29 martie 2024
OpiniiEditorialGulerele albe ne dau clasa cu datoriile la stat

Gulerele albe ne dau clasa cu datoriile la stat

Lista datornicilor de talie mica la bugetul statului, abia facuta publica de ANAF, e un talmes-balmes. Claie peste gramada, fara nicio ordine data macar de localitatea de domiciliu sau de judetul din care se trag rau-platnicii, fara macar o asezare dupa alfabet, aproape 187.300 de nume iti defileaza prin fata de pe aceasta lista. Dar, cu ceva rabdare si cu ceva abilitati din domeniul IT gasesti cam ceea ce te intereseaza.

Daca nu esti pe lista rasufli usurat, iar daca dai de numele vreunui cunoscut ori jubilezi ca l-ai vazut infundat ori ii plângi de mila sau il caini macar in gând. Pâna la urma, 1.500 – 2.000 de lei restante n-ar fi chiar marea cu sarea, daca numai despre atât ar fi vorba.

La altii, insa, e vorba de mult mai mult. Si te intrebi, fara speranta de raspuns, cum de sunt unii cu milioane sau cu sute de milioane de lei datorii la stat si nu s-a legat nimeni de ei pâna acum. Pentru ca sunt!

Iti vin in minte celebrele de acum cazuri ale amarâtilor care au fost dovediti de Fisc si, evident, de instantele de judecata ca au vândut niscaiva buruieni si n-au platit taxe si impozite, ca altii au râvnit la câte o pâine sau la vreo biata gaina si s-au trezit cu catusele pe mâini.

Dar ce sa mai zici de primii zece datornici la stat, persoane fizice, având fiecare obligatii fiscale restante între 12 si 232 de milioane de lei? Pai, cine credeti ca puteau acumula astfel de restante? Sunt nume sonore pe aceasta lista. Pe primul loc apare Sorin Negoita, primarul sectorului 3 al Capitalei si candidat, cu obligatii fiscale necontestate de 232 de milioane de lei.

George Becali are datorii la stat de 3,9 milioane de lei, pe care le-a contestat, Silvu Prigoana are obligatii de 3,9 milioane de lei.

Omul de afaceri Daniel Guzu figureaza cu datorii de 2 milioane de lei, contestate integral, iar nastrusnicul Cristian Tântareanu are si el 2,7 milioane de lei obligatii fiscale necontestate.

Culmea e ca, din totalul de 3,4 miliarde, ANAF poate recupera la aceasta data doar circa 2,3 miliarde de lei. Situatia juridica a restului de creante de 1,1 miliarde de lei (insolvabilitate fara bunuri sau venituri urmaribile, existenta unor hotarâri judecatoresti de suspendare a executarii silite etc.) opreste Fiscul de la initierea sau continuarea masurilor de executare silita.

Concluzia: sa tot porti gulere albe!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri