28 martie 2024
ActualitateDragoș Benea a mai câștigat o competiție

Tg. Ocna: O cursă unică, în subteran și la suprafață!

Dragoș Benea a mai câștigat o competiție

O competiție unică, cu traseul și la suprafață, și în subteran, a fost organizată de SALROM, în parteneriat cu Primăria Tg. Ocna și Asociația Transalpin Bike. Cursa de MTB XC și Trail Run, numită „Călătorie între Cer și Pământ” și desfășurată în week-end, a avut plecarea din fața Primăriei.

Anul acesta, a fost introdusă și proba de Trail Run pe lângă cea de ciclism MTB. Așadar, s-a plecat din centru pe străzile orașului până la porțile minei, au fost parcurse depozitele de sare, s-a intrat în tunelurile întunecate, de 3,1 km, apoi în Salină, unde e lumină, iar temperatura nu coboară sub 12 grade.

Cei 3 km au fost mai grei la întoarcere, apoi a urmat traseul prin pădure, intrarea în oraș și pedalarea prin sediul Primăriei. În total au fost 15 km. La MTB, câștigător a fost Bogdan Duca.



La proba de Trail Run au fost 2 lungimi de traseu – cross 5 km și semimaraton 21 km. Participant și câștigător a fost senatorul Dragoș Benea, președintele județenei PSD. El a obținut locul I la categoria de vârstă 40+, după o oră și 41 de minute, și locul IV în clasamentul general.

„Alergarea și bicicleta sunt pasiuni mai vechi: de 19 ani – bicicleta, de 7 ani – alergarea. Particip pentru că astfel de concursuri îți oferă posibilitatea să cunoști oameni noi, din alte județe, să vezi peisaje noi, să trăieșiti emoții și să obții performanțe”, a mărturisit Dragoș Benea.”

Tg. Ocna este cel mai pitoresc oraș al județului nostru, iar concursul a fost foarte bine organizat și a avut momente interesante, ca traseul prin Salină, apoi pe dealurile din jur și finișul prin clădirea Primăriei, a mai precizat el. Senatorul Dragoș Benea a finalizat până acum 27 de curse de maraton clasic (42 km).

„Eu abordez aceste curse într-un spirit competitiv, atât cât îmi permite sănătatea și timpul liber. Nu particip de dragul de a participa.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri