In tumultul evenimentelor de tot felul, provocate de tabloide disperate ori, in stil strengaresc, de baietii cu cefele mereu tunse si ochi albastri la purtator, daca ai norocul, vei gasi si acel „altceva” care, intr-adevar, ar interesa publicul educat peste medie, cel putin.
Sigur, nu vorbesc despre ciobani guralivi pasionati de fotbal (care nu cunosc si nici nu inteleg prea mult din fenomen, ci mai curând mirosul mereu fetid al banilor care se scot din el). Si nici despre presedinti cu maxilarul blocat care graiesc povesti despre lucruri bine facute, in zbor spre destinatii cât mai exotice posibil, ori despre hahaieli exasperante scoase din gâtlejul udat din abundenta cu rachiu de plosnita.
Nicidecum. Ci despre acele lucruri de utilitate imediata, extrem de practice, care, de cele mai multe ori, apar fie din intâmplare sau, cum imi place sa spun, in urma sclipirii de geniu a omului de lânga noi. Om simplu, in esenta, care nu turuie peste toate gardurile atunci când a mai facut un pas enorm pentru umanitate, as zice, fara sa exagerez in niciun chip, daca iau in calcul numai amploarea pe care o capata, de la o zi la alta, ideile sale, initial, de nisa.
Un om pe care, credeti-ma, am avut privilegiul sa-l cunosc suficient de bine cât sa-mi formez o parere care sa-mi creeze un confort psihic de necontestat. In fine, de mai bine de doua decenii, acest personaj pe care, in alte conditii, mi l-as fi dorit frate mai mare cu care sa ma aventurez printre vise care, ulterior, sa se transforme in realitate, ei bine, acest om nu motaie in neproductiva incântare de sine, ci are curajul sa se gândesca profund la viitor (in timp ce mai toti dintre noi sunt preocupati sa-si traiasca pe cât de intens clipa, de frica despartirii de prezent).
Si o face cu atâta pasiune, incât ai crede ca n-ar avea, pe sub haine, aceeasi materie organica ce ne insufleteste pe toti umanoizii, ci mai degraba un sistem sofisticat de componente electronice de inalta perfectiune produs undeva pe-aproape, prin Galaxia Andromeda. As spune oricând despre el ca este exponentul exceptionalismului românesc, din ce in ce mai greu de identificat acum, in jungla umanitatii. Din pacate.
