Hublou / Absolutul fragil

În era consumismului, în care am intrat, oamenii aleargă buimaci după satisfacții materiale, au devenit lacomi, având o adevărată frenezie a acumulării de bunuri. Deși asta nu-i face mai fericiți. „Sclavii bunăstării”, cum mai sunt numiți, au mereu pofte noi, fac alte și alte credite, sunt îndatorați la bănci, se-nglodează în datorii pe termen lung. Robie clară, ce mai încoace și-ncolo. Dar, cum spuneam, goana asta după achiziții materiale, după obiecte, nu aduce fericirea. Poate doar satisfacții de moment, ținând mai mult de vanitate. Pentru că, după cum observă psihologii, vorbind despre starea sensibilității omului european, cică ea ar fi acum mai întunecată, mai melancolică. Carevasăzică, se înmulțesc depresivii, bipolarii, cum li se zice mai nou. O fi și din cauză că, de bietul nostru suflet ne amintim tot mai rar și doar în anumite momente, cum sunt cele ale marilor sărbători religioase. Şi asta se întâmplă pentru că “lumea de azi a pierdut definitiv codurile paradisului şi le-a păstrat doar pe cele ale infernului”.

Realitatea de toate zilele a devenit parcă o prefaţă a Apocalipsei (violenţă, atentate, dictaturi, carnagii, revoluţii, greve, sărăcie lucie şi bogăţie opulentă, contraste năucitoare adică, etc.), şi nu ştiu cum ne mai putem salva de agresiunea timpului în care trăim. Ceea ce este profund, delicat şi preţios în existenţa noastră ţine de legătura cu “absolutul fragil”, cu valorile morale, cu bunătatea şi iubirea. De altfel, mulţi filosofi creştini vorbesc despre faptul că trebuie să recuperăm mai degrabă o religie a iubirii decât una care este dominată de normele Vechiului Testament. Mesajul pe care Hristos l-a dat Bisericii nu este un adevăr împlinit, afirmă ei. “Mesajul său evoluează istoric”. În sensul acesta, pentru Gianni Vattimo, viitorul aparţine „carităţii moral-practice”. El vorbeşte despre iubirea care va înlocui adevărul şi despre faptul că, în viitor, creştinismul se va reforma recuperând un mesaj al carităţii, al milei, al compasiunii faţă de semeni.

Aşa mă pregătesc eu pentru sfintele sărbători pascale, recitind câteva pasaje din texte sacre, răsfoind câte vreo carte de istoria religiilor, fiind atentă la noile apariții editoriale, amintindu-mi de zilele de sărbătoare petrecute în familie, cu părinții, frații, bunicii, mătușile, unchii mei, cu verișori și verișoare. La care, mai târziu, s-au alăturat copiii nou apăruți în familie. De masa de Paște se ocupa bunica maternă, mama mare Aurelia, care era fată de preot și cunoaștea în amănunt toate tradițiile religioase. Fără să fie vreo habotnică, însă. Mama mare avea un talent special la pregătirea meselor festive, le punea la cale cu dichis, mă rog, fusese la un pension de domnișoare de la Bârlad, și asta se vedea în toate purtările ei și-n tot ce făcea.



Cert este că nu am mâncat niciunde un stufat de miel mai gustos și o plăcintă cu măruntaie mai grozavă, un fel de drob, dar nu în prapur, ci într-un aluat asemănător celui de clătite. O plăcintă rotundă, cu multă verdeață, condimente, cu o aromă divină. Ce să mai spun de păscuțele cu brânză, cu smântână, cu orez, și cu puzderie de stafide muiate în rom, cu ciocolată, de cozonacii burduhănoși, plini de cacao, nucă, rahat, cu o coajă lucitoare și crocantă. Pe care, noi, copiii, îi scobeam, ca să le mâncăm miezul, umplutura. Cum făceam și cu pasca, de la care nu ne plăceau marginile de aluat tare. În fine, amintirile astea îmi fac mult bine, retrezind în mine fetița de altădată, reînviind toată afecțiunea pe care o simțeam pentru familia mea. „Să nu rămâi dator cu nimic, doar cu iubire”, îmi vin în minte, puternice și vii, vorbele apostolului Pavel.

Revenind la cărți, la hrana pentru minte și suflet, de care n-ar trebui să ne lipsim nicicând, vreau să vă semnalez o importantă lucrare apărută la Editura Meronia. Se numește „Iisus. Un profil biografic” și este scrisă de Armand Puig, preot și profesor de teologie romană-catolică, rector al Universității din Barcelona. Autorul precizează că lucrarea lui se adresează unui public foarte larg, interesat de figura istorică a lui Iisus, asta nepresupunând convingeri religioase și nici cunoștințe biblice speciale. Mesajul cărții este foarte important și el se poate rezuma astfel: împărăția lui Dumnezeu nu poate fi câștigată doar prin respectul formal, impus al „poruncilor”din Decalog, ci e accesibilă prin curățire morală din convingere și prin iubire față de semeni. E un sens al existenței în care am crezut dintotdeauna.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"