23 aprilie 2024
EconomieInca o facilitate la plata taxelor si impozitelor, pentru saraci

Inca o facilitate la plata taxelor si impozitelor, pentru saraci

Familiile care, din cauza datoriilor la taxele si impozitele locale pe anul 2011, au ramas in 2012 fara prestatiile sociale (ajutor, alocatie de sustinere si indemnizatie de crestere a copilului) de care au beneficiat anterior vor fi repuse in aceste drepturi. Conducerea Ministerului Muncii pregateste un nou act normativ prin care datornicilor li se va acorda inca o inlesnire la plata. Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, va inainta Parlamentului României un proiect de lege prin care se preconizeaza ca familiile nevoiase care au restante la plata impozitelor si taxelor locale sa aiba la dispozitie o perioada de gratie de sase luni pentru a-si achita debitul. Dar, chiar si cu aceasta inlesnire, vor fi multe familii care se vor inregistra in continuare cu datorii la bugetul local, pentru ca suma pe care o au de dat este foarte mare, ea fiind acumulata in decursul multor ani. La mijlocul lunii februarie 2012, in judetul Bacau dintre cei peste 30.000 de beneficiari de ajutor social, alocatie de sustinere sau indemnizatie de crestere a copilului, 2.570 erau restantieri la plata taxelor si impozitelor. Toti acestia au ramas atunci fara prestatia sociala pe care o luau, deoarece, potrivit reglementarilor, le-a fost suspendata plata pâna la stingerea totala a debitului. In martie, numarul suspendarilor s-a redus la 1.086, dintre cei 2.570 restantieri aproape 1.500 reusind sa isi achite datoria. La inceputul primaverii acestui an, din cele 93 de primarii din judet 40 i-au comunicat Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau un numar mai mare ori mai mic de suspendari la plata alocatiei de sustinere familiala, motivat de debitul inregistrat de catre cei in cauza la impozitele si taxele locale pe anul 2011. Cât priveste ajutorul social, 28 de primarii au decis atunci suspendarea acestuia pentru mai multe ori mai putine familii indreptatite. Intre timp numarul datornicilor a mai scazut, dar tot mai sunt câteva sute. Si aceasta, desi s-au bucurat de o alta facilitate. Potrivit Codului Fiscal, primariile pot aproba esalonarea platii datoriilor la bugetul local, inregistrate de catre persoanele singure si familiile sarace, daca solicitarea este temeinic justificata. Lucru pe care administratiile publice locale din judet l-au si facut. Esalonarea la plata a datoriilor a fost discutata si aprobata in consiliile locale, dar unii datornici nu au cum sa reuseasca sa plateasca toate ratele, deoarece au restante de mii de lei, pentru ca de ani buni nu au mai dat un ban din taxele si impozitele datorate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri