29 martie 2024
SportFotbal/ Liga a II-a: Singuri impotriva tuturor

Fotbal/ Liga a II-a: Singuri impotriva tuturor

Sport Club Bacau a invins Rapidul, preluându-i si motto-ul

Bani, sustinere, stadion

Uitata de autoritati, ignorata de sponsori, tinuta la distanta de suporteri. Asa se prezinta Sport Club Bacau, una dintre cele mai frumoase echipe din Seria I a ligii secunde. Daca nu cumva, chiar cea mai frumoasa. Jocul placut si eficient al bacauanilor a cules, vineri, noi aprecieri din partea comentatorilor si specialistilor. Si, cel mai important, a facut inca o victima: una ilustra, Rapid Bucuresti. Sport Club s-a impus cu 2-1 in Giulesti, reconfirmând calitatile si anulând defectele puse in practica in precedentul joc contra liderei, incheiat cu un neverosimil 1-5 la finalul lui martie. Elevii lui Cristi Popovici au luat cele trei puncte giulestenilor, preluându-le, totodata, si motto-ul: singuri impotriva tuturor. S-ar lepada cu mare placere de el, dar, in conditiile in care se afla (fara bani, fara sustinere si fara stadion), asta e tot ce le-a mai ramas: sa lupte. Singuri. Singuri impotriva tuturor.



“Si noi suntem bacauani”

Fotbalistilor bacauani nu le vine usor sa vorbeasca despre situatia lor. Aproape ca le e rusine, desi rusine ar trebui sa le fie oficialitatilor. Unul are nunta, altul copil si toti, dar absolut toti, datorii. Ultimii bani primiti de la club i-au vazut in iarna; stiti ce repede se topesc 500 de lei? “E greu sa ne antrenam si sa jucam in aceste conditii, dar tragem si noi cât putem in speranta ca, la un moment dat, ceva se va echimba. In bine, vreau sa zic”, spune capitanul Ioan Adascalitei. “Cel mai tare ma supara ca, pentru marea majoritate este ca si cum n-am exista. Ma gândesc ca oficialitatile nici nu stiu de noi. Si totusi, cei mai multi din echipa suntem bacauani. Si jucam pentru Bacau”, marturiseste golgheterul Sport Clubului, Catalin Vraciu, care gaseste, totusi, puterea unui zâmbet: “Recent am citit o maxima care mi-a placut foarte mult. Zicea ca oamenii isi sacrifica sanatatea pentru a face bani, dupa care isi cheltuiesc toti banii pentru a-si recupera sanatatea. Eu degeaba alerg dupa bani, ca oricum vad ca nu pot da de ei. Asa ca, trebuie sa am grija sa nu ma accidentez pentru ca, dupa aia, nu as avea bani pentru a ma ingriji”.

“Barem sa terminam campionatul”

SC Bacau are un vestiar cuminte. Poate prea cuminte. Baietii nu au facut nici greva, nici scandal si nici nu au iesit pe teren cu intârziere sau cu brasarde albe, in semn de protest: “La ce ne-ar folos?”. Singura lor modalitate de protest este sa câstige cât mai multe meciuri: “In felul acesta, poate ajung sa ne bage si pe noi in seama autoritatile”. Calculele spun ca daca va câstiga urmatoarele doua meciuri de acasa (“din pacate, sa joci pe Letea numai acasa nu se poate numi, de aia grosul punctelor le luam din deplasare, unde dam de terenuri bune”), asadar, cu sase puncte in urmatoarele doua runde, Sport Club ar intra in cartile promovarii. “Cum sa ne facem calcule pentru promovare când noi nu stim daca vom avea bani pentru a achita baremurile de arbitraj la meciurile de acasa? Pentru mine, cea mai mare preocupare este sa putem termina campionatul”, puncteaza antrenorul bacauanilor, Cristi Popovici.

Ce vremuri, nu?

Si daca ar promova, unde ar putea juca Sport Clubul? Pe “Municipal”, in niciun caz; acolo e balastiera, vorba lui Gioni Andries, fotbalistul cu cele mai multe prezente in A sub tricoul Bacaului. Poate la Vaslui sau la Piatra Neamt…”Lipsa unui stadion aflat in conditii rezonabile ne afecteaza si relatia cu sponsorii. Cu totul alt sprijin am putea primi daca am avea la dispozitie un «Municipal» aflat la standardele lui 2016″, a dezvaluit presedintele Cristi Ciocoiu. Din nefericire, relatia Primariei Bacau cu “Municipalul” este aceeasi pe care o are si cu echipa de fotbal a Bacaului: dezinteres total. Bine, bine, vor veni niste firimituri pe Legea 350, pentru ca ne aflam in campanie electorala. Si pentru a aminti ca “Primaria Bacau iubeste sportul bacauan”, ca tot o ardem in sloganuri. Si totusi, in urma cu doar doi- trei ani, pe când era sub aripa PNL-istilor din Consiliul Local, echipa aceasta beneficia de finantari de ordinul milioanelor de euro. Iar la meciurile de acasa, alaturi de “marele sef” Romeo Stavarache se inghesuia “toata floarea cea vestita”: de la Bârzu la Ababei, de la Lupu la Luchian, de la Ciubotaru la Nechita. Ce vremuri, nu? Doar fotbal n-aveam, dar cui ii pasa?

Golul lui Mihai Rugiubei

Acum, avem si fotbal. Si inca unul de buna calitate. Lectia de pe Giulesti e inca proaspata in minte. Cu rezultatul de 2-1 ca bonus. Iar ca sa cautam o alta victorie a Bacaului pe terenul Rapidului ar trebui sa scormonim adânc in maruntaiele statisticii. Chiar asa! Stiti ca precedenta victorie data din octombrie 1971? Adica acum 45 de ani! Atunci, Dinamo Bacau (viitorul Sport Club si FCM) se impunea cu 2-1, Mihai Rugiubei marcând un gol de cineteca (exista filmarea) in poarta lui Rica Raducanu. Iar Rapidul tocmai eliminase pe Napoli din Cupa Uefa. Un Napoli la care jucau, printre altii, Dino Zoff (viitor campion al lumii cu Italia) si Jose Altafini (fost campion mondial cu Brazilia). Asta o scriem asa, ca sa ne amintim cu totii ca la Bacau fotbalul nu s-a nascut din ordinul lui Stavarache. Ce-i drept, in anul de gratie 2016, fotbalul bacauan de-abia isi duce zilele. Unii vor ridica din umeri: si cui ii pasa? Spuneti-le astea lui Dembrovschi si Gioni Andries. Spuneti-le parintilor care si-au dat pustii la fotbal la Sport Club, Aerostar, FC Bacau, Sporting sau Viitorul si care spera ca, intr-o buna zi, copii lor vor juca in A cu echipa Bacaului. Daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, poate ca nu suntem chiar atât de singuri. Ce-i drept, trebuie sa luptam din greu. Impotriva tuturor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri