28 martie 2024
ActualitateDemolarea bailor de la Sarata ia un pic de pauza

Demolarea bailor de la Sarata ia un pic de pauza

Iuresul pe care l-au facut, zilele trecute, satenii din Sarata pare sa fi avut efect. Dovada sta faptul ca administratorii Bailor Sarata au decis sa suspende, deocamdata, actiunile de demolare a constructilor vechi ale statiunii.

„Aseara (miercuri seara, n.r), când am venit acasa, fiind plecat din localitate, am observat ca lucrarile de demolare s-au oprit. In fine, este mult de vorbit despre cine este proprietarul de drept al bailor. Am un pat plin de documente care vin in sprijinul afirmatiilor mele”, ne-a declarat Mihai Sandu, localnic din Sarata.

Reamintim ca, la inceputul saptamânii, un grup numeros de localnici din comuna au protestat fata de decizia Episcopiei Romano-Catolice, cea care administreaza statiunea si care a decis sa rada din temelii vechile cladiri, in locul acestora urmând a fi ridicate alte noi, cu finantare externa. Saptamâna trecuta, localnicii care s-au opus demolarii au obtinut de la instanta un document prin care se dispune incetarea oricaror lucrari in arealul Bailor, pâna când va fi emisa definitiv o decizie in procesul aflat pe rol având ca subiect tocmai diferendul dintre cele doua parti.



„Consiliul Judetean a revocat autorizarea de demolare, pentru ca s-a deschis un nou proces in instanta. Noi vom face contestatie la revocare, iar apoi vom merge in instanta. Daca nu reusim sa ducem acest proiect la indeplinire, ar fi un alt esec dupa alte doua investitii pierdute”, a declarat in replica pr. Lucian Simon.

Vom reveni cu amanunte in editiile noastre viitoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri