28 martie 2024
Cultură,,Fiecare dintre noi ne purtam la sân imbecilul nostru”

,,Fiecare dintre noi ne purtam la sân imbecilul nostru”

Imi plac managerii occidentali care premiaza si unele infrângeri ale salariatilor companiei. Nu poti fi mereu invingator intr-un sistem concurential in care, uneori, minutele sau orele decid câstigatorul. Din pacate, pe toate meridianele lumii, copiii sunt educati in asa fel incât doar laurii sa-i valideze ca fiinte de succes. Vrem mereu pe podium, vrem lauri, tânjim uneori dupa aplauzele semenilor, chiar si atunci când stim ca ele nu sunt sincere. Ne este teama sa initiem proiecte, din cauza faptului ca s-ar putea ca acestea sa nu fie curtate de succes. Din acest motiv nu ne asumam prea des nici decizii care au un grad ridicat de risc, desi suntem constienti de faptul ca la capatul asteptarii am putea sa ne intâlnim cu Binele, Frumosul, Adevarul… Mircea Eliade rezuma minunat povestea aceasta a indraznelilor noastre: ,,Cei mai multi dintre noi credem ca am facut un lucru bun numai daca am primit o recompensa: o felicitare, o distinctie, o observatie favorabila. Si, dimpotriva, socotim esuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neincredere, sau de-a dreptul cu dispret”(,,Oceanografie”, Humanitas, Bucuresti, pag. 49). Neindoielnic, in gândul lui Mircea Eliade locuieste frumos ceva din spiritul altruismului, non-egocentrismului filosofiei indiene antice. Nu trebuie sa ne fie teama de batalii: ,,Nu sunt pierdute decât acele batalii pe care nu le incepi niciodata. Nu esti invins decât daca refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice incerci in aceasta existenta miraculoasa – sunt victorii; si cât ar fie ele de mutilate, nu trebuie sa regreti” (Ibidem).
Obsesia recompensei ne dezumanizeaza, de multe ori. A trai sub imperiul acestei obsesii, doar ca sclav al laurilor, este dramatic. ,,Daca fiecare ins ar actiona fara gândul recompensei, pamântul acesta ar fi un rai. Daca numai zece insi ar activa detasat – adica liberi, deschisi intregii realitati, fara prejudecati si fara dogme – viata ar putea merge inainte nestingherita (…) Sa nu uitam ca fiecare dintre noi ne purtam la sân imbecilul nostru, si numai noi il putem sugruma”(Mircea Eliade, op. cit, pag. 52).
M-am gândit mult la cei ,,numai zece insi” invocati de Eliade. Care ar putea fi, in istoria umanitatii, acestia, in afara de Hristos? Cel mult, mi-am zis, Don Quijote, Miskin, Micul Print si Mahatma Gandhi. Don Quijote, Miskin si Micul Print sunt plasmuiri ale inocentei. Inocenta nu vâneaza niciodata lauri. Poate si datorita faptului ca-i are deja, ca locuiesc in fiinta sa. Don Quijote, Miskin si Micul Print ramân, totusi, doar trei admirabile plasmuiri. Terestrul Mahatma Gandhi? N-a fost rasplatit niciodata cu Premiul Nobel pentru Pace, desi a fost nominalizat de mai multe ori, dar n-a tradat niciodata vreo urma de regret / nemultumire in raport cu aceasta posibila ,,izbânda”. Don Quijote a crezut ca increderea in oameni va face lumea mai buna. Miskin ne-a spus, daca putem acorda credit mai multor personaje dostoievskiene, ca ,,frumusetea va mântui lumea“. Admirabil, Micul Print al lui Antoine de Saint Exupéry ne-a sugerat faptul ca oamenii mari nu pricep niciodata nimic si este obositor pentru copii sa le dea intruna explicatii. Obsesiv, Mahatma Gandhi, un pragmatic fara sabie, ne-a demonstrat ca raul nu poate fi invins cu ura, ci numai cu resurse care sunt zamislite din dragoste.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri