28 martie 2024
ActualitateGabriel Berca rămâne în arest preventiv

Gabriel Berca rămâne în arest preventiv

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv într-un dosar în care este acuzat de DNA de corupție, a decis joi Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea supremă a respins o contestație depusă de Gabriel Berca, după ce pe 24 iulie Curtea de Apel Bacău a decis arestarea acestuia pe o perioadă de 30 de zile.

“În toată cariera mea, nu mie rușine de ce am făcut. Am fost ministru de Interne și acum stau într-o cameră cu oameni acuzați de tentativă de omor. Solicit să fiu cercetat într-o formă în care să mă pot apăra cu argumente”, le-a spus Berca judecătorilor.



El a respins acuzațiile procurorilor că ar fi primit bani pentru PDL de la un om de afaceri, arătând că toate sumele din campania electorală erau plătite prin bancă și erau ușor de urmărit.

Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic să își folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

“Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri la o școală din localitatea Ardeoani.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri