29 martie 2024
ActualitateIn Secuieni, “La Butuci”

In Secuieni, “La Butuci”

Un pensionar optimist: “Bem o cafeluta, apoi la munca!”

Cafeaua proaspat râsnita pentru Maricel Birgovanu miroase tare bine, in racoarea magazinului din Secuieni. Nu sunt multi cumparatori “La Butuci”, dar nici putini. Iese unul, intra altul, merge treaba, spune vânzatoarea Tatiana Grigoras.

“Am cumparat cafea, doua bidoane cu suc si doua kilograme de cârnati. Bem, si noi, o cafeluta dimineata, apoi la munca! Avem 40 de gaini, sapte vaci si cinci hectare de pamânt in arenda. Asteptam subventia”, marturiseste Maricel Birgovanu, 67 de ani, zâmbind. E ingaduitor cu lumea si cu el insusi, chiar daca banii sunt putini:



“Am iesit la pensie de la Trustul de Constructii, dar nu iau decât cinci milioane. Erau mici salariile, pe vremuri. Aveam 300 de lei pe luna, plus alocatia pentru patru copii.”

De la mina la gradina…

Clienti mici, dorinte mari. Rabdatoare, Tatiana se apleaca spre rafturile cu dulciuri. “Are de toate si ieftine”, spune Mihaela Virlan, ai carei copii vor “Fripsy” si “Kubeti”.

“Noi suntem din Filipeni, venim mai rar, dar ne place aici ca gasim tot ce vrem”, adauga Dumitru Tivlea. Intr-adevar, orice, de la dulciuri si detergenti la paste, ulei si bulion. Exista si o vitrina pentru preparate din carne. E buna locatia, dar populatia e imbatrânita, explica Tatiana. Cei tineri, care sunt salariati in Bacau, isi fac aprovizionarea din supermarket. Afara, pe banca de lemn, doi pensionari combat canicula cu o halba. Tatiana le deschide umbrela. Ii provoc:

“Aveti bani de bere?” Raspunde doar unul dintre ei: “Eu am bani pentru ca am lucrat 26 de ani la mina de carbuni Halinga, din Harghita.” E multumit ca a scapat de praful din subteran si poate sa se bucure, acum, macar de verdele padurii, caci “in gradina nu s-a facut nimic anul asta!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri