28 martie 2024
ActualitateCristian Ghingheș a primit «avertisment» pentru „fake-news" despre Colegiul „Alecsandri”

Cristian Ghingheș a primit «avertisment» pentru „fake-news” despre Colegiul „Alecsandri”

– el a refuzat să discute problema, preferând să părăsească, precipitat, ședința Consiliului local

S-a întâmplat o premieră în legislativul local băcăuan: cel mai tânăr consilier, independentul Cristian Ghingheș, a fost sancționat cu «avertisment» de plenul Consiliului local, reunit joi, 29 decembrie, după ce Consiliul de Administrație al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” (CNVA) a semnat o plângere împotriva sa.



La o ședință trecută, Ghingheș a spus că la acest liceu bursele ar fi fost diminuate cu 25 la sută și că unitatea de învățământ nu are bani de cretă sau de alte materiale, acestea fiind cumpărate de comitetul de părinți.

Colegiul Alecsandri a înaintat o petiție în care acuză că aceste lucruri sunt total neadevărate și, în plus, consilierul ar fi abordat-o „într-un mod nepotrivit” pe Facebook pe reprezentanta elevilor din Consiliul de Administrație, o minoră în vârstă de 17 ani.

Chiar înainte de a se pune în discuție acest punct de pe ordinea de zi, consilierul Cristian Ghingheș și-a strâns lucrurile și a plecat din sala de ședințe, sub pretextul că are treburi foarte importante de discutat.

Când a ajuns la ușă, a acuzat existența unei adevărate conspirații împotriva să. Directorul Colegiului Alecsandri, prof. Călin Boambă, a cerut ca Ghingheș să-și ceară scuze de la instituția de învățământ iar consilierul PSD Mădălin Pârâianu a considerat că, având în vedere faptul că eleva abordată pe Facebook este minoră, nu ar trebui lăsate lucrurile doar la nivelul unei sancțiuni în Consiliul local.

Deocamdată, consilierii au votat pentru sancționarea cu «avertisment» a lui Cristian Ghingheș. Împotriva sancțiunii au votat reprezentanții PNL. Consilierul susține, însă, că sancțiunea este doar o „scenetă politică” orchestrată de PSD.

“Eu nu am făcut altceva decât să îi pun în vedere reprezentantei elevilor din Consiliul de Administrație problemele pe care elevii și părinții de la CNVA mi le ridică în mod constant și periodic cu privire la bursele școlare, colectarea ilegală a fondului școlii, respectiv unele lipsuri materiale la nivelul instituției de învățâmânt”, a declarat Cristian Ghingheș pentru Deșteptarea.

Un cadou de 7 milioane de euro

Înainte de începerea ședinței de consiliu, primarul Cosmin Necula a anunțat că a fost aprobat proiectul de 7 milioane de euro depus de Grupul de Acțiune Locală Bacău pentru două zone din oraș: Izvoare și Letea. Proiectul depus de Bacău s-a situat pe locul opt din cele 46 depuse la nivelul întregii țări, din care numai 31 au fost declarate eligibile.

Din cele 7 milioane de euro pe care le va primi Bacăul, 4,9 milioane vor fi cheltuite pe infrastructură și 2,1 milioane pe cursuri de recalificare și reconversie.

Pentru 15 imobile s-a stabilit un impozit majorat cu 500%

Pentru că au fost lăsate în paragină, pentru 15 imobile – clădiri și/sau terenuri – a fost majorat impozitul cu 500%, conform Codului Fiscal. „La începutul acestui an am stabilit această cotă de 500 la sută. Ni se pare anormal ca persoanele care dețin un imobil în municipiul Bacău să nu aibă grijă de el” – a spus primarul Cosmin Necula. Proprietarii de terenuri sau clădiri au fost notificați în acest sens; din cele 200 de imobile identificate a fi în paragină pe teritoriul municipiului Bacău, doar în 15 cazuri proprietarii nu au făcut nimic.

Revelionul pensionarilor, în pericol

Una dintre asociațiile de pensionari din Bacău a cerut sprijinul Primăriei pentru organizarea unei petreceri de Revelion. Daniel Miclăuș, liderul grupului PNL din Consiliul Local Bacău, s-a opus, însă, solicitând scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi deoarece, a argumentat el, s-ar produce o discriminare întrucât nu vor putea participa la petrecere toți cei 40.000 de pensionari cât ar număra orașul. Or, dacă nu se pot asigura decât circa 250 de locuri la Revelion, mai bine să nu se mai facă deloc. Viceprimarul Constantin Scripat l-a întrebat pe Miclauș dacă ar fi venit cu această idee dacă s-ar fi aflat în campanie electorală. Până la urmă, proiectul a fost votat, inclusiv de liberali, singurul care s-a împotrivit fiind independentul Cristian Ghingheș.

Un cadou neplăcut

Încredințarea către Societatea de Servicii Publice a unor obiective din municipiul Bacău a fost respinsă în urma votului Opoziției. Conform proiectului inițiat de primarul Necula, Societatea de Servicii Publice ar fi trebuit să preia curățenia și întreținerea mai multor obiective, între care și parcurile din oraș. Motivul invocat a fost că actualul număr de lucrători – 200 – ai Direcției de Servicii Publice (fostă Spații Verzi) nu face față volumului de muncă.

Cum legea interzice angajarea de personal (acum 20 de ani erau 800 de angajați), singura soluție era văzută a fi externalizarea serviciului de mentenanță către o firmă a municipalității, după modelul de succes realizat în alte orașe, cum ar fi Iași, Oradea, Alba Iulia sau Cluj.

Daniel Miclăuș (PNL) a spus, însă, că nu i se pare potrivit ca această activitate să fie externalizată Societății de Servicii Publice pe motiv că aceasta nu ar avea suficientă experiență.

Proiectul a fost respins la vot, Opoziția votând contra în frunte cu PNL.

„Acesta este cadoul pe care l-ați făcut Bacăului de Sărbători”, le-a spus primarul Necula consilierilor care au votat împotrivă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri