29 martie 2024
ActualitateDeficit de personal la Politia Locala Bacau. Un singur echipaj supravegheaza traficul...

Deficit de personal la Politia Locala Bacau. Un singur echipaj supravegheaza traficul din oras

Politia Locala Bacau are la ora actuala 22 de posturi libere, dintre care 20 din rândul agentilor de teren. Criza de personal se simte cel mai mult la Biroul de Siguranta Rutiera unde pentru tot municipiul Bacau exista un singur echipaj care supravegheaza traficul pe timpul celor doua schimburi. Aceasta patrula trebuie sa-i urmareasca pe soferii care parcheaza in locuri interzise si incurca circulatia, sa-i sanctioneze ori sa le blocheze rotile, doar ca pare greu de crezut ca poate acoperi un oras intreg.

„Avem un singur echipaj independent, iar alti cinci agenti lucreaza in patrule mixte, in sistem integrat impreuna cu agentii din cadrul Biroului Rutier al Politiei Municipiului Bacau. Dimineata, toate aceste efective de siguranta rutiera se repartizeaza pentru fluidizarea traficului”, a explicat Relu Mardare, seful Politiei Locale Bacau.

In acelasi timp, oficialii institutiei nu vad masura blocarii masinilor ca fiind cea mai buna, pentru ca de cele mai multe ori mai mult incurca, daca au fost lasate pe o strada aglomerata, si ca ideal ar fi ca acestea sa poata fi ridicate. Daca nu le „incalta” cu o „caracatita”, mai exista si varianta amenzii.



In primele cinci luni ale acestui an au fost aplicate de politistii cu atributii pe siguranta rutiera 654 de amenzi, in valoare de peste 53.000 de lei. O supraveghere mai buna s-ar putea face daca s-ar suplimenta efectivele si acest lucru este posibil, având in vedere ca dupa ultimul recensamânt al populatiei, schema de personal ar putea fi suplimentata de la 173 la 195 de posturi.

„Avem un ordin de la prefectura in care ne spune ca putem avea 195 de functii publice angajate si in masura in care bugetul ne va permite probabil ca incepând cu anul viitor o sa completam organigrama si sa angajam pe siguranta rutiera, disciplina in constructii”, a mai spus Mardare. Pentru a angaja noi oameni este insa nevoie de mai multi bani de la bugetul local, iar acest lucru il pot aproba doar consilierii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri