29 martie 2024
OpiniiEditorialE lesne sa ordoni sa dai.

E lesne sa ordoni sa dai.

Oricât de sinistra ar fi, trebuie sa ne amintim acum o vorba cu profund inteles: de moarte si de fisc nu ai cum sa scapi. Nici mort nu mai scapi! Pentru ca de câteva zile si persoanele fizice care nu obtin venituri si nu sunt scutite special sunt obligate sa achite contributia la sistemul public de sanatate (CASS), conform prevederilor noului Cod Fiscal. Mort-copt, platesti!

Stai si te uiti la noua prevedere legala ca pisica la calendar si nu intelegi: pai, de unde bani daca nu ai niciun venit? Unde e logica?

L-am auzit pe unul comentând cu naduf: „Eu inteleg ca prin aceasta masura statul indeamna oamenii la furt si tâlharie. Daca nu obtin niciun fel de venit, de unde sa platesc? Nu-mi ramâne decât sa ies in strada cu toporul.”

Ma scutur ca de o vedenie rea si dau de o alta opinie, care parca ma mai lumineaza: „Nu înteleg comentariile negative. De unde vreti sa aiba medicii salarii mai mari, sa nu trebuiasca sa va ceara spaga sau sa nu plece din tara? Daca vi se pare mare contributia, ia vedeti în tarile occidentale cât se plateste. Dar daca un meserias bun lucreaza la negru, plateste CASS? El câstiga de trei ori mai mult, iar daca se înbolnaveste este tratat exact ca cel care a platit multi ani contributia dintr-un salariu nenorocit. Sau unul care inchiriaza apartamente, fara sa plateasca vreun impozit. E corect? Si câte exemple or mai fi!”

Statul a pornit, pe aceasta tema, o veritabila vânatoare de contribuabili. Corect, insa as vrea sa-i vad prinsi pe cei care au si nu dau, adica nu declara cât au. Pentru ca celorlalti, saracilor lipiti, le mai poti impune, eventual, doar sa-si vânda tot ce mai au si sa plateasca cei aproape 60 de lei lunar. Pâna in ziua in care nu vor mai avea nimic, decât viata.

Sa fim, totusi, corecti: sunt opt categorii de persoane scutite de o asemenea contributie. De la a noua in sus (sau in jos) e alta poveste. Si, in definitiv, daca poti munci chiar si cu ziua, tot mai câstigi ceva. Doar ca o zi nu tine cât un an.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri