29 martie 2024
Actualitate„In viata trebuie sa stii când si cum sa spui… NU!

„In viata trebuie sa stii când si cum sa spui… NU!

Zâmbetul este o stare de spirit. Tine de om, dar si de conjunctura. La Dragos Secareanu zâmbetul vine din interior si-i lumineaza chipul. Un chip distins si destins, unde rolul crucial il joaca privirea. Uneori cearcanele se aduna si timpul nu mai are cum sa se comprime. Activeaza intr-un domeniu care impune interactiune permanenta cu semenii. In „lumea” asigurarilor, chiar daca nu pare, este o concurenta acerba. Timpul liber… dramuit. Vine in compensatie familia, dar si pasiunea pentru vânatoare si pescuit. A fost botezat Dragos, dupa numele bunicii pe care o chema Dragna. Ea era de loc din Muntii Buzaului, comuna Patârlagele, o zona frumoasa de munte. Are patruzeci si sapte de ani si s-a nascut in Bacau. Zodie Rac. Râde: „Rac – drac! Faceau colegii misto. Nu! Eu nu cred in zodii. Nu ma reprezinta.” Copilaria traita la oras i-a alimentat dorinta de a evada in mijlocul naturii. Scoala generala la „18”, „Spiru Haret”. I-a placut chimia, asa ca liceul a fost cel de profil, „Industrial 4” atunci, astazi „Grigore Antipa”. Firesc! A plecat la Iasi unde a absolvit cursurile Facultatii de Chimie, in nouazeci si trei. Este inginer chimist in Tehnologia celulozei si hârtiei. „Asta mi-a placut, asta am dorit sa fac. Din pacate, evolutia economica la noi a fost alta, si lucrurile au evoluat cum au evoluat. Puteam sa ramân la catedra, la Iasi, dar… era foarte dificil. Prea putini bani. In acelasi an m-am si casatorit cu Daniela. Vlad Cristian, baiatul nostru, e mare acum. Paisprezece ani. Are inclinatii umaniste.”

Pescar si vânator

Aschia nu sare departe de trunchi. Vechea zicala se potriveste perfect pentru Dragos Secareanu. Pasiunea pentru pescuit si vânatoare a mostenit-o de la tata si de la bunic. „Tata, Constantin – prietenii ii spuneau domn’ profesor, a predat istorie-geografie si stiinte politice, in Bacau si la Iasi. Era si pescar, si vânator. Bunicul Nicolae a fost doar vânator. Nu era greu sa ai arma de vânatoare atunci. Trebuia sa prezinti livretul militar. Armata facuta. Dadeai examen. Plateai cotizatia. Aveam multi vecini vânatori. Cu bunicul nu am mers, eram prea mic. Era din zona Filipestii de Padure, de lânga Moreni. Nu a fost un vânator de trofee mari. In schimb, am vazut in gospodaria lui blanuri de animale mici. Crestea doua sute de iepuri. La vremea aceea erau o sursa buna de venit. Mai ales ca era moda caciulilor si a gulerelor de blana. Pe noi, nepotii, ne-a invatat de când eram mici cum sa taiem un iepure, cum sa-l evisceram.”



De la nuia la naluci

A inceput sa pescuiasca de la patru ani, pe Bistrita si Siret. „Dupa prima iesire impreuna cu tata, mi-am facut singur undita. Din lozii. Nuiele de alun se gaseau in parcul mare. Locuiam in apropiere. Pe atunci erau in parc aluni, veverite, bufnite, si multe altele… pomi fructiferi. Am invatat sa inot la cinci ani, la Clubul Letea, la domnul Constantin Avram. Cu el am facut si fotbal mai târziu. El si cu Florea au fost doi profesori, si oameni si sportivi desavârsiti.” Telefonul suna. Noteaza ceva in agenda. Numai bun moment sa-mi schimb si eu pixul care dadea semne de oboseala. „Pe la zece ani treaba a evoluat. Tata chiar dac-ar fi vrut sa plece la pescuit fara mine, nu mai putea. Daca stiam ca pleaca la patru dimineata de acasa si se gândea ca e prea devreme pentru mine sa ma trezeasca, eu de pe la doua ma postam la usa. N-avea cum sa nu ma ia. Exclus! Nu exista alta cale. La fel s-a intâmplat si mai târziu, cu mersul la vânatoare. Mama, Elena, n-a fost niciodata impotriva. Dac-ar fi putut ar fi mers si ea cu noi la pescuit. Se simtea foarte bine in natura. In fiecare an, cât au fost si ei sanatosi si in putere, se organiza o excursie in Delta Dunarii. Nu erau conditii ca acuma, dar asta nu conta. Mergeam mai multe familii. Ii placea sa pescuiasca. Nu exista: «nu te du!», «nu fa!», «nu drege!». Singura ei grija era sa nu cad in apa. Amprenta memoriei. Emotia primului peste mai insemnat, zvâcneste vie. „Am mers la caras in zona – care arata altfel acum, unde se intâlneste Bistrita cu Siretul. La «Fundu lu’ Bogdan». Pe Insula mai prindeam la undita beldite, porcusori, clean, câte-un crapusor. Eram pe undeva, in vacanta dintre a cincea si a sasea. Tin minte ca strânsesem bani când am fost cu uratul, si tot am mai pus deoparte. Pâna la urma am adunat cât sa-mi cumpar o lanseta si o mulineta buna. Restul le mai aveam eu. Acolo am prins primul crap. Apoi am trecut la stiuca. Erau niste balti mai mari, nu mai sunt, cum o iei in sus spre Hemeius. Una, mi se parea mie mare, in spatele CAP-ului. Acolo se prasise niste stiuca. Se prindea. Am invatat sa dau la lingurita, naluci. Si asta mi-a ramas. E stilul meu preferat.” A calatorit si a pescuit in multe zone de pe glob, dar tot Sulina ramâne magnetul care il atrage. „Delta iti ofera acel sentiment de libertate. Nu conteaza anotimpul. La Sulina nu ai maluri. Nu mai stii unde-i marea si unde e Dunarea. Daca trec doua barci pe zi. In libertatea aceea maxima, izolat, realizezi ce esti si ce suntem de fapt, cât de mici si trecatori in fata imensitatii naturii. Si am mai gasit acolo o mâna de oameni cinstiti, gospodari si primitori.” Nu este genul care sa arunce banii pe scule, pentru a tine pasul cu trendul in domeniu. „A te dota cu cele necesare pescuitului tine de informatie, de eficienta. De comunicarea cu ceilalti pescari si locul unde vrei sa mergi, dar si de posibilitatea de a ajunge acolo. Ca vânator mi-as dori sa particip, doar sa vad, cum se desfasoara un safari in Africa. Dar stiu ca e foarte greu, aproape irealizabil asa ceva. Stau milionarii la coada deja, programati pe bani grei, peste multi ani.”

Primul foc

Contactul cu pusca de vânatoare l-a avut de mic. Pâna a trage primul foc insa, baza a fost prastia si arcul cu sageti. Asa a invatat sa ia linia de ochire. „Arcuri pentru copii se gaseau la «Punguta cu doi bani». O sageata cu vârful bont si colorat costa trei lei. Gasisem o metoda de a le fixa… si un cui. Aveam eu ce aveam cu pisicile. Mai rau a fost când o vecina a batut la usa. Maica-mea Elena, saraca, imi facea baie. Mai primise reclamatii. Vecina tinea trofeul intr-o mâna. Pe Manix. Un motan mare si urât, botezat dupa un serial politist, la moda atunci. In cealalta mâna, sageata pe care n-am mai putut-o recupera. Fugise detectivul cu ea. Cred ca aveam noua ani când m-a invatat tata sa trag cu arma. Ardeam de nerabdare. Câte emotii… Ce senzatie!” Prima vânatoare la care a participat, adolescent fiind, a fost pe Fondul de vânatoare Fântânele, la iepuri cu gonaci. Era inainte de Sarbatori. Atmosfera, glumele vânatorilor, petrecerea de dupa, l-au marcat iremediabil. Nu urmareste trofeele. „Important e sa iesi in mijlocul naturii, sa te incarci pozitiv, sa te relaxezi.” Acum, dupa atâtia ani, amintirile depanate au nevoie de mult mai multe pagini. Este membru vânator al AJVPS Bacau, pe Fondul de vânatoare Serbesti. Iubeste animalele. Are un câine cu pedigree, Blacky, care l-a inlocuit dupa un an de la pierdere pe Spyke. A tinut acvariu, canari, pisica, porcusori de guineea, sopârla, broasca testoasa, iepuri. Si daca tot prinde peste si vâneaza, ii place sa si gateasca. „Retete simple, luate din cartile de bucate. Domnul caras, crestat la milimetru si pus pe gratar si pastrav la cuptor, cu urda si marar. Ca vânat, smecherul iepure, la ceaun, cu smântâna si hrean, preparat traditional.” Revin la zâmbet. E destul de târziu, seara, dupa aproape trei ore de conversatie. „Nu! Nu este un zâmbet profesional. Prietenii mei si cunoscutii stiu ca sunt o persoana optimista, o persoana deschisa, careia ii place sa comunice, in general vesela. Incerc sa vad partea pozitiva a lucrurilor. Este important sa fii si sa ramâi om, indiferent de imprejurare. Sa ai o pasiune si pasiunea sa fie inteleasa de familie. In relatia cu cei din jur trebuie sa fii corect. Mesajul tau trebuie sa se faca si sa fie inteles. Mai ales când lucrezi si coordonezi o echipa. Si când trebuie, sa-ti asumi si sa ai puterea sa spui Nu!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri