Arata asa cum ar trebui sa arate orice instructor de gimnastica de intretinere in vârsta de 30 de ani. Numai ca primaverile din viata Feliciei Andrei sunt mai numeroase. Si mult mai bogate.
– Stiu ca nu se cade sa intrebi o doamna ce vârsta are, insa in cazul de fata, curiozitatea bate politetea. Asadar…
– Asadar, am 58 de ani.
– De regula, femeile scad numarul anilor. Dumneavoastra vad ca va place sa adaugati.
– Ei bine, sa zicem ca… m-ati prins; nu am inca 58. Dar ii implinesc foarte curând: pe 16 martie.
– 58 de ani pe care nu ii aratati deloc. Secretul?
– Fac foarte multa miscare. Zilnic, alerg 35-40 de minute pe banda, iar la acestea se adauga aproximativ cinci ore de antrenamente pe care le conduc in calitate de instructor de gimnastica de intretinere. Sunt zile in care ajung si la sapte ore de antrenament deoarece, mai nou, mi-am deschis o sala si la mine acasa.
– Nu e singurul secret, probabil.
– E cel mai important. Fara miscare, nu poti sa-ti mentii tonusul: nici cel fizic si cel psihic. Eu ma consider o persoana binecuvântata de Dumnezeu: sunt sanatoasa si fac ceea ce-mi place. Sunt o persoana realizata social, profesional si familial.
– Stiu ca aveti doi copii.
– Chiar trei, ca sa nu o supar pe nora mea. Prin urmare, trei copii si o nepotica de cinci ani, Ruxandra. Ruxandra mi-a permis sa descopar cea mai frumoasa meserie din lume: cea de bunica.
– Face si Ruxandra gimnastica de intretinere?
-Ba bine ca nu! Daca o intrebi ce se va face când va fi mare, raspunde hotarât: schioare! A si luat o medalie la schi, la un concurs la Brasov. Ii place schiul, dar si gimnastica de intretinere: face mereu Nirvana, impreuna cu …Buni.
– Nirvana fiind…
– Fiind o combinatie de exercitii de tai-chi, yoga si pilates. Recent, cineva imi spunea ca, de când urmeaza sedinte de Nirvana, nu mai are crize de astm. Iar o alta persoana imi marturisea, foarte fericita, ca simte cum i s-a dezvoltat rezistenta. Acest feedback ma bucura foarte mult deoarece imi arata ca lucram bine. Iar eu imi doresc ca ceea ce fac sa fie o treaba de calitate.
– Daca ar trebui sa definiti intr-o propozitie ce inseamna pentru dumneavoastra gimnastica de intretinere, care ar fi aceea?
– Poate ca va suna banal, dar eu spun ceea ce simt: gimnastica de intretinere e viata mea. Am cursanti cu vârste cuprinse intre 11 si 67 de ani care, atunci când vin la antrenament, uita de toate grijile si problemele. Sa stiti ca nu-i putin lucru.
– Pâna sa ajungeti la gimnastica de intretinere, ati inceput cu cea artistica. Apoi, a venit rândul aerobicului. Dam putin timpul inapoi?
– De ce sa nu-l dam? Tin minte ca am inceput gimnastica la vârsta de opt ani, cu familia Bibire. Sotii Mircea si Mariana Bibire au insemnat enorm pentru gimnastica bacauana si nu numai. Drumul meu de la scoala spre casa trecea prin fata Salii de Gimnastica de pe Banca Nationala. Intr-o zi, am intrat, mânata de dorinta de a face gimnastica, dar si de supararea ca fusesem respinsa la o selectie de la scoala. Am inceput cu domnul Vrabie, iar in clasa a sasea eram in lotul national de junioare al României.
– Poate nu multa lume stie ca ati fost colega de lot cu Nadia Comaneci.
– Nadia era mai mica decât mine, dar mult, mult mai talentata. Oricum, gimnastica artistica mi-a oferit foarte mari satisfactii. N-am sa uit emotia prilejuita de intonarea imnului national la un concurs câstigat in Bulgaria. Sau faptul ca in 1972 am devenit campioanele absolute ale României. Ma descurcam foarte bine la paralele, la sol, la sarituri… poate mai putin la bârna.
– La aerobic cum ati ajuns?
– Am ajuns relativ târziu, dupa 1990. Pâna atunci trebuie sa marturisesc ca nu m-am regasit in ceea ce faceam. In 1992 am urmat cursurile Scolii de Antrenori pentru ca in ’94 sa am marea sansa – Dumnezeu ma iubeste – ca in cadrul Federatiei sa se infiinteze sectia de gimnastica aerobica.
– Iar Felina, clubul condus de dumneavoastra, a inceput sa “rada” tot pe plan national si international.
– Intr-adevar, a fost o ascensiune rapida. Cuplul Mirela Rusu- Catalin Borcea a cucerit, trei ani la rând, titlu national. A urmat apoi un bronz la Mondialele din Germania, pentru ca ulterior Mirela sa devina tripla campioana mondiala. Au fost satisfactii imense. La fel ca si absolvirea, la o vârsta ceva mai inaintata, a Facultatii de Educatie Fizica. Ceea ce nu am reusit in 1978, din motive pe care nu vreau sa le comentez, am izbutit, iata, in 2002. Niciodata nu e prea târziu.
– Suntem pe final de interviu si, cum mâine este ziua dumneavoastra de nastere, vreau sa va intreb ce program v-ati facut?
– Sa stiti ca nu mi-am facut un program special. Nu va fi o zi speciala. Sau, daca vreti, va fi o zi la fel de speciala ca toate celelalte din viata mea.
– Atunci, va urez sa va bucurati din plin de ele si… La multi ani!
