29 martie 2024
ActualitateCursul festiv al claselor a XII-a din Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau

Cursul festiv al claselor a XII-a din Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau

26 mai 2015. Zi importanta pentru absolventii claselor a XII-a de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau, care ieri si-au luat ramas bun de la cei patru ani de liceu. Majoretele si Ansamblul „Ciucurelul” (condus de prof. Mitica Pricopie), embleme ale institutiei de invatamânt, au deschis defilarea, din care nu au lipsit baloanele colorate, bucuria, muzica populara, elevii si profesorii, intr-un tot unitar.

O noua promotie a renumitului colegiu a ajuns la ora bilantului. Marea sarbatoare a inceput la ora 11.00, cu traditionala parada a absolventilor, ce a incântat lumea pe tot traseul, de la Prefectura la Primarie, apoi la Teatrul de Vara „Radu Beligan”, unde a avut loc cursul festiv.

Sala a gazduit pe cei 249 elevi absolventi din cele opt clase a XII-a, alaturi de parinti si colegii lor de la clasele mai mici, care au venit sa le fie alaturi in aceste momente de bucurie. Cei care i-au indrumat de-a lungul anilor de liceu au fost, si ei, prezenti la ultima strigare a catalogului pentru absolventii promotiei 2015, respectiv prof. Madalin Bertea (clasa a XII-a A – filologie intensiv engleza), prof. Ionela Tuduriu (clasa a XII-a B – filologie bilingv engleza), prof. Elena Chelaru (clasa a XII-a C – stiinte sociale intensiv engleza), prof. Viorel Cruceanu (clasa a XII-a D – stiinte sociale), prof. Ionut Dantis (clasa a XII-a E – stiinte ale naturii intensiv engleza), prof. Catalin Barbu (clasa a XII-a F – stiinte ale naturii), prof. Ingrid Lazar (clasa a XII-a G – matematica/informatica intensiv engleza) si prof. Gabriel Puiu (clasa a XII-a H – matematica/informatica).



Aceste clipe de bucurie si nostalgie au fost traite la cote maxime de sefa promotiei Stefana Bostan, de la clasa a XII-a A, eleva de „10 pe linie”.

„Totul este posibil, daca iti place ceea ce faci si daca ii respecti pe cei din jur”, ne-a spus absolventa, care va urma Istoria Artelor, iar dupa finalizarea studiilor universitare isi doreste sa ajunga curator de arta, cel mai probabil in strainatate. La cursul festiv, Stefana, care inca de anul trecut a preluat cheia succesului, a predat-o acum unei noi candidate la obtinerea aceluiasi titlu pentru promotia viitoare, Raluca-Andreea Donici, de la clasa a XI-a G – stiinte ale naturii.

„In aceste momente de maxima incarcatura emotionala, ne despartim de una dintre cele mai bune generatii pe care le-a avut colegiul nostru. Le dorim cu acest prilej o cariera cât mai stralucita in domeniile pe care si le vor alege, in sensul ca fiecare dintre ei sa reuseasca sa-si cucereasca propriul Everest.”
prof. Calin Boamba, directorul colegiului

[wonderplugin_gallery id=”266″]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri