18 aprilie 2024
EconomieDedeman își digitalizează gestionarea resurselor umane

compania aplică soluții digitale SAP de recrutare, training și comunicare internă pentru salariați

Dedeman își digitalizează gestionarea resurselor umane

Liderul pieței locale de bricolaj, Dedeman Bacău, a decis să-și digitalizeze procesele de recrutare, dar și de training și de comunicare internă pentru cei peste 9.000 de angajați, prin implementarea soluției digitale de gestionare a resurselor umane SAP SuccessFactors – anunță SAP România.

Dedeman pune astfel pe primul loc pregătirea și eficiența angajaților, dar și procesul de comunicare organizațională. SAP SuccesFactors este o suită de aplicații special create pentru a răspunde nevoilor departamentelor de Resurse Umane, oferind soluții de recrutare, de onboarding, de evaluare a performanțelor, pentru managementul obiectivelor, pentru dezvoltarea carierei, de analize și de raportare, dar și soluții de colaborare socială.

Implementarea va fi realizată de partenerul SAP, Red Point Software Solutions, principalul furnizor software al Dedeman. Red Point Software Solutions este certificat pentru implementarea soluțiilor cloud de la SAP și este unul dintre implementatorii importanți de soluții business de la SAP în România și Republica Moldova.



„SAP Success Factors – spune Răzvan Gidei, general manager al Red Point Software Solutions – va aduce angajații Dedeman mai aproape de clienți, oferindu-le consultanță reală în achiziția produselor, la calitate și preț optim. Dedeman este clientul nostru cu cea mai mare viteză de dezvoltare și suntem pregătiți să ținem pasul cu ei în ceea ce privește susținerea afacerii prin performanța aplicațiilor software pe care le implementăm și dezvoltăm”.

Angajații Dedeman vor putea accesa o platformă digitală de training în cloud, care pune la dispoziția acestora cursuri și alte materiale conexe esențiale pentru dezvoltarea lor profesională. Procesul de training al noilor angajați va fi simplificat și automatizat pentru toate locațiile magazinelor Dedeman. Prin integrarea soluției cu website-urile de job-uri, Dedeman va avea acces rapid la candidați, economisind astfel timp și resurse. Realizând diverse analize privind abilitatea și competențele candidaților vor putea realiza mult mai ușor selecția acestora, acoperind necesarul de personal pe o arie geografică mult mai mare.

„Angajații Dedeman – a declarat președintele companiei, Dragoș Pavăl – reprezintă pentru clienții magazinelor consultanții care oferă soluții personalizate pe loc. Din acest motiv, recrutarea, pregătirea continuă și comunicarea internă prin crearea unei comunități online care colaborează în timp real reprezintă un factor important al satisfacției clienților noștri”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri