Împrimăvărare împreună cu Mihaela și Ovidiu Bufnilă

    Duminica florilor

    Facturi. Termene limită. Impozite. Cheltuieli. RCA. Întreținerea. Lumina. Schimbă uleiul. Schimbă cauciucurile de iarnă. Gata, a venit primăvara. Cu ce ne îmbrăcăm? Ce mâncăm mâine? Te doare ceva? Atenție la colesterol! Trebuie să facem o revizie la centrala termică. Cum o să fie vremea la sfârșit de săptămână? Trebuie să facem curățenie în boxă, poate la vară. Vezi să înlocuiești spotul din hol, că s-a ars. Poate că ar trebui să reparăm peretele, acolo jos, uite, vezi, e o crăpătură! Știi că trebuie să ascuți cuțitele de bucătărie? Ar fi bine să dezghețăm frigiderul. Vrei să vezi dacă au adus portocale roșii la Lidl?!



    Mihaela și Ovidiu Bufnilă au și ei un frecuș al vieții. Și câte și mai câte. Doamne, dar câte lucruri ai de făcut într-o viață de om, de parcă ai fi neom. Tocmai de aceea duminica e marea sărbătoare, oricum ar fi, fie că ninge, fie că sunt cireșii înfloriți, fie că e soare, fie că meteorologii au anunțat, sus și tare, că o se ne plouă timp de trei luni zdravăn de tot. Dar e duminică oameni buni, să fie soare!

    Așa că îi poți găsi pe Mihaela și Ovidiu Bufnilă la Băiceni, acolo unde vișinii și cireșii înfloresc primăvara, albind dealurile ca o ninsoare miraculoasă, sau îi poți găsi dincolo de Tulgheș, unde liliacul ia cu asalt toate curțile oamenilor, sau poate în livada de la Mărul de Aur, sau pe pajiștea înflorată de la Nenea Pantelimon, de pe Lacul Bicaz, sau la Vânători, acolo unde ghioceii înfloresc enigmatic sub cetina brazilor.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă cred că trebuie să-ți umpli duminica în mod inteligent și frumos, într-un fel magic, să o burdușești cu flori, pentru că flori sunt pretutindeni. Oriunde privești, înspre Apus sau spre Răsărit, spre Nord sau spre Sud, sunt o mulțime de flori. Poate că sunt zilele care s-au scurs, poate că sunt dorințele care stau să se împlinească. Poate că sunt orele duminicilor, toate, laolaltă, gata să te bucure, să te liniștească. Să stai pe o coastă de deal, fie la Grigoreni, fie la Mereni, fie la Broșteni, fie la Cucuteni, fie la Hodoșa sau la Dobârlău, sau la Păgubeni, și să privești florile din jur, este o bucurie fără de preț.

    Lasă că plătim noi toate facturile, până la urmă, lasă că reparăm peretele, lasă că schimbăm și becurile arse, lasă că trecem cu bine prin frecușul ăsta al vieții și, până la urmă, vine ziua de duminică și ne tragem și noi sufletul un pic, ne mai spunem de una, de alta, ne mai îndulcim, ne vedem cu prietenii noștri dragi, ne bucurăm.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă au și ei o primăvară a lor, ca atâția alți oameni de pe lumea asta, o primăvară numai a lor, cu de toate, cu griji, cu bucurii, cu dorințe, cu speranță și prieteni, o primăvară însorită, pe care și-o doresc să fie nesfârșită, să fie așa ca o duminică frumoasă care începe de luni, dis-de-dimineață, și care nu se mai sfârșește niciodată.

    Să gâdili universul pe burtă într-o zi de luni

    Legătura cu universul trebuie să fie pentru fiecare dintre noi tainică și frumoasă, stenică și dătătoare de speranță. Mihaela și Ovidiu Bufnilă gâdilă universul pe burtă ori de câte ori au ocazia, oricare ar fi ziua săptămânii, lunea, de exemplu. Fie că urcă muntele, fie că hoinăresc pe malul mării, fie că se pierd pe drumuri de pădure, acolo unde zarva orașului se stinge într-o clipă.
    E un moment delicat, plin de o încărcătură aparte. Îl poți păstra numai pentru tine sau îl poți împărtăși. Poți s-o faci oriunde, pentru că ceea ce contează e felul în care te simți, felul în care trăiești această clipă. Fie și în ziua de luni.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă nu caută locuri cu sclipici. Ei caută o trăire, un moment de intimitate în care universul se apropie de ei, pentru că asta își doresc.

    Primăvara este de fapt o dorință. Fiecare anotimp este o dorință. Depinde însă ce anume îți dorești. Poate că tânjești după locuri îndepărtate. Mihaela Bufnilă spune că își dorește să revină în locurile care o bucură. Tocmai de aceea, se pare, pentru cei doi nu au importanță etichetele, titlurile, denumirile. Ceea ce e esențial, e să te bucuri, pur și simplu.

    Fiecare om se bucură în felul lui. Dar universul îți poate dărui bucurii neașteptate, are el un secret al lui. Pentru asta, trebuie însă să ai inima deschisă, să vrei să vezi lucrurile frumoase din jurul tău. Ca să poți avea inima deschisă, trebuie să crezi. Altfel, lucrurile pe care ți le dăruiește universul, pot trece neobservate.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă nu fac paradă, dar povestesc plini de însuflețire cum au văzut o ploaie de stele la Pralea, cum a trecut mistrețul pe sub nasul lor pe dealurile înflorite de dincolo de Zăpodia și cum s-a ridicat o lebădă, uite-așa de mare, de pe canalul Sfântu Gheorghe-Sulina, cum se smălțează cu brândușe câmpurile dinspre Sânzieni.

    În goana noastră zilnică prin mall-uri, în nervozitatea cotidiană, în plictisul ținut ascuns cu strășnicie sub vreun zâmbet forțat, universul pare să se estompeze. Dar tocmai legătura tainică, tocmai clipa de miraculos și de magie petrecută sub cerul liber par să fie medicamentul la îndemâna oricui, medicament pentru suflet. Mihaela și Ovidiu Bufnilă cred nu că universul este bio, ci că este la locul lui, nealterat, nemodificat genetic, trebuind doar să-ți dăruiești răgazul descoperirii sau re-descoperirii lui.

    Călătoria, drumul, parcursul sunt, pentru cei doi, secretul secretelor și nu punctul terminus, obiectivul sau ținta. Plăcerea călătoririi, dulceața drumului, aerul tare al drumețiilor montane sunt lucruri firești pe care foarte mulți oameni le încearcă într-un fel sau altul, fiecare adăugând clipelor câte ceva din ființa lor.

    Să gâdili universul pe burtă înseamnă să te împrimăvărezi un pic. Să gâdili universul pe burtă, e ca și cum ai fura un pic de timp, numai pentru tine, fără să-l răpești altora, pentru că universul e nemărginit în timp și spațiu și în inimă. Să gâdili universul pe burtă înseamnă pentru Mihaela și Ovidiu Bufnilă să faci lucruri normale, firești, fără surle și tobe, plăcute, dar și surprinzătoare. Să gâdili universul pe burtă nu e o descoperire bufniliană, ci o stare a universului, o chemare, o înlesnire. Este o înlesnire către înțelegerea sensului existenței, o întrebare pusă cu nevinovăție, dar cu pasiune, o dorință de a descoperi.

    Soții Bufnilă gâdilă universul pe burtă cu un soi de frenezie, cu un soi de tandrețe, cu înfiorare și bucurie și asta pentru că, bucuria e tot ceea ce-ți rămâne, spune Mihaela.

    Marți, cafeaua de dimineață pe Calea Victoriei

    Ah, cafeaua de dimineață pe Calea Victoriei!

    Un moment de împrimăvărare, fie vară, fie toamnă, chiar și într-o zi de marți. Orice ar fi. Pentru că, la cafea, gândurile roiesc în toate direcțiile, asemenea albinelor care dansează în lumina soarelui de primăvară, asemenea păsărilor care anunță topirea zăpezilor din suflet.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă petrec adeseori astfel de clipe, încercând să oprească timpul în loc, să-l dizolve în ceașcă, să-l guste. Nevinovată încercare, de altfel.

    Să guști timpul la o cafea, o știe oricine, poate fi nemaiauzit, nemaivăzut, nemaiîntâlnit. La cafea îți vin tot felul de idei năstrușnice, poți purta un dialog conștient, în sensul că ești prezent cu sinele tău, la cafea e un moment de respiro, fie acest moment într-o zi oarecare de marți.
    Pe Calea Victoriei sau la Brașov sau la Cluj sau la Constanța, sau în piațeta din Târgu Secuiesc sau la ciocolateria Leonidas din Iași, Mihaela și Ovidiu Bufnilă descoperă simțăminte noi la o cafea, privesc spectacolul lumii, află lucruri noi, e un moment de plăcere al lor, un fel de comoară, bucurie în fond.
    Pierduți în spectacolul străzii, în tumultul orașului, în vacarmul aproximativ globalizat și globalizant de pe Calea Victoriei, cei doi încearcă să-și construiască prezentul, refac drumuri, regândesc unele lucruri, încearcă să îndrepte câte o eroare, să înțeleagă o neîmplinire, ce n-a mers bine atunci și atunci, cum ar fi trebuit să facă. La cafea, lucrurile grele ale vieții par să-și piardă din presiunea lor insuportabilă, se rarefiază făcând loc unei raze de speranță. La cafea, viața pare mai simplă, mai ușoară, mai simplu de trăit. Fie că sunt împreună cu prietenii lor dragi la cafea, fie că sunt numai ei doi, Mihaela și Ovidiu Bufnilă fac din aceste momente un mic regal. Au și un ritual al lor pentru că, spun ei, clipele de acest fel trebuie trăite subtil, dar și cu pasiune.

    Sigur că, de cele mai multe ori, Calea Victoriei poate fi oriunde, așa cum bucuria de a trăi poate fi oriunde la ea acasă, necontând etichetele, titlurile, denumirile. Să bei o cafea pe Calea Victoriei, e ca și cum te-ai elibera de îngrijorări, te-ai elibera de stres, te-ai elibera de gânduri negre. E ca și cum ți-ai dărui o vacanță, o clipă de imponderabilitate, de salvare, de nebunie frumoasă și stenică. Exact ce simt o mulțime de alți oameni când își dăruiesc mici bucurii, fără artificii, fără tam-tam.
    Să te împrimăvărezi la o cafea pe Calea Victoriei e ca și cum ai spune universului, fii atent, o să te gâdil acum un pic pe burtă, nu fă nazuri, alungă-ți norii, adu-ne raze de soare. Poate că prea adesea uităm aceste lucruri care sunt atât de aproape de noi, lucruri simple, plăcute, fascinante.
    Calea Victoriei este ea însăși o lume fascinată și merită să te așezi pe o terasă la soare, la cafea, și să lași imaginile să se deruleze ca într-un film. Poți vedea scene haioase, poți vedea tandrețe, poți vedea gesturi nervoase sau prietenoase, poți învăța să zâmbești.

    La cafea, Mihaela și Ovidiu Bufnilă zâmbesc, fie gândindu-se la multe întâmplări hazlii din viața lor, fie gândindu-se la unele lucruri care le puteau ieși mai bine decât le-au ieșit, fie gândindu-se la noi și noi bucurii pe care și le-ar putea face lesne, simplu, firesc.

    La cafea, Mihaela și Ovidiu Bufnilă împart gânduri, idei, vise, dorințe, ascultă muzică, se gândesc la prietenii lor minunați, construiesc proiecte, se entuziasmează, se bucură pur și simplu de aceste momente unice în felul lor. Ei încearcă să oprească timpul, știind foarte bine că timpul fuge mâncând pământul, că vara trece într-o clipă și că iarna, uite, a șters-o, și s-a făcut din nou primăvară, că toamna se vede, undeva, pe Calea Victoriei, hoinărind și umplând trotuarele cu frunze galbene și cu promisiuni secrete pentru primăvara următoare.

    Cu bicicleta la capătul lumii, miercuri

    Pe două roți, chiar și într-o zi de miercuri, timpul se înfășoară și se desfășoară în chip amețitor, o știu toți bicicliștii din lume, așa cum o știu și Mihaela și Ovidiu Bufnilă.

    Uite-așa ajungi în cele din urmă la capătul lumii, oricare ar fi acela pentru că, așa cum gândesc cei doi, etichetele, titlurile, denumirile nu contează. Bucuria rămâne în cele din urmă. Numai bucuria.
    Călare pe bicicletă, ei hoinăresc prin lumea largă, fie în Făgăraș, pornind de la Sâmbăta de Sus spre Lisa sau spre Vâltori, fie înspre Panaci, fie spre Izvorul Alb, fie spre Bilbor, fie pe țărmul mării, dincolo de Câșla Vădanei, într-un univers mirific, departe de Calea Victoriei, departe de tot ceea ce ar putea însemna departe.

    Îi poți zări însă și înspre Gălăuțaș și Ditrău, înspre Dămuc, înspre Pietrele lui Solomon, înspre Gura Haitii, dincoace de Stânca, la Ruginești și Buhalnița, înspre Iezer, Piatra Tăieturii sau Hărman și Rodbav, Sunători sau Sânzieni.

    La capătul lumii poate fi oriunde, spune Mihaela Bufnilă.

    Dar, pentru ei, asta nu înseamnă că drumul cu bicicleta se termină, ci că, acolo, în punctul acela, poți descoperi măreția universului. Fie că ești pe țărmul mării, fie că ești în munți sau în imensitatea câmpiei dogoritoare dinspre dealurile subcarpatice. Poți prinde primăvara din urmă dacă pedalezi susținut sau te poți bucura de vară dacă pedalezi alene, ca și cum ai pluti pe valuri.
    Depinde de ce-ți dorești. Poți să iei pieptiș panta unui drum forestier sau să te pierzi printre dunele de nisip care opresc marea să cutreiere nestingherită dincoace de brațele Dunării, prin locuri în care a fost cu multe mii de ani în urmă.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă cutreieră cu bicicletele lor DHS, de care sunt îndrăgostiți, prin tot felul de ținuturi în care se reîntorc ori de câte ori au șansa de a o face. A te reîntoarce acolo unde ai găsit bucurie, spune Mihaela Bufnilă, e o formă de libertate. Libertatea o poți trăi și într-o zi de miercuri. Să regândești timpul, e o formă de libertate pe care bicicleta ți-o poate da într-un chip aparte. Aerul tare al muntelui, parfumul florilor de primăvară sau de iunie, muzica apelor pe lângă care treci, le poți simți prin toți porii numai pe bicicletă. În goana mașinii, toate aceste minunății se estompează, își pierd mirosul, se pierd în neant fără ca tu să afli cumva despre ele.

    Seara de joi, la concert

    Printre momentele speciale din viața fiecărui om trebuie să fie unele cu o încărcătură anume, de suflet, așa, ca niște comori.

    Pentru Mihaela și Ovidiu Bufnilă, seara de joi înseamnă întâlnirea cu muzica, cu acest univers nesfârșit de senzații unice, teribile, extrem de frumoase. Îi poți întâlni, împreună cu prietenii lor minunați, la Filarmonica Mihail Jora pe care o iubesc și o prețuiesc pur și simplu.
    La concert, de ani și ani, pare că primăvara se ițește de după fiecare sunet, chiar dacă afară ninge sau vântul poartă cu el frunzele îngălbenite de pe Strada Războieni. Mihaela Bufnilă spune că sunetele sunt curgeri melodioase ale timpului.

    Publicul băcăuan, un public de excepție, știe să se lase fascinat de sunetele minunate pe care orchestra simfonică le aduce pe scenă cu un soi de magie rar întâlnită.

    Soții Bufnilă se simt ca acasă la filarmonică, sunt parcă în elementul lor, sunt de-ai casei, cum se spune. Toți oamenii extraordinari ai filarmonicii și publicul lor, la fel de extraordinar, sunt ca o familie. În pauză, oamenii se întâlnesc, își vorbesc plini de prietenie, împart o clipă de bucurie: Ți-a plăcut dirijorul? Cum a fost tenorul? Ce bis nemaipomenit a făcut pianistul!

    Seara de joi, la concert este pentru Mihaela și Ovidiu Bufnilă, de-o viață, o viață unică, în care cei doi se regăsesc cu ființa lor secretă, cu gândurile lor tainice. Seara de joi, la concert este pentru ei o călătorie la capătul lumii, oricare ar fi el, într-un context sonor din care poți gâdila universul pe burtă, știind foarte bine că simfoniile pot fi ferestre către stele, acolo unde fiecare dintre noi își caută, adeseori, un răspuns pentru toate lucrurile care se întâmplă sau care s-au întâmplat sau care vor fi cândva, nebănuit și neștiute.

    Pentru că nu contează etichetele, titlurile, denumirile. Contează doar bucuria.

    Vineri suntem la serbările ecvestre

    Ce poți face într-o zi de vineri? Dacă privești timpul din unghiul de vedere din care îl privesc Mihaela Și Ovidiu Bufnilă, atunci îți poți asuma libertatea de a face orice.

    Dincolo de conformismul social, dincolo de canoane, dincolo de prejudecăți, poți descoperi o altă viziune asupra vieții, asupra timpului, asupra tuturor lucrurilor. Să ieși din rutină, să trăiești cumva în răspăr, să te împotrivești plictisului. Iată o formă de libertate accesibilă. Și oricine o poate încerca.

    Mihaela și Ovidiu Bufnilă pot fi la un concert cu Nigel Kennedy, la București, pot fi la Troienele, la Iași, sau la Serbările Ecvestre de la Gheorghieni.

    Să ieși din tine, să te eliberezi de obișnuința cotidiană, să faci lucruri surprinzătoare poate fi stenic, poate fi înțelept, poate fi necesar. Nu e ca și cum ai fi la dietă culturală, ci pur și simplu un alt mod de a-ți trăi viața.

    Când traversezi un lanț de munți, pare că ajungi timpul din urmă și, oricare ar fi anotimpul, ai o senzație puternica de reînnoire. Serbările Ecvestre vorbesc despre o lume a bărbăției, o loialității și a curajului. Sunt valori pe care Mihaela și Ovidiu Bufnilă le prețuiesc și le caută în formele lor recognoscibile în jurul lor.

    Fie că ajung, pe drumuri laterale, la stânele de la Icoana sau de la Băiceni, fie că se opresc la Moeciu, fie că stau de vorbă cu tanti Elena de la Recea.
    Pretutindeni, Mihaela și Ovidiu Bufnilă descoperă oameni minunați, curajoși, prietenoși, hâtri și inspirați, oameni care își trăiesc viețile lor într-un mod exemplar, sănătos, simplu și frumos. Dacă îi întrebi, Mihaela și Ovidiu Bufnilă îți vor spune că România drumurilor laterale este o altă Românie decât cea care apare la televizor. E o Românie frumoasă, cu oameni hotărâți și surprinzători, cu oameni care au pentru tine o vorbă bună și, mai mult, o vorbă de duh.

    Pentru Mihaela și Ovidiu Bufnilă, ziua de vineri poate fi și ziua de luni sau ziua de marți sau chiar ziua de duminică, pentru că ceea ce contează e felul în care îți trăiești fiecare clipă.
    Pentru că nu contează etichetele, titlurile, denumirile. Pare important ca tu cu tine să te simți una și aceeași ființă, să-ți porți de grija sufletului, așa cum numai tu o poți face.

    Sâmbătă, pe Muntele Simon

    Să prinzi primăvara pe Muntele Simon, e o experiență de neuitat, fie ea întâmplată și într-o zi de sâmbătă, în decembrie. Sau poate fi și într-o altă zi.

    Urcând pe Muntele Simon, Mihaela și Ovidiu Bufnilă construiesc o ascensiune în sufletul lor, descoperind lucruri pe care nu le știau, găsindu-se pe ei înșiși, în ipostaze neștiute.
    Să mergi, pur și simplu, e un lucru de neprețuit. Să vezi cum depărtările se înfășoară în pasul tău, într-o clipă, pare să țină de magia universului.

    Mihaela Bufnilă spune că pentru a te apropia e suficient să faci un pas. Poți folosi tot felul de aplicații de pe telefonul mobil pentru a-ți număra pașii și a-ți măsura distanțele, dar mersul pe creastă e unic și de nemăsurat. Fie pe Vârful Viscolul, fie în Călimani, la 12 Apostoli, fie la Cheile Șugăului, fie în Munții Stânișoarei, soții Bufnilă se caută pe ei înșiși, încearcă să se înțeleagă până în străfundurile lor, să învețe ceva nou despre univers, un lucru simplu, dar profund. Drumețiile pot fi mirifice și pline de învățăminte pentru ei, ca pentru mulți alți oameni, aflați în căutarea unui adevăr. Muntele Simon poate fi oriunde. Îl porți cu tine în suflet. Poți avea în suflet un alt munte, numai al tău. E al tău și numai al tău.

    Încercarea, trăirea, descoperirea e tocmai ceea ce numim aici Muntele Simon. E o încercare a ta cu tine și nimic altceva. Iar ceea ce găsești, fără doar și poate, trebuie să fie bucuria și numai bucuria.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"