce limitează acordarea sporurilor, negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate şi creşteri salariale pentru tot personalul.

Dacă aceste solicitări nu vor fi soluţionate, sindicaliştii din sănătate spun că pe 11 mai va fi grevă generală în tot sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, la nivel naţional fiind strânse peste 50.000 de semnături.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri